Cât de activi sunt parlamentarii maramureșeni?

0
109

La finalul a trei ani de activitate parlamentară, Camera Deputaților și Senatul României au contabilizat acțiunile derulate de parlamentari. Pe site-urile celor două camere reunite ale Parlamentului este evidențiată și activitatea celor 10 aleși maramureșeni. Unii dintre ei se dovedesc a fi foarte activi dacă sunt luate în calcul luările de cuvânt, declarațiile politice sau propunerile legislative semnate. Alții, din contră, au fost destul de apatici.

Activitatea senatorilor maramureșeni

Senatorul PMP, Severica Rodica Covaciu, se dovedește a fi printre cele mai harnice parlamentare la capitolul inițiative legislative. A avut 130 de inițiative legislative, printre acestea figurând propuneri la completarea legislației referitoare la sistemul unitar de pensii, modificarea Ordonanței Guvernului 21/1992 privind protecția consumatorilor, sprijinirea familiei monoparentale sau propunerea cu privire la instituirea perioadei 6-31 decembrie ca fiind perioadă oficială a sărbătorii colindului românesc. Senatoarea a mai avut 8 declarații politice, 64 de întrebări, 57 de interpelări, 10 interpelări adresate prim-ministrului, 99 luări de cuvânt plen, precum și semnarea a 7 moțiuni.
La rândul său, senatorul PSD, Liviu Marian Pop, figurează cu 101 inițiative legislative. Una dintre acestea face referire la declararea orașului Dragomirești ca fiind oraș martir în lupta anticomunistă. Liviu Marian Pop a mai “militat” pentru modificarea și completarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, pentru aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter medical și statutul spitalelor de psihiatrie, dar și pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii. În activitatea sa de parlamentar au mai fost trecute 29 de declarații politice, 99 întrebări, 71 de interpelări, 8 interpelări adresate prim-ministrului, 159 de luări de cuvânt în plen și 2 moțiuni semnate.

Activitatea din Camera Deputaților

Când vine vorba despre deputații Maramureșului, cel mai activ se dovedește a fi Vlad Emanuel Duruș, membru USR Maramureș. În cei 3 ani de mandat, a luat cuvântul de 115 ori în ședințele Camerei Deputaților (8 fiind declarații politice), a semnat 125 de propuneri legis­lative, din care 12 au fost promulgate legi, a depus către Guvern, prim-ministru și miniștri 80 de întrebări și interpelări și a semnat 15 moțiuni.
Deputatul PMP, Adrian Mihăiță Todoran, se dovedește a fi bătăios în Parlamentul României, dovadă fiind cele 106 propuneri legis­lative semnate din care 3 au fost promulgate ca legi (Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor; Proiect de Lege privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași – Târgu Mureș Autostrada Unirii; Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați). Parlamentarul a mai avut 21 de luări de cuvânt din care 5 declarații politice, 24 declarații politice în scris, o luare de cuvânt în Biroul Permanent, 34 de întrebări și interpelări și 11 moțiuni semnate.
La rândul său, deputatul PNL, Viorica Cherecheș, figurează cu 70 de propuneri legislative din care 15 au fost promulgate ca legi. (Propunere legislativă pentru completarea alin.(1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii; Propunere legislativă pentru modificarea și completarea art.1 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului; Proiect de Lege pentru completarea art. 386 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați). Deputatul a mai avut o luare de cuvânt, 64 de declarații politice în scris, 76 de întrebări și interpelări și 26 de moțiuni semnate.
În ce-i privește pe parlamentarii PSD, Călin Vasile Andrei Matei, a inițiat 64 de propuneri legislative din care 14 au fost promulgate ca legi, iar Gheorghe Șimon a avut doar 28 de propuneri legislative din care 7 au fost promulgate ca legi. De asemenea, Călin Vasile Andrei Matei a mai avut 6 luări de cuvânt, 14 declarații politice în scris, 15 întrebări și interpelări. Deputatul Gheorghe Șimon a mai avut 7 luări de cuvânt și o moțiune semnată.
La rândul său, Marius Sorin Ovidiu Bota, independent, a avut în cei 3 ani de activitate parlamentară 12 luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților. Deputatul a semnat 49 de propuneri legislative, din care 18 au fost promulgate legi. A formulat Guvernului/ministerelor/prim-ministrului 60 de întrebări/interpelări (o medie de 20/an) și a semnat două moțiuni.
Norbert Apjok este singurul parlamentar UDMR Maramureș. În cei 3 ani de mandat a luat cuvântul de 9 ori în Camera Deputaților, 3 dintre acestea fiind declarații politice. În sinteza activității parlamentare în actuala legislatură, în dreptul lui Apjok figurează semnarea a 68 de propuneri legislative, din care 18 au fost promulgate legi, 7 întrebări și interpelări și semnarea a două moțiuni.
Ioan Iustin Talpoș, acum independent afiliat PNL, a luat de 34 de ori cuvântul în plen, a avut 16 declarații politice și a semnat 67 de inițiative legislative. A adresat Guvernului 51 de întrebări și interpelări și a semnat 4 moțiuni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.