Teroare reclamată de şoferi în Ponorâta 

0
4405

Stare de teroare pe raza cătunului Ponorâta, din judeţul Maramureş. Sesizările vin din partea şoferilor care se deplasează cu maşina prin zonă. Sunt diferite cazuri în care conducătorii auto s-au ales cu parbrizul spart, cu pene la cauciucuri, după ce au fost întâmpinaţi cu aruncări de pietre şi lemne. Ultimul incident a fost semnalat duminica trecută, atunci când, după producerea unui accident de circulaţie, şoferul şi însoţitorul acestuia au încasat pumni.

Sesizări pe bandă rulantă

Problemele au fost semnalate în faţa prefectului judeţului Maramureş, Nicolae-Silviu Ungur, de către primarul comunei Vima Mică, Liviu Balint. El spune că a trimis deja sesizări în acest sens la Prefectură şi la Consiliul Judeţean.
“Duminică după-amiază s-a întâmplat un eveniment tragic. Unui co­leg de-al nostru, medicul veterinar al comunei, i-a sărit un copil în faţă. Acesta era împreună cu un profesor de educaţie. Copilul a fost lovit, iar după accident, cei doi au primit pumni. Au reuşit să ducă copilul până s-au întâlnit cu Ambulanţa, dar micuţul a decedat. Poate fi considerat un simplu accident de circulaţie. Acest lucru se întâmplă de ani întregi. De fiecare dată când trecem pe acolo trebuie să ne deplasăm cu viteza I, viteza a II-a, să oprim pentru că ni se aruncă cu pietre, lemne. Nu o dată am făcut pene, ne-am reparat maşinile. Sunt oameni care şi-au schimbat parbrizele, cutiile de viteze, capota”, a spus primarul Liviu Balint.
Alesul local a mai arătat că are peste 150 de sesizări de la cetăţeni, dar reclamaţiile continuă să vină. El a mai precizat că i se pare inadecvat ca un poliţist să patruleze în zona unei şcoli care nu mai funcţionează în loc să fie prezent într-un spaţiu cu probleme.
“Aş vrea să aveţi în vedere această locaţie, e drum judeţean, să o trataţi ca atare. De multe ori povesteam cu unul din poliţişti. În programul din zonă, a fost trimis în localitatea Jugăstreni să patruleze acolo 45 de minute în zona şcolii. Şcoala de acolo nu funcţionează. Sau în Peteritea, nu e normal să fie penalizat acel şofer amărât care iese de acasă, merge 50 de metri pe un drum interior cu tractorul şi e sancţionat pentru că nu are permis, ITP. Eu nu pot lua nicio măsură pentru că e pe teritoriul comunei Coroieni. S-a construit o şcoală, o biserică peste drum. Acolo toată lumea e stăpân. Eu cu maşina trebuie să stau înapoia lor dacă ei stau la poveşti în drum”, a relatat primarul din Vima Mică.
Conducerea primăriei cere o soluţie în această situaţie sau propune o variantă de drum ocolitoare.

Probleme similare în mai multe zone din Maramureş

De cealaltă parte, poliţiştii maramureşenii spun că “problema din zona respectivă e permanent în atenţia Poliţiei. În locul respectiv e nevoie de un efort concentrat a mai multor instituţii ale statului. Poliţia are ca rol prevenţia şi constatarea infracţiunilor. Despre oportunitatea patrulării în anumite locaţii, acestea sunt cuprinse în documente programatice care se întocmesc în baza unor rapoarte privind evoluţia fenomenelor infracţionale. Măsurile pe care suntem chemaţi să le întreprindem le vom implementa ca de obicei”.
Comisarul-şef al IPJ Maramureş, Liviu-Constantin Grozavu, a mai declarat că nu e singurul loc din judeţ cu acest specific, dar problema e una sensibilă. “Aceste locuri au anumite particularităţi ce trebuie ges­tionate de autorităţile statului cu grijă şi fără a produce un anumit tip de discriminare. Noi, Poliţia ne putem asuma doar ce avem în competenţă legală. Rezolvarea ţine de implicarea mai multor instituţii. Putem să avem în perioada următoare discuţii mai concrete care să vizeze anumite propuneri din partea dumneavoastră”, a afirmat şeful IPJ, Liviu-Constantin Grozavu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.