Noul primar al Sighetului a depus jurământul

0
90

În sala de ședințe a primăriei Sighetu Marmației, într-un cadru festiv, a fost învestit în funcție noul primar al municipiului, Vasile Moldovan, dar și consilierii locali. La acest eveniment a participat prefectul județului Maramureș Nicolae Silviu Ungur și subprefectul Oana Mihaela Oșanu.
După depunerea jurămintelor, atât primarul Vasile Moldovan, cât și unii consilierii locali, au ținut discursuri în care au precizat că vor colabora pentru dezvoltarea și bunul mers al orașului.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru această zi și în special sighetenilor. Cu toții trecem acum prin momente dificile, dar am convingerea că problemele le vom rezolva printr-o abordare pozitivă. Mulțumesc tuturor sighetenilor care s-au implicat în procesul electoral, celor care au participat la vot și au avut încredere în noi, cei care am candidat, îi felicit pe toți cei care au obținut un mandat de consilier local. Este o ședință festivă, dar nu este o zi de sărbătoare, sighetenii așteaptă foarte multe de la noi, sighetenii așteaptă fapte. Este momentul să le demonstrăm sighetenilor că nu au ales greșit, trebuie să le redăm sighetenilor speranța de mai bine”, a declarat Vasile Moldovan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.