Nici nu ne-apucăm bine de textul de față și știm că va genera reacții răutăcioase, izvorâte mai cu seamă din patriotism local. Cum să negi și să renegi tradiții „străvechi” maramureșene, mai ales că vin sărbătorile și-avem mare nevoie de ele? Păi dacă sunt tradiții reale, ancorate în ADN-ul maramureșeanului, nu vă temeți, ele nu pleacă nicăieri. Au dispărut brondoșii? Metehăii? Măsurișul? Nici vorbă.
Tradiționale și nu prea
Dar avem și tradiții considerate străvechi, ce sunt mai degrabă șabloane.
Presa centrală a observat bine, de Ziua Națională, așa-zisa tradiție a ciolanului cu fasole, care de fapt a fost făcută celebră și implementată de… ProTv, prin 2000, apoi de primarii binevoitori. Sigur că avem cu ce plusa. Reamintim cum dacii nu mâncau mămăligă cu lapte și nici balmoș, câtă vreme habar n-aveam de porumb până în 1500, la descoperirea Americilor. Ba și fasolea a venit din America tot atunci, la fel lintea din zona arabă. La fel cum tot de acolo avem și sarmaua, chifteaua și micul! Și fiind cam în perioada pomenii porcului, vă reamintim că varza cu carne e și ea oarecum tradițională românească, fiind o specialitate germană cu diferite variațiuni, dar tot Sauerkraut este. Preluată nu doar de noi, cât și de întreaga zonă slavă, plus maghiarii (kapusta, kaposta, kaposti etc) Nu mai e cazul să vorbim de guiașul cel tradițional. De fapt, în Transilvania chiar este, ba avem și festival de gen, la Ocna Șugatag. Ieșind din zona culinară, am reaminti așa-zise tradiții, de la Furatul miresei (probabil datând din vremea hunilor, a lui Gingis Khan, a tătarilor sau a vikingilor în trecere…) la Sânzienele precreștine.
Totuși, tradiții frumoase
Evident că se naște firesc întrebarea: cine decide când un obicei devine tradiție și cât timp trebuie să treacă? Nu de altceva, dar avem tradiții frumoase în Maramureș, ce merită văzute. Unele, din păcate, se sting încet. Am aminti urcatul la pădure, „în butini”, cu caii, cu țapinele, nu cu TAF-ul și cu drujba. Altele se încăpățânează să supraviețuiască. E cazul datinii agrare străvechi a primului gospodar ieșit la arat. La Hoteni rezistă, Udătoriul din Șurdești dă semne de oboseală, nu s-a mai ținut de o vreme. La fel, interesant era concursul feminin de cosit și de plăcinte crețe de la Mesteacăn. Și el pe cale de dispariție. Chiar Sânzienele, dar nu cele transformate în „zilele comunei”, ci chiar cele sălbatice, cu cauciucuri aprinse și rostogolite la vale, în Moisei și Borșa, spre disperarea polițiștilor și a pompierilor.
Ce voiați, sânziene goale ce se spală în pâraie, pe lună plină? Altă tradiție frumoasă și sănătoasă e Măsurișul/ Sâmbra oilor ce se ține firesc, natural. La fel de frumoasă era odinioară coborârea de la munte, Sărbătoarea păcurarului de la Săcel. Care se pierde. Dacă s-ar lua în serios, cu un mic cârlig de agățat turiștii, chiar și Balurile strugurilor ar fi meritat păstrate. Alte datini de păstrat? Brondoșii, o frumoasă pată de culoare, indiferent dacă or fi fugărit sau nu tătari. La fel, dar total ignorat e Metehăul, păpușa pornografică agățată de stâlpi în perioada Bobotezei, la case cu fete și feciori târzii „de măritat”. O datină pe care încă n-am văzut-o e jocul bărbătesc de la Petrova, cu tot cu concursul de dobași. Firesc, trebuie amintite în lista de „Așa da” colindul, încă viu, dar în mare pericol de aruncare în derizoriu. La fel, nota bene pentru festivalul datinilor Marmația, de la Sighet. Sau pentru Lenkerul de la Cavnic.
Așa nu, așa mda
Avem însă și tradiții golite deja de conținut. Cum ar fi Târgul Cepelor, rămas fără cepe, dar cu nelipsita scenă pentru politruci. Sau Sărbătoarea Narciselor, ce nu are legătură cu Poiana celebră. La fel o seamă de hramuri religioase, prilej de făcut bani… nu mai comentăm. De ocolit sunt și „tradiționalii” brondoși dintre blocuri, deja cu boxe portabile și cu colinde manelizate. Dar și copacul cu oale din zona de sub Gutâi, care nu mai semnifică nimic. Lista poate continua, doar că nu ne mai spală ape multe de o facem…
































