Miercuri, 15 iulie, Guvernul a decis prelungirea unor termene prevăzute de OUG 91/2014 referitoare la obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Măsura a fost luată avînd în vedere faptul că identificarea celor mai bune soluţii tehnice de implementare a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic, precum şi a procedurii de supraveghere şi monitorizare a funcţionării acestora, necesită o perioadă mai lungă pentru documentare şi alegerea soluţiilor legislative. Iată noile termene:
• autorizarea de către comisie numai a aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic – începînd cu 1 aprilie 2016
• interzicerea comercializării aparatelor de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal – începînd cu 1 iulie 2016
• obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili – începînd cu 1 octombrie 2016
• obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii – începînd cu 1 ianuarie 2017
• obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici – începînd cu 1 mai 2017.