Ieri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş a organizat o întîlnire cu mass-media locală, ocazie cu care a prezentat autospeciala de intervenţie şi salvare la înălţime. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean – Zamfir Ciceu, directorul de proiect Gheorghe Strîmb şi lt. col. Ioan Ioniţă Sîrb – prim-adjunct al inspectorului şef.
În data de 2 iulie, la sediul ISU Cluj, a avut loc recepţionarea celor 6 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, achiziţionate de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania de Nord” în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord – Etapa a III-a”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Echipamentele achiziţionate au fost predate celor 6 inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă din Regiunea Nord-Vest: Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş.
Autospecialele au fost executate de către firma poloneză WAWRZASZEK ISS SPOLKA Z ORGANICZONA ODPOWIEDZIALNOSCIA SPOLOKA KOMANDYTOWO AKCYJNA(Lider) în asociere cu FABRYKA MASYZN ‘BUMAR-KOSZALIN’ SPOLKA AKCYJN. Valoarea totală a proiectului este de 11.600.000,00 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 11.368.000 lei.
Avînd în vedere complexitatea autospecialei de intervenţie şi salvare de la înălţime, în prezent se urmăreşte instruirea personalului care o va manevra, în paralel cu demersurile pentru înmatricularea ei în circulaţie. În cel mult o lună ar putea deveni operaţională.