Incompetenţa lui Ponta şi PSD, confirmată la nivel internaţional. România are parte de o guvernare ineficientă şi neproductivă, ce are în prim-plan un premier urmărit penal, pentru care funcţia şi luptele interne din PSD sunt mai importante decât soarta ţării. Guvernul Ponta a crescut nivelul de îndatorare în ultimii trei ani cu încă zece miliarde de euro, o sumă semnificativă, care a fost defectuos gestionată.
Modul în care se prezintă ţara în acest moment este principala dovadă a proastei guvernări. Lipsa drumurilor rapide, cât şi a autostrăzilor, condiţiile precare din învăţământ şi sistemul medical, birocraţia şi nemulţumirea generală în rândul oamenilor faţă de administraţia centrală şi clasa politică ne demonstrează impasul în care s-a ajuns. Toate acestea sunt confirmate şi de raportul aferent perioadei 2014-2015 al Forumului Economic Mondial, ce prezintă eficienţa guvernării în 144 de state. Întrucât ţara noastră este clasată pe locul 101, ultima din Uniunea Europeană, fiind devansată chiar şi de unele state africane, cred că putem vorbi mai degrabă de o eficienţă a nepăsării şi a lipsei de guvernare. Conform aceluiaşi studiu, avem cea mai proastă infrastructură şi cel mai lent trafic feroviar din Uniunea Europeană. Ni se prezintă doar Master Planuri de transport şi proiecte de viitor, după calculele celor de la Ministerul Transporturilor vom avea o infrastructură precum în Occident abia peste 15-20 ani, cu toate că ne împrumutăm periodic, salariile sunt mici, iar nivelul de trai este unul precar. Unde se duc banii din taxele şi impozitele colectate, dar cei proveniţi de la Uniunea Europeană sau din alte împrumuturi, de ce avem parte de o dezvoltare doar în faza de proiect şi nu una în plină desfăşurare? Sunt doar cateva din întrebările la care Victor Ponta trebuie să răspundă, asta dacă mai are puţin respect faţă de popor şi dacă îşi mai asumă încă funcţia de premier. Partidul Mişcarea Populară (PMP) se alătură opiniei publice ce critică instabilitatea actului de guvernare şi totodată susţine iniţierea unui proiect de ţară bazat pe măsuri sustenabile care să ducă la o evoluţie economică pe termen lung.
Adrian TODORAN, preşedintele PMP Maramureş