Liviu Pop, primul maramureşean care a semnat petiţia pentru intrarea României în Schengen

0
548

Senatorul PSD Liviu Pop a fost primul maramureşean care a semnat petiţia “România cere Schengen”, iniţiată de PES Activists România, campanie la care s-a alăturat şi Organizaţia PES Activists Maramureş.
Potrivit senatorului Liviu Pop, aderarea României la spaţiul Schengen rămâne unul dintre principalele obiective politice, economice şi sociale ale Guvernului din care face parte.
Totodată, Liviu Pop a subliniat că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile şi obiectivele asumate pentru intrarea în Schengen. În acest context, senatorul PSD de Maramureş a atras atenţia asupra faptului că refuzul statelor membre de a susţine intrarea României în Schengen este o formă de discriminare, iar aceasta trebuie să înceteze. Printre beneficiile aduse de intrarea României în Schengen, se numără: • Libertate deplină de circulaţie. Se desfiinţează frontierele dintre România şi celelalte state din Spaţiul Schengen. Vom circula dintr-o ţară în alta fără să mai prezentăm actele de identitate la frontieră, evitând astfel aglomerările specifice. Graniţele vor putea fi trecute liber, fără controale, acestea rămânând doar din punct de vedere administrativ. Trecerea dintr-o ţară în alta s-ar face la fel de simplu precum o trecere între judeţele României. • Avantaje economice majore. Desfiinţarea frontierelor va însemna automat stimularea industriilor, a activităţilor economice, a comerţului etc. Exporturile româneşti vor fi stimulate, iar produsele din România nu vor mai fi blocate la vamă. Acest lucru va duce la creşterea activităţii firmelor, la apariţia de noi locuri de muncă, la creşterea nivelului de trai. • Securitate internă în colaborare cu celelalte state. Prin intrarea României în Schengen, se vor înfiinţa în ţară servicii transfrontaliere comune ale poliţiei, vămii şi poliţiei de frontieră, rezultând o abordare mai complexă a luptei cu infractorii – a informat Raluca Smaranda SIMU, preşedinte PES activists Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.