După atîta democraţie românească, mulţi ne-am dat seama că la puţină vreme după ce un ales ajunge pe scaun repede i se urcă ceva la cap. Se face că vorbeşte cu poporul, dar în sinea lui doreşte să fie om bogat. Această dedublare este un fenomen care ne însoţeşte viaţa. Am căutat să-mi explic, apelînd la cunoştinţele mele de psihologie. De la lecţiile din Pedagogica sigheteană, despre psihologia copilului, pînă la recenta apariţie a profesorului clujean Daniel David, „Psihologia poporului român” (carte extrem de interesantă lansată recent la Săliştea de Sus). Aroganţa întrebuinţată cînd ajungi în funcţii mari este extrem de dăunătoare. S-a mai văzut. Avem o poftă teribilă de a demola. De a încerca, prin vorbe, în spaţii restrînse, de a-i aduce cu picioarele pe pămînt. Asta face parte din farmecul discret al democraţiei. Este savoarea comentatului liber. Aceşti trubaduri cîntă şi descîntă ştirile. Culese şi mai puţin alese. Ei, trubadurii cotidieni, funcţionează după principiul vechi: de unde nu este foc, nu iese fum! În ultima vreme s-au agitat comentatorii. Au în atenţie trei personaje: preşedintele ţării, premierul şi preşedintele interimar al PSD. Mai nou, preşedintele are un serios dosar de presă. Alarmă: Iohannis a scăzut în sondaje! Trei copaci de la Cotroceni au rămas fără frunze înainte de vreme. I se reproşează că a dispărut o lună de la post. Prietenul Tudor Octavian a lansat o butadă: în curînd preşedintele Iohannis va face o vizită oficială la Bucureşti! Este amendată tăcerea preşedintelui. Nu prea dă explicaţii. De ce nu a fost la Ziua Marinei?
Nu-l iartă adversarii politici (că are!) că prea este preocupat de instituţia Primei Doamne. Zic ei că profesoara Carmen doreşte să alunge spiritul lui Băsescu din toate palatele prezindenţiale. Aşa că s-a pus pe văruit. O întrebare pe care nu-i lasă pe mulţi să doarmă: de ce face preşedintele atîtea vizite în străinătate şi nu ne spune ce a discutat? Seară de seară o televiziune întreabă: unde este preşedintele? De ce nu se arată la faţă? De ce nu spune ce face? Şi aşa mai departe. Sînt cîteva din legendele curente în jurul Cotrocenilor. Cred că multora le-a rămas în minte ora de seară cînd îl vedeam pe Traian Băsescu. Domnul Iohannis a spus: vreau să fiu un preşedinte altfel. Cu ce folos pentru ţară, rămîne de văzut. Apoi premierul Ponta. Un personaj care rămîne în funcţie, dar s-a golit de conţinut. Pleacă din fruntea celui mai mare partid fără multe explicaţii. Modelul european, premier şi preşedinte de partid, a fost abandonat. I s-a iertat eşecul la preşedinţie. Apoi lipsa de inspiraţie cu miniştrii cu bube în biografie. I-a tras preşul lui Crin Antonescu cînd acesta nu se aştepta. A răbdat umilirea lui Băsescu. Chestiunea cu stadionul Naţional. A pierdut cu Rovana Plumb. Promite bani, la medici şi profesori. Bine, dar de unde aveţi bani? Focul arde în ţară, iar fumul este la Guvern. Vocile economiei spun că nu e bine. Creşterile salariale de acum sînt drumul spre dezastru. Să nu fie aşa. Liviu Dragnea a apărut de după colţ. Se pare de mînă cu generalul Oprea. Dragnea îşi marchează teritoriul. Strigă la Orlando de la finanţe. Este doar o parte din peisaj. Căldură mare, dar mai ales mare confuzie. O luptă surdă pentru putere. Învelită în catifea. Dar pumnul dur se simte. Fumul se vede. Focul este uşor de intuit.
