Johannes Van Heerden nu ratează participarea la Cupa Mondială

0
689

Evoluînd pentru prima oară ca titular în meciul test cu Tonga, încheiat cu un eşec – 16-21 (6-10), sud-africanul Johannes Van Heerden, component al campioanei CSM Ştiinţa Baia Mare, a suferit în timpul jocului o accidentare ce a necesitat intervenţia de urgenţă a staff-ului medical. Diagnosticat cu o contuzie forte în zona cervicală, lui Johannes i s-a aplicat pentru un interval de 24 de ore un guler cervical, fiind obligat pînă pe data de 14 septembrie să intre într-un program de repaus. Potrivit medicului coordonator al lotului naţional. Johannes Van Heerden nu va rata nici deplasarea la Cupa Mondială şi nici meciul de debut contra reprezentativei “cocoşului galic” Franţa.

Iubitorii rugby-ului românesc alături de Sione Vaiomounga

Ultimul meci test susţinut de reprezentativa de rugby a României contra echipei similare a statului Tonga a avut o miză dublă. Pe de o parte, cei 5.000 de spectatori prezenţi la meci au putut să îi urmărească pe băieţii noştri înaintea participării la cea de-a opta ediţie a Cupei Mondiale găzduită de Anglia în intervalul 18 septembrie – 31 octombrie, iar pe de alta, conform protocolului încheiat între cei din delegaţia tongană şi oficialii Federaţiei Române de Rugby, sumele provenind din vînzarea de bilete urmau să fie direcţionate spre componentul campioanei României, Sione Vaiomounga (cel ce în toamna anului trecut a fost diagnosticat cu o insuficienţă renală, boală care necesită atît dializă, cît şi un transplant). Potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Rugby, în urma acestei acţiuni caritabile, suma netă adunată după ce s-au calculat taxele datorate statului este de 45.572 de lei. Graţie acestei inedite acţiuni caritabile la care a fost prezent şi “Maradona din Carpaţi”, Gheorghe Hagi, flankerul Sione Vaiomounga va avea după mai bine de un an de zile prilejul de a-şi revedea familia.

Familia zimbrilor vă mulţumeşte

Ca urmare a acţiunii caritabile menită să susţină cauza flankerului de origine tongană Sione Vaiomounga, atît conducerea campioanei României, CSM Ştiinţa Baia Mare, cît şi coechipierii ţin să mulţumească tuturor celor ce au contribuit la această nobilă cauză.

sione vaiomounga“Sînt copleşit şi profund îndatorat de gesturile dumneavoastră”

Impresionat de amploarea acestui eveniment caritabil destinat cauzei sale, jucătorul de origine tongană Sione Vaiomounga, născut pe data de 8 aprilie 1989, ţine să aducă mii de mulţumiri tuturor celor ce au contribuit prin achiziţionarea de bilete la meciul test România – Tonga la strîngerea sumei de 45.572 de lei. De asemenea, Sione Vaiomounga ţine să mulţumească celor din staff-ul naţionalei tongane pentru lansarea acestei propuneri, celor din cadrul Federaţiei Române de Rugby pentru faptul că au acceptat şi susţinut acest demers, iar preşedintelui CSM Ştiinţa Baia Mare, domnului Călin Matei, pentru tot spijinul acordat în tot acest an. “Trebuie să remarc că, din toamna lui 2014, de la depistarea acestei insuficienţe renale, domnul Călin Matei a făcut tot ce a fost omeneşte posibil ca eu să îmi continui tratamentul de dializă, mai mult neputînd să îmi mai continui viaţa sportivă, domnia sa a decis să mă păstreze în continuare în lotul acestei minunate familii a zimbrilor băimăreni. Vă mulţumesc tuturor!”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.