În perioada 15-23 august 2015, o delegaţie de fermieri din judeţele Maramureş şi Alba s-a aflat în Regatul Ţărilor de Jos, pentru un schimb de experienţă în domeniul agricol, organizat la iniţiativa Federaţiei A.P.A. Transilvania din Baia Mare, în colaborare cu Harrie Weijs şi cu dr. ing. Ioan Moca, preşedintele de onoare al Federaţiei, care a asigurat şi traducerea din limba olandeză în limba română. Experienţa trăită de cei 14 agricultori în Olanda a fost deosebit de plăcută. Programul întocmit de organizatori a constat în vizitarea unor ferme cu profil horticol şi zootehnic, a unei staţiuni de cercetare în cultura mare şi legume de câmp, a unei firme de prestări servicii de mecanizare şi vizitarea Asociaţiei Fermierilor din provincia Limburg.
Grupul de agricultori în vizită la fermieri din Olanda a fost format din: Andrei CSATLOS şi Iudit CSATLOS din Baia Mare, Gabriela Laura HORJE din Satulung, Ioan PETRIMAN, Emanuel SZASZ din Târgu Lăpuş, Vasile CHIŞ şi Maria CHIŞ din Săliştea de Jos, Florinel TĂTAR, Sorin NICHITA din Asuaju de Sus, Marius BRÂNDUŞE din Stremţ, Lucian IVAN şi Mirela IVAN din Scărişoara, judeţul Alba, Virgil NARIŢA şi Adrian NARIŢA din Roşia Montană, judeţul Alba şi cei doi şoferi, din judeţul Mureş. A fost planificată plecarea a 35 de fermieri, dar, din cauza secetei, mulţi dintre fermierii din judeţele Alba, Mureş, Braşov şi Cluj au renunţat, era timpul potrivit pentru recoltarea porumbului de siloz.
De pe autostradă, vedeam cum suferă porumbul din cauza lipsei de apă. În România şi Ungaria, porumbul era uscat aproape în totalitate, iar în Austria şi Germania, frunzele porumbului erau uscate pe jumătate. În Olanda, porumbul pentru siloz era în totalitate verde, am văzut funcţionând aspersoarele de irigare. Fermierii olandezi încorporau în sol resturile de vegetaţie, pregăteau terenul şi însămînţau culturile succesive.
Luni, 17 august 2015, am vizitat o fermă de ardei verde (am mai fost în această seră, proprietarul de atunci cultiva roşii altoite). Sera are sistem de încălzire pe bază de lemn, care asigură şi încălzirea unor sere învecinate. Cenuşa rezultată din ardere nu se foloseşte în agricultură, ci la construcţia drumurilor. Apa se încălzeşte la 50°C şi este depozitată în rezervoare de 20.000-30.000 l, cu pompe şi dozatoare controlate de calculator. Seminţele se seamănă în ghivece nutritive, în luna decembrie. După două luni, plantele ating înălţimea de 20-25 cm şi sunt mutate în seră. Când au 50 de cm, se plantează pe sol artificial, adică pe substrat de vată minerală. Plantele primesc apa şi substanţele nutritive necesare prin furtunuri subţiri (2-3 mm). Din tulpină sunt lăsate să crească 2-3 ramuri, dirijate pe o sfoară de iută sau de plastic, legate la înălţimea de circa 3 m. Plantele primesc lumină şi căldură (peste 20°C). Producţia de ardei verzi este de peste 300 de tone pe an pe hectar, adică 10 kg pe plantă, 30 kg pe metru pătrat. Plantele de ardei primesc azot, fosfor, potasiu, sulf, fier, mangan etc. Fermierul combate bolile şi dăunătorii prin tratamente cu substanţe pe bază de sulf gazos. Ardeiul recoltat de către fermier este predat la cooperativa la care este afiliat. Săptămânal, se sortează ardeiul, după cerere. O parte din producţie se vinde direct la magazinele din zonă, iar cealaltă parte merge la licitaţii prin bursă. Preţul mediu pe an este de 1,10 euro/kg.
În aceeaşi zi, am vizitat o fermă de vaci de lapte. Fermierul, în anul 1976, a preluat ferma de la părinţi, cu un efectiv de 40 de vaci. La ora actuală, are 120 de capete de bovine şi obţine 8.000 de litri de lapte pe an de la fiecare. Vacile cu producţii mari sunt furajate la iesle, cu ajutorul unei remorci tehnologice (pe care o folosesc mai mulţi fermieri din zonă). Animalele sunt hrănite cu siloz de porumb (făcut de echipe de mecanizare specializate), cu siloz de semifân, cu concentrate, iar vacile cu producţie mică sunt lăsate pe păşune de la 1 mai până la 1 noiembrie, când intră pe stabulaţie. Furajele concentrate sunt asigurate prin hrănitoare automate. Fiecare vacă primeşte furaj după cât lapte dă. Cipul de la gâtul vacii comandă calculatorului eliberarea unei anumite cantităţi de furaj concentrat. Înainte de muls, sfârcul vacii este spălat şi şters. Vacile sunt mulse de două ori pe zi, de un aparat de muls automat. Computerul înregistrează cantitatea de lapte dată de fiecare vacă. Laptele este păstrat timp de 3 zile în tanc frigorific şi apoi este predat la cooperativă. Laptele este vândut cu 28 de eurocenţi/litru. Vacile sunt însămânţate în general artificial, dar la vitele tinere şi la vacile cu probleme se folosesc tauri. Viţeii, după trei zile de la fătare, sunt anunţaţi la veterinar. După 14 zile, viţeii sunt daţi la alte ferme. Gunoiul din grajd este curăţat mecanizat (de un „robot”). Între 1 septembrie şi 1 februarie, nu este permisă împrăştierea de gunoi de grajd pe terenurile agricole, deoarece în lipsa covorului vegetal nitraţii levigă în sol şi ajung în pânza freatică. În Olanda, nivelul apei freatice este foarte ridicat. Olandezii nu cultivă porumb pentru boabe, ci doar pentru siloz. Terenul se ară primăvara, se tăvălugeşte, se seamănă în aprilie cu 80.000 de boabe pe hectar, la 70 de cm între rânduri şi la 10-15 cm pe rând. Porumbul face spic în iulie. Dacă în sol există hrană suficientă, ultima frunză şi ştiuletele vor fi la fel de mari. Se recoltează în septembrie, în faza ceară-lapte, de echipe cu utilaje specializate. Rezultă 60-70 de tone de siloz pe hectar. O vacă consumă furaje în echivalentul a 20-22 kg de substanţă uscată pe zi.
În aceeaşi zi, după-amiază, am vizitat o fermă de porci şi scroafe cu purcei, fermă specială, fiecare scroafă are ţarcul ei. Aici cresc 300 de scroafe de rasă TOPIGS, împărţite în trei grupe. Scroafele sunt montate artificial şi fată de două ori pe an, în medie 12-14 purcei. Pe perioada gestaţiei, sunt ţinute obligatoriu mai multe într-o boxă. Înainte de fătare, sunt mutate în maternitate şi izolate una de alta. Purceii până la 20 de kg stau cu scroafele, iar la 40 de zile sunt înţărcaţi şi sunt puşi în boxe, unde au apă la discreţie şi primesc furaje granulate pentru vârsta lor, de două ori pe zi, în total 2,5 kg. La 10 săptămâni, purcelul are 35 de kg, iar la 6 luni şi jumătate, ajunge la 150 kg. Scroafele provin din producţie proprie. Fermierul are program pe calculator, care ţine evidenţa fiecărui porc. Ferma are 8 angajaţi şi este complet automatizată. Din motive veterinare, străinii nu sunt primiţi în adăposturi, aşa că nu am putut face fotografii.
Următoarea vizită a fost la o fermă de flori. Fermierul a preluat, în anul 1996, firma Kaate şi cultiva pe 500 mp de seră un milion de fire de crin, în 3 serii. În altă seră, 600 de mii de fire de crin. Serele trebuie încălzite şi iluminate tot timpul, au costat foarte mulţi bani. În 2007-2008, fermierul a trecut la o activitate secundară, îngrijirea tinerilor cu dizabilităţi. A fost obligat să facă acest pas, deoarece ferma era prea mică pentru a face faţă concurenţei. A fost pus să aleagă între varianta extinderii fermei sau să schimbe activitatea. El a ales îngrijirea persoanelor cu probleme, activitate care aduce venituri destul de importante, pe lângă activitatea de cultivare de flori. A redus producerea florilor de la 1 milion de fire la 14 mii de fire, pe care o realizează într-o singură serie, la care participă tinerii cu dizabilităţi, iar a doua seră este închiriată. În felul acesta, sunt integraţi în producţie tinerii cu probleme. Fermierul are posibilitatea să vândă flori la magazine, de unde câştigă mai bine decât dacă le vindea la bursă. Locuitorii vin să cumpere flori de la fermă, în felul acesta ajută şi ei această activitate socială. Aceşti tineri sosesc dimineaţa la ora 8, primesc o cafea şi de la ora 9 încep recoltarea florilor şi aranjarea lor în buchete, sunt mulţumiţi când se vând buchetele realizate de mâinile lor.
Marţi, 18 august 2015, începem cu vizitarea unei ferme de capre de lapte, Frank’s. Ferma are 2 amplasamente, în primul sunt 3.000 de capre cu lapte, în al doilea sunt 1.200 de capete, tineret de înlocuire şi ţapi. Ferma are 2 parteneri (unul va renunţa). Noi am văzut 2 grajduri cu câte 1.500 de capre pentru lapte. La capătul grajdului, este un spaţiu pentru maternitate, iar în faţa grajdului este montat caruselul pentru furajarea cu furaj combinat. Concentratele se primesc în funcţie de producţie (cu raţie pe fiecare capră). Caprele au crotalii, se înregistrează cantitatea de lapte de la fiecare, iar calculatorul stabileşte raţia de furaj pentru fiecare capră, după cât lapte dă. Caprele primesc şi siloz de porumb, siloz de iarbă, concentrate granulate, dar consumă şi paiele din aşternut. Din cele 3.000 de capre, 600-700 de capre sunt însămânţate artificial; celelalte – prin montă naturală. Însămânţarea se face de 3 ori pe an, în februarie, iunie, respectiv octombrie, iar după două luni se face verificarea dacă sunt gestante. Caprele bune de lapte sunt montate tot la 3-4 ani. Pe coama grajdului, este montat un sistem de închidere-deschidere, pentru asigurarea temperaturii optime. Se asigură 16 ore de lumină şi 8 ore de întuneric. În capătul grajdului, este spaţiul pentru fătare. Iezii sunt duşi în creşă, unde primesc lapte. Colostrul la primele înghiţituri trebuie să aibă temperatura de 40° C. Ieduţele primesc colostru de capră la 40° C, iar ţapii primesc colostru de vacă. Iezii masculi sunt păstraţi 5 săptămâni, după care se taie. În al doilea grajd, este montată şi platforma de muls. În sistem intră 84 de capre şi 4 colaboratori asigură mulsul caprelor. Fermierul creşte capre din rasa Sanen. Se mulge de 3 ori pe zi (la orele 6, 14 şi 22), Mulsul durează două ore. Caprele dau câte 4 l de lapte pe zi. Cisterna vine pentru ridicarea laptelui de 2 ori pe zi. Preţul pe litrul de lapte este de 70 eurocenţi, acelaşi pe tot timpul anului. A doua activitate în cadrul fermei o reprezintă recoltarea materialului seminal de la ţap. O doză de spermă costă 30 de euro. A treia activitate este prelucrarea laptelui, de către proprietar, în caşcaval şi lichior din lapte de capră.
Următoarea vizită a fost la o fermă de găini ouătoare. Fermierul creşte 30.000 de găini, de la care colectează zilnic 27.000 de ouă. În urmă cu 17 ani, a început o activitate secundară privind persoanele cu dizabilităţi. Are un centru de zi, de primire a persoanelor de vârsta a III-a, vin 35 de clienţi împărţiţi în trei categorii, un grup de persoane care lucrează în fermă; un grup de persoane cu dizabilităţi mai mari, care nu pot face nimic, doar se uită la animale; respectiv o grupă de senioare, în anumite stadii de dizabilitate. La sfârşitul săptămânii, în fermă vin copii cu dizabilităţi, lucrează cu animalele, iar angajaţii care se ocupă de ei îşi pot lua zile libere. Ouăle obţinute sunt sortate, persoanele cu dizabilităţi iau de pe bandă ouăle mici şi mari, pe care le pun separat în cofraje, iar cele mijlocii sunt împachetate automat. În jur de 20.000-30.000 de ouă sunt vândute la clienţi, dar majoritatea ouălor se vând la supermarketuri. Ouăle sunt marcate, fiecare producător are un cod. Livrarea se face de 2 ori pe săptămână. Termenul de valabilitate este de 28 de zile. Din 100 de găini, 93 de găini sunt ouătoare. Fermierul creşte şi alte animale, cum ar fi: capre, măgari, cerbi, câini, iepuri, ponei, pe care le foloseşte la terapia persoanelor cu dizabilităţi. Ajutoarele de fermier scot animalele din adăposturi şi le duc în grădină, iar la sfârşitul programului le duc înapoi la adăpost. Este amenajată o alee pentru plimbare, lângă alee sunt animalele pe care persoanele cu dizabilităţi le pot admira. Activitatea economică cu găini ouătoare nu este cea principală, ci îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi. Sunt 20 de salariaţi, dar vin şi voluntari care se ocupă de îngrijirea persoanelor cu dizabiliăţi. Grija statului olandez este deosebită faţă de această categorie de persoane, sunt tratate fără discriminare şi sunt ajutate să se integreze în societate. După-amiaza, la ora 16, sunt duse acasă, în sânul familiei.
Am încheiat ziua cu vizitarea Staţiunii de Cercetare Experimentală a Universităţii Wageningen, din localitatea Vreadepeel. Ferma agricolă face experimente, cercetare, instruire şi transmite cunoştinţe la fermieri. Staţiunea are mai multe divizii, cum sunt: agrotehnologie, animale, ştiinţa mediului, ştiinţa seminţei şi a plantei, departamentul plantelor (face cercetare practică de plante şi mediu). Cercetarea pură se transferă la cercetarea practică. Staţiunea se ocupă de culturile de câmp, pajişti, legume, flori, fructe. Fiecare localitate are un tip de sol, cele din Nord au soluri de turbă, argiloase, calcaroase, nisipoase. Obiectivele sunt optimizarea activităţii fermierilor şi păstrarea calităţii mediului. Se lucrează pe bază de contracte şi cereri de colaborare cu producători de cartof, cu cooperative şi burse. Staţiunea a fost înfiinţată în anul 1959. Fermierii din zonă, împreună cu autorităţile, au hotărât să înfiinţeze o staţiune de cercetare pe solurile nisipoase în localitatea Vredepeel. Cea mai importantă problemă este gestionarea apei în sol. Clădirea Staţiunii a fost făcută de organizaţiile de fermieri. Staţiunea posedă la ora actuală 170 de hectare de teren cu un sol nisipos, uşor argilos, cu o grosime de cca 20 cm. Staţiunea are un conducător, 4 cercetători şi 10 colaboratori. Planul de cultură cuprinde: cartof, porumb de siloz, sfeclă de zahăr, triticale, mazăre, morcov, păşune. Au 140 de proiecte de cercetare în derulare, cu 10.000 de ore de muncă în cadrul staţiunii. Se fac cercetări privind fertilizarea solului cu diverse îngrăşăminte, protecţia plantelor, combaterea nematozilor, gestionarea durabilă a solului nisipos, găsirea soluţiilor pentru păstrarea calităţii solului nisipos, precum şi menţinerea calităţii solului pentru obţinerea de producţii cât mai mari. Se fac experimente şi privind cultura cepei, a prazului şi a anumitor legume. Mai au în experimentare şi culturi de furaje (porumb şi iarbă), legume pentru industrializare, legume în câmp deschis (praz, sparanghel, respectiv căpşun), unde se fac cercetări privind protecţia culturilor, combaterea buruienelor, a bolilor şi a dăunătorilor. Se organizează ziua sfeclei, a porumbului, a ierbii, a prazului, a cartofului.
Miercuri, 19 august 2015, începem cu vizitarea fermei de oi, pe care am vizitat-o şi anul trecut, dar acum a fost refăcută în altă locaţie. În jur sunt păşuni naturale, unde pasc oile. Datorită faptului că oile pasc în zonele în care Guvernul a declarat zonă verde, fermierul primeşte subvenţii. La oi sunt o serie de subvenţii, dar este o plată inclusiv şi pentru ciobani. În păduri, păşunatul este interzis. Unii fermieri de bovine cer ca păşunea pentru vaci să fie păşunată de oi, când vacile intră pe stabulaţie. 30% din venitul anual al fermierului este obţinut din subvenţii. Ferma este considerată ca fiind una dintre cele mai mari din Olanda. Se ţine numai rasa de carne specifică zonei, are 1.400 de capete de ovine în 2 locuri şi obţine 2.500-2.600 de miei pe an. Oile stau în stabulaţie liberă şi sunt duse în grajd doar în timpul fătării. Înainte de sacrificare, se administrează stroturi, pentru îngrăşare. Oile sunt împrăştiate pe o rază de 150 km, sunt mutate mereu de la o păşune la alta, se transportă cu camionul. Tot cu camionul sunt duse la grajd, înainte de fătare. O turmă este formată din 250 de oi, la care este un cioban plătit cu 1.800 de euro/lună. Mieii fătaţi rămân cu oile timp de 4-5 luni.
În continuare, vizităm organizaţia fermierilor din provincia Limburg, unde Haus Koeharst şi Jan Veltmans au fost gazdele noastre. Organizaţia are 102 angajaţi, din care 30 se ocupă direct cu problemele fermierilor. Această organizaţie are aproximativ 2.000 de membri, iar cotizaţia fermierului este cuprinsă între 300 şi 4.500 euro/an, în funcţie de tipul fermei şi de nivelul producţiei. (La noi, cotizaţia la asociaţiile zootehnice este de 10 lei pe vacă şi an.)
Conducerea organizaţiei este preocupată de crearea de noi locuri de muncă şi de apărarea intereselor locale şi provinciale ale fermierilor. Săptămânal, se poartă discuţii între membrii unei organizaţii şi între organizaţii. Olanda are 11 provincii cu organizaţii de fermieri, din care trei organizaţii sunt mari, LLTB, ZLTO şi LTO Nord, care alcătuiesc Federaţia Naţională a Olandei. Conducerea Federaţiei discută direct cu ministrul Agriculturii. 65% dintre fermierii activi profesionişti fac parte din Federaţia Naţională a Fermierilor. În provincia Limburg, sunt organizate 10 discuţii cu organizaţiile locale şi cu conducerea lor. Organizaţia LLTB are 9 asociaţii profesionale, este înfiinţată în 1896, are 7.000 de membri. Ei se ocupă cu vânzarea şi cumpărarea produselor în colectiv, se cumpără furaje la animale şi se vând cereale, cartofi, sfeclă de zahăr, lapte, legume. Cea mai importantă problemă este reprezentarea intereselor fermierilor. Încă o problemă cu care se confruntă fermierii este disponibilitatea terenurilor. Apar tensiuni între fermierii care vor să se extindă şi oraşe, industrii. Mereu apar probleme cu gestionarea apei de irigat, privind cantitatea şi calitatea. Un alt aspect care îi preocupă sunt inovaţiile pentru progres şi optimizarea producţiei. Inovaţiile sunt stimulate. Aglomeraţia construcţiilor are influenţă mare asupra mediului, pentru care trebuie să intervină organizaţia fermierilor. Cea mai importantă acţiune a organizaţiei este obţinerea licenţelor pentru producţie. Organizaţia are peste 2.000 de membri şi sunt peste 3.000 de ferme. Sunt grupe de ferme care cumpără şi folosesc maşinile şi utilajele împreună. Se primesc subvenţii pentru investiţii, dacă se asociază mai mulţi fermieri. Se dau subvenţii şi pentru acoperirea amortizării.
Joi, 20 august 2015, am făcut o primă vizită la o fermă de afine. Proprietarii produc material săditor pe 1,5 ha şi cultivă cu afin o suprafaţă de 5,6 ha. În aprilie-mai, se plantează în ghivece şi după un an, în octombrie-noiembrie, plăntuţele ajung în câmp. Se produce material de plantat şi pentru producători din Anglia, America, Serbia, chiar şi din România. Materialul de bază provine din Polonia, unde există un laborator. Se produce cultură meristematică, în vitro. Ghivecele sunt umplute cu sol acid, pH 4,2, cu o maşină, iar apoi se plantează materialul săditor. Producţia de afine pe hectar este la plantaţiile tinere de 3 tone, iar la plantaţiile de peste 6 ani, peste 20 de tone. Distanţa de plantare este de 1 m pe rând şi 3 m între rânduri. Investiţiile pentru 1 ha de afin sunt de 25.000 de euro, fără valoarea terenului. Ferma are un depozit cu temperatură controlată pentru păstrare, dar livrează şi imediat după recoltare. Preţul de desfacere este în medie de 5 euro. Fermierul are contracte cu supermarketurile, nu lucrează cu intermediari. Are un spaţiu de ambalare.
Cultura afinului cuprinde mai multe soiuri timpurii, semitârzii şi târzii pentru eşalonarea, recoltarea lor. Soiurile folosite sunt: Brigitta Blue, Chandler, Blue Jay, Elisabeth. Prima recoltă din soiurile timpurii se face în iulie, iar prin 15 septembrie se încheie perioada de recoltare. Pentru recoltare sunt angajaţi sezonieri, iar o persoană poate culege până la 6 kg de afine pe oră. Primele fructe coapte se recoltează manual, iar mai târziu la recoltare se foloseşte combina. După fiecare oră, cantitatea de fructe culese se tratează şi se depozitează în coşuleţe vidate, la 2, respectiv 3° C, în camere frigorifice unde stau 2 luni.
Următoarea vizită a fost la firma TACO AGIRO, din localitatea Meterik. Firma deţine pământ arabil, comercializează legume, autorizează producători şi asigură servicii de mecanizare agricolă pentru 3.500 de ha. Firma are 6 depozite mari pentru cartofi şi rădăcinoase, 4 depozite în care păstrează cartofii în vrac. Mai are încă două depozite cu 5.000 de lăzi mari, cu temperatură controlată şi ventilaţie, în care cartofii se păstrează până în mai. Utilajele prezentate de directorul firmei, Frank Taken, au fost: maşini de recoltat cartofi, pe lăţimea de 3 m, cu randamentul de 1 ha/oră; maşini de semănat mazăre, care concomitent şi fertilizează, pregătesc solul şi seamănă mazărea, cu norma de 10 ha/zi; maşini de recoltat cereale, cu mare randament; maşini de plantat cartofi; maşini de semănat morcovi; maşini de recoltat morcovi.
Ultima fermă vizitată de noi a fost de vaci de carne. Fermierul Twan Tillenar a lucrat ca şofer pe camion, transporta vaci de la o fermă la alta. Părinţii erau comercianţi de vaci. În 1977, împreună cu soţia, a cumpărat ferma actuală, pe care a extins-o. În anul 1980, a construit un grajd, în 1990 al doilea grajd, în 2006 a construit al treilea grajd, iar in anul 2010 a construit un alt grajd şi o platformă pentru gunoiul de grajd. În luna ianuarie 2015, a transferat ferma cu grajduri şi animale unui fiu. Al doilea fiu a primit 4 terenuri pentru cultura de sparanghel. Iar cel de al treilea moştenitor a primit 3,5 ha de seră, în care produce castraveţi şi roşii.
Ferma are 900 de capete de vaci de carne, dintre care 400 de vaci stau în stabulaţie liberă, mai are 400 ha de păşune şi 40 ha de teren arabil, pentru porumb siloz. Fermierul creşte vaci de carne, rasa Bălţată de Kyuitania. Pe viţeii fătaţi îi îngraşă până la 500 kg, iar după aceea îi livrează pentru tăiere la abator. La îngrăşare, sporul este de 1,3 kg/zi. Hrana vacilor constă în siloz de porumb, cartofi, borhot şi concentrate (boabe de porumb, amestecate cu diferite tipuri de tărâţe). Se foloseşte monta naturală. Viţeii trebuie lăsaţi să sugă lapte din uger, de la mamă, vreme de cel puţin 1 an. Cu supermarketul, fermierul nu are contract, ci numai o înţelegere să preia 15 tăuraşi îngrăşaţi pe săptămână, cu 4,6 euro/kg. Tăuraşii sunt tăiaţi de acelaşi măcelar. În grajd, tăuraşii au o suprafaţă bine stabilită prin norme. Îngrăşarea vitelor merge mai bine la temperaturi negative, decât la peste 5°C.
Seara, la centrul de instruire PTC, am analizat vizita noastră de documentare şi informare în ţara cu agricultura cea mai intensivă din lume. Au fost prezenţi Lambert Bardouel şi însoţitorul nostru, Herrie Weijs. Participanţii au observat hărnicia fermierilor, munca în familie, cu utilaje agricole moderne şi transmiterea fermei din tată în fiu. Fermierii se ajută între ei. Fermierii au grijă de mediul înconjurător, întreţin multe spaţii verzi, au locuri speciale în care îşi pot depozita gunoiul de grajd şi îl administrează doar în perioada în care acest lucru este permis. Resturile de cultură care rezultă din fermă sunt folosite ca îngrăşământ natural pentru noile culturi, nu sunt arse. Fiecare fermă are amenajat un bazin de captare a apei care provine din ploi şi care este folosită la irigarea culturilor. Fermierii se specializează pe cultura unei plante. În zootehnie, pe o specie. Se folosesc tehnologii adecvate, fermierii colaborează cu specialiştii de la centrele de consultanţă şi de cercetare, pentru întocmirea planurilor de fertilizare pe baza analizelor de laborator. Valorificarea produselor obţinute se face prin bursa de mărfuri. Este evidentă preocuparea statului faţă de persoanele cu dizabilităţi. Toate drumurile sunt asfaltate până la ultima casă sau fermă. Peste tot sunt autostrăzi şi piste de biciclete, se circulă foarte mult cu bicicleta şi pietonii respectă pistele pentru biciclişti.
În ultima zi, am vizitat capitala constituţională a Olandei, Amsterdamul. Ne-am plimbat cu vaporaşul pe canalele din oraş, am văzut astfel cele mai importante clădiri. La întoarcere, ne-am oprit în Köln, Nurenberg şi Viena. Am ajuns cu bine acasă şi acum vă împărtăşim şi dumneavoastră impresiile noastre.
Andrei CSATLOS
