Sînt subiecte care nu mă trag de mînecă. De aceea aş vrea să nu se întîmple. Din păcate dorinţele duioase nu se împlinesc. Frecuşurile dintre oameni nu duc la bine. Cele dintre etnii sînt aducătoare de ceaţă. De drame, chiar de tragedii. Apoi sînt ştiri care nu ar merita luate în seamă. Aici încalc o normă profesională. De dragul liniştii pot face şi asta. Dar cînd vezi că vîntul nu se mai opreşte eşti nevoit să spui de unde este stîrnit. Aşa fac şi cu obositoarea sîcîială cu Ţinutul Secuiesc. Cum a fost şi mai zilele trecute. O ştire de presă ne informează că mii de maghiari din Harghita, Covasna şi Mureş au aprins focuri de veghe pentru a lumina delimitarea geografică a Ţinutului Secuiesc. Iniţiatorul Gazda Zoltan a cerut statului român ca această regiune să devină, la reorganizarea administrativă a ţării, una separată şi autonomă. Luminile au fost aprinse şi pe culmile munţilor. Reflectoare alimentate de generatoare, farurile maşinilor şi ale motocicletelor reflectau spre cer iluzia delimitării. Mai mult preoţii bisericilor istorice maghiare au oficiat slujbe ecumenice timp de o oră, apoi a fost intonat imnul secuiesc. Viitorul acestei regiuni – spun unii dintre maghiari – nu poate fi imaginat altfel decît ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite situate între limitele sale regionale fireşti formate în cursul istoriei. Zic ei. Mai cer protecţia Guvernului Ungariei să insiste pentru iluzia lor. Nu a lipsit europarlamentarul FIDESZ, Laszlo Tokeş. Zic eu, încurajat de noua vicepreşedintă a popularilor europeni Kinga Gal. Cum am spus la început nu-mi face nici o plăcere să scriu despre asemenea subiecte. Unii chiar cred că tema este veche şi nu mai prezintă interes. În istorie insistenţa este egală cu atacul prin surprindere. Cred că acest teritoriu românesc locuit de secui, despre care istoricii spun că nu sînt maghiari, este folosit în primul rînd ca timbru electoral. Apoi, pentru unii pădurile. Pentru cei mulţi modesta existenţă.
Povestea cu originea secuilor este veche şi magnetizată de unii istorici după bunul lor plac. Dar mai ales pe placul altora. Pentru luminarea chestiunii m-am rezemat pe cartea lui I.I. Russu „Românii şi secuii” îngrijită de profesorul Ioan Opriş şi prefaţată de profesorul Ladislau Gyemant, cel din urmă fiind istoric, specialist în istoria modernă şi contemporană a Europei, specialist în istoria Transilvaniei şi a istoriei evreilor din România. Recunoaşte că „românii sînt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei de origine romană, menţinuţi în permanenţă pe pămîntul pe care-l locuiesc, anterior celorlalte popoare (deci şi al ungurilor).” Cît despre originea secuilor, care astăzi vorbesc ungureşte, nu aparţin etniei maghiare. Aceasta este şi constatarea aproape unanimă a vechilor cronicari maghiari (Problema secuiască, pag. 13). Unii politicieni unguri ai zilelor noastre le insuflă locuitorilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc că ar putea să se autoadministreze deşi este cît se poate de evident că resursele lor materiale sînt limitate. Sînt susţinuţi din bugetul naţional. Ştiu că adversitatea de secole dintre români şi maghiari nu este o ficţiune, o poveste, ci o realitate înlănţuită în istorie. Au fost exagerări în istorie. Şi de o parte şi de alta. Ştiu că oamenii de rînd, români şi maghiari, nu-şi doresc decît un trai paşnic. Dacă, credităm începutul de mileniu trei cu o civilizaţie a convieţuirii atunci focurile de pe munţi nu-şi au rostul. În aşa-zisul Ţinut Secuiesc trăiesc mulţi români. De soarta lor cine se îngrijeşte? Stingeţi focurile din ţară. Sînt suficiente în jurul ei. Nu ştiu dacă cuvintele mele vă pot linişti. L-am luat aliat pe Klaus Johannis, preşedintele României. Nu ne simţim ameninţaţi în România. Dar sîntem atenţi atunci cînd un stat vecin are un interes atît de mare pentru o minoritate. Minoritatea maghiară are reprezentanţi politici în România. „Noi nu avem o problemă maghiară”, zice sasul nostru preşedinte. Martor cancelarul Angela Merkel. Deci stingeţi focurile! Ori lăsaţi-le să lumineze adevărul.
