Sezonul curent al mult gustatei emisiuni Vocea României de la Pro TV a adus în faţa telespectatorilor două concurente din Baia Mare: Sara Mihali, elevă la Liceul de Arte, şi Nora Deneş, care predă vioara la acelaşi liceu. În numărul de astăzi vă propunem un interviu cu Sara Mihali, pe care aţi putut-o asculta la Pro TV vinerea trecută. La cântecul Sarei s-au întors două scaune, cel al lui Smiley şi cel al Loredanei, dar tânăra a ales să facă parte din echipa Loredanei, deşi nu a ratat ocazia de a-l pupa pe Smiley. Detalii de culise, în interviul de mai jos.
Reporter: Ce te-a făcut să mergi la Vocea României?
Sara MIHALI: Am urmărit concursul ăsta din primul sezon. Am vrut să merg ca să-mi testez limitele. Mi-aş fi dorit din tot sufletul să merg în echipa lui Brenciu, dar n-a fost să fie în juriu anul ăsta. De fapt, el nu mai e acolo de mult. Mi-am zis că acum e momentul să încerc, pentru că mai târziu, o dezamăgire m-ar fi afectat mai tare. Acum sunt tânără, pot să încerc. Nu m-am dus cu gândul că vreau să ajung departe. Am luat fiecare etapă pe rând. De fiecare dată când treceam peste o etapă, nu-mi venea să cred. Şi eu, şi mami eram impresionate.
R.: Când ai ajuns la studiouri, ai intrat direct în scenă, sau ai avut mai întâi parte de o pregătire muzicală, psihologică?
S.M.: Sunt nişte studiouri foarte mari şi sunt foarte bine supravegheate, nu poate intra oricine. Când am ajuns ne-am întâlnit cu două profesoare tinere, dintre care una face pregătire cu concurenţii la Vocea Olandei. Toţi eram nerăbdători să vedem scena. Ne-am dus pe furiş, pentru că nu ne-au lăsat să mergem. Când am ajuns acolo şi am văzut scaunele… E mult mai mic decât pare la televizor. E cam cât un salon, platoul. M-au copleşit emoţiile când mi-am dat seama că acolo voi cânta. Când ne-am dus, aveam dreptul la trei repetiţii cu band-ul emisiunii. După repetiţiile acelea am mai repetat cu profesoarele acelea două, tinere, şi ne-au spus ce nu e în regulă, ne-au mai ajutat.
R.: Ce te-a impresionat când ai ajuns acolo?
S.M.: Scaunele! Scaunele goale. Şi cum erau scrise acolo numele lor. Ei atunci montau tot. Şi mi-am dorit să mă duc să le ating, nu-mi venea să cred că sunt acolo. M-am dus şi am atins scaunul lui Smiley. Nu al Loredanei…
R.: De ce ai ales să cânţi tocmai această piesă, „Rise like a Phoenix”, pe care Smiley spunea că nu o suportă?
S.M.: Până să ajung la etapa de blind am trecut de trei preselecţii. Am avut două preselecţii la Cluj, una cu două profesoare, după care te trimiteau la producători. Apoi, dacă treceai, te trimiteau să semnezi un contract, dacă nu, îţi spuneau: „Îţi mulţumim, poate o să te mai sunăm”, dar eu sunt sigură că nu te mai sunau. După aceea nu era nimic sigur, ne-au spus că e posibil să ne sune să ne cheme la Bucureşti sau nu. Eu eram la mare când m-au sunat de la Bucureşti şi mi-au spus că mă mai aşteaptă la o preselecţie. A trebuit să pregătesc 10 piese. M-am dus la Bucureşti la preselecţie, am stat de la 7 dimineaţa la 10 seara, când am cântat. În lista aceea trebuia să punem piesele în ordinea în care am dori să le cântăm. Iar eu mi-am pus piesa asta prima, pentru că o ştiam. Şi sincer, piesa asta mi-a adus foarte mult noroc. Am intrat acolo, erau nişte producători şi mi-au spus: „Hai să vedem «Rise like a Phoenix». Le-am cântat strofă şi refren şi mi-au spus: „Piesa asta rămâne pentru blind”. Şi am fost foarte fericită.
R.: Ai fost foarte prietenoasă cu Smiley şi totuşi ai ales-o pe Loredana. De ce?
S.M.: Am mai spus asta. M-aş fi îndrăgostit de Smiley. Sincer, recunosc asta. Mă îndrăgostesc foarte uşor. Mai ales de Smiley, cum să nu te îndrăgosteşti? Am vrut la Loredana pentru că ştiam că se ocupă mai mult de concurenţi. Ne-a dus şi la atelierul ei de voce, unde e o profesoară cu care se pregăteşte şi ea, şi consider că am avut mai multe de învăţat.
R.: Care a fost senzaţia când ai cântat pe scenă? Ce ai simţit?
S.M.: Înainte să intru eram cu cameramanii acolo, mă filmau, povesteam cu ei şi aveam emoţii. M-a întrebat unul: „Ce să-ţi aduc, Sara? Să-ţi aduc, nu ştiu, ceva de băut?”. Mi-a adus apă. Mi-a zis: „Pălincă n-am să-ţi dau…”. Şi m-a întrebat unul de acolo: „Dar tu de unde eşti?” „Din Maramureş”. „Şi cum să-i dăm noi pălincă? Ea trebuie să ne aducă nouă!” Înainte de a intra în scenă ni s-a făcut un instructaj, că ne vor filma din partea aia, şi să-mi pun stativul în partea dreaptă, să mă văd bine. Eu îi întrebam atunci: „Ce mi-aţi spus? Dacă cumva nu se întoarce nimeni, ies cu microfonul?” Şi mi-au spus: „Fată dragă, stai liniştită, că se întoarce. Nu te mai agita atît.” Mi-am revenit apoi. Am intrat încrezătoare. Am avut foarte mari emoţii. Eu cânt mult mai bine decât atât, dar având atâtea emoţii şi văzând şi publicul… M-a ajutat foarte mult că la refren toţi erau atât de entuziasmaţi, şi am văzut publicul că mă susţine şi mă aplaudă… Şi mi-am revenit. Mi-am revenit pe parcursul cântecului, am mers tot înspre bine, toată melodia. S-a văzut că am avut emoţii, dar cu ajutorul publicului am trecut peste ele şi am construit foarte frumos piesa. Mi-am dorit să se întoarcă şi simţeam că se vor întoarce la final. Dar eu până la final aveam o parte mai înaltă în cântec şi speram că atunci va fi momentul când se vor întoarce. Când am văzut că nu s-au întors, am spus „Gata!”. Deja îmi vedeam tot viitorul, ce îi spun mamei când ies la Bartoş, să zâmbesc, cred că o mie de gânduri mi-au trecut prin minte atunci.
R.: Ai primit reacţii ulterior?
S.M.: Da, foarte multe. Mai ales în partea aceea de reclame, mi-a fost roşu Facebook-ul. Am primit cam 500 de cereri de prietenie şi foarte multe mesaje de felicitare. Chiar şi „Tu eşti vocea României!”. Le-am mulţumit tuturor.
R.: Cine te-a sprijinit în acest demers al tău? Am văzut că ai fost cu mama acolo.
S.M.: Mama m-a susţinut şi a fost alături de mine la toate etapele prin care am trecut. Eram uimite amândouă. „Uite, Sara, ai trecut şi de asta şi ai rămas”. După ce am trecut de blind am rămas 56 din ţară. Deci am ajuns în primii 56. Atunci când s-au întors, în ultima fracţiune de secundă, nu mi-a venit să cred. Parcă îi vedeam la televizor. Numai acum, când am văzut înregistrarea la televizor, mi-am dat seama ce au spus ei de fapt. Până atunci, numai râdeam. Cred că visam. Cred că am visat atunci.
Foto: Pro TV
