Joi, poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie de pe raza municipiului Baia Mare şi a localităţilor Baia Sprie, Ulmeni, Recea şi Groşi pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea celor care încalcă normele de circulaţie pe drumurile publice. Poliţiştii au controlat mai multe autoturisme şi au constatat 162 de abateri, ce au fost sancţionate cu amenzi însumînd aproximativ 44.000 lei. Ca măsură complementară, au fost reţinute 8 permise de conducere şi au fost retrase, pentru nereguli tehnice, 7 certificate de înmatriculare.
În Valea Chioarului, două victime, într-un accident ce putea fi evitat
Joi, 19 noiembrie, poliţia a fost sesizată că, la ora 11.45, pe DN 1C, în localitatea Valea Chioarului, s-a produs un accident de circulaţie. Pe o porţiune de drum în care se efectuează lucrări de modernizare la reţeaua electrică, un tânăr, de 24 de ani, care conducea o autoutilitară, nu a oprit la semnalizarea efectuată de un angajat al societăţii, care dirija traficul, şi a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară care circula din sens opus.
În urma impactului, şoferul de 24 de ani, a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital, unde a rămas internat sub supraveghere medicală. Ambilor şoferi le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers, până în jurul orei 14.40.
Între Ocna Şugatag şi Budeşti trei persoane au fost rănite
Joi după-masă, în jurul orei 17.30, poliţia a fost sesizată că, pe DJ 109F, între localităţile Ocna Şugatag şi Budeşti s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Un tânăr, de 27 de ani, domiciliat în satul Breb, comuna Ocna Şugatag, care conducea un autoturism pe DJ 109F spre Budeşti, pe o porţiune de drum în pantă, a intrat în coliziune cu remorca unui tractor condus de un consătean, de 23 de ani.
Impactul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto şi a unui pasager din autoturism. Cei trei au fost transportaţi la spitalul din Sighetu Marmaţiei pentru îngrijiri medicale, dar nu au necesitata internarea.
Poliţiştii au constatat că remorca nu avea montate elemente reflectorizante şi luminile din spate ale tractorului nu funcţionau. De asemenea, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării de răspundere civilă auto era expirată.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că cei doi tineri implicaţi în producerea accidentului nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Prea multe nereguli in trafic! Cand vor intelege soferii ca regulile sunt facute cu un scop, nu pentru a imparti amenzi de circulatie in stanga si in dreapta?