Poliţiştii maramureşeni au acţionat, la sfârşit de săptămână, pentru prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere pe drumurile publice, în zona trecerilor la nivel cu cale ferată şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. Au fost constatate 9 infracţiuni şi 376 de contravenţii, dintre care 54 la nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 26 de permise şi au retras 6 certificate de înmatriculare.
În Baia Mare – 74 de sancţiuni contravenţionale însumînd 13.645 lei
Pe raza municipiului Baia Mare, poliţiştii au acţionat pe principalele artere de circulaţie pentru depistarea şi sancţionarea şoferilor care conduc autovehicule deşi se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Au fost controlate peste 100 de autovehicule şi pentru neregulile constatate au fost aplicate 74 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţiştii băimăreni a fost de 13.645 lei.
Poliţiştii avertizează!
Poliţiştii maramureşeni atrag atenţia tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile la nivel cu calea ferată. Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.
În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată.
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.