Sâmbătă, în sala de conferinţe a Hotelului Grădina Morii din Sighetu Marmaţiei, reprezentanţii firmei Formvest – Întreprindere socială, au susţinut evenimentul de presă pentru prezentarea structurii de economie socială înfiinţată prin proiectul ”Parteneriat pentru economia socială – PARTSES”, ID 147367. Participarea la eveniment a fost deschisă reprezentanţilor presei, autorităţilor publice locale şi judeţene, precum şi persoanelor interesate de conceptul de economie socială.
„Întreprinderea noastră furnizează servicii de formare profesională autorizată ANC, instruire a personalului angajat pe teme de protecţia muncii şi evaluarea riscurilor (SSM şi PSI), organizare de evenimente corporate, managementul resurselor umane şi evidenţă contabilă primară”, a declarat Apopi Mariana Diana, manager al firmei.
Formvest – Întreprindere socială reprezintă unul dintre rezultatele proiectului „Parteneriat pentru economia socială – PARTSES”, implementat în judeţele Maramureş şi Iaşi de Asociaţia pentru Integrare şi Dezvoltare Comunitară – INDECO şi Asociaţia Consensual.
Prin intermediul proiectului s-a urmărit sprijinirea integrării pe piaţa muncii a persoanelor aflate în risc social. Astfel, „au fost create 8 structuri de economie socială cu 54 de noi locuri de muncă, dintre care 37 pentru persoane vulnerabile din grupul ţintă, care vor fi menţinute cel puţin 14 luni de la finalizarea proiectului”, a precizat doamna Adriana Vasile, preşedinte a Asociaţiei Consensual.