Mai sunt doar 6 ani până când biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Baia Mare, paroh preot Ioan Pop, consilier eparhial, îşi va sărbători centenarul. Până în 1922, românii ortodocşi din Baia Mare nu aveau locaş de închinare.
Parohia care poartă numele Sfântul Nicolae a fost înfiinţată în anul 1922, iar primele slujbe religioase au fost ţinute într-o capelă improvizată, situată pe strada Gheorghe Şincai de azi. După doar câteva luni de rugăciuni şi Sfinte Liturghii în capelă, credincioşii ortodocşi din Baia Mare au primit, prin donaţie din partea Consiliului oraşului Baia Mare, un imobil din centrul vechi al localităţii, pentru a deveni biserică. Era la 4 ani după Unirea cea Mare, din 1918. Consiliul oraşului Baia Mare amenajează imobilul pe cheltuiala sa, o sală de sport a şcolii din apropiere, pentru a arăta şi a funcţiona ca locaş de cult ortodox, care va fi sfinţit în anul 1929, de praznicul Naşterii Născătoarei de Dumnezeu, 8 septembrie, de primul episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului, vrednicul de pomenire Nicolae Ivan. Paroh şi protopop al tractului Baia Mare era pr. Alecsiu Latiş.
În această biserică a slujit duminică, 24 ianuarie, zi istorică pentru români, a Unirii Principatelor, Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi: Arhim. Dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, pr. paroh Ioan Pop, consilier eparhial, pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, pr. Ioan Marius Sabău, parohul catedralei vechi a Băii Mari, preoţii slujitori ai bisericii, pr. Vasile Trif şi pr. Mihai Tira. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, dirijat de prof. Simion Vaida, un cor cu o vechime de 46 de ani. Între credincioşii din biserică s-au aflat prefectul Anton Rohian al Maramureşului şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, membru în Adunarea Naţională Bisericească, consilieri judeţeni şi locali, alte oficialităţi.
La încheierea Sfintei Liturghii Arhiereşti s-a oficiat un Te Deum ocazionat de sărbătorirea Unirii Principatelor Române, care a avut loc în 24 ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza a devenit domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti în acelaşi timp.
Cuvântul rostit de Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul s-a referit, pe larg, la Evanghelia Zilei, a vindecării orbului din Ierihon, după relatarea Sfântului Evanghelist Luca, capitolul 18. Este o Evanghelie foarte scurtă, dar plină de învăţături duhovniceşti şi sfinte.
După ce Preasfinţitul Părinte a explicat contextul biblic al propovăduirii Mântuitorului despre care vorbeşte Sfânta Evanghelie, a făcut referiri la importanţa luminii în viaţa omului. Omul vede cu ochii fizici, cu ochii minţii şi cu ochii sufletului sau ai inimii. Este o vedere atotcuprinzătoare, care nu poate fi limitată.
Preasfinţitul Părinte a făcut referire la libertatea credinţei, exemplificând cu un citat din opera Părintelui Nicolae Steinhardt, din perioada de după încreştinare, când a primit darul botezului, Lumina lui Hristos: oamenii pot folosi forţa legii ca să limiteze libertatea altor oameni, unii pot fi aruncaţi în puşcării, din anumite motive, dar credinţa nu le-o poate limita nimeni. Orice poate să-ţi ia un tiran sau un regim torţionar, dar credinţa nu ţi-o poate limita. În credinţă eşti liber. Nimeni nu-ţi poate smulge credinţa din fiinţa ta. Prin libertatea credinţei şi a gândirii tale creştine tu eşti liber să ieşi din celule întunecate din patru pereţi şi să pătrunzi în tainele lui Dumnezeu şi în frumuseţile creaţiei. Aşa au rezistat creştinii în închisori şi au ieşit de acolo mai întăriţi. Cu cât erau mai slabi fizic, cu atât erau mai întăriţi sufleteşte. Au devenit mărturisitori din temniţele comuniste. Credinţa noastră nu ne-o poate lua nimeni. Nici Lumina Evangheliei. Nici libertatea de a crede şi de a mărturisi pe Hristos. Niciodată, a spus Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul.
Creştinii, când li s-au închis bisericile, au devenit ei Biserică Umblătoare. Fiecare Îl avea pe Hristos în fiinţa lui. Era o Biserică Vie. Omul în formă de Cruce. Creştinii au purtat în fiinţa lor credinţa. Trebuie să păstrăm această comoară: credinţa, singura pe care o avem. Toate bunurile şi bogăţiile materiale sunt trecătoare şi nici nu ştii când eşti bogat şi când eşti sărac. Cea mai mare bogăţie pe care o avem este credinţa în Dumnezeu şi Lumina Evangheliei. Şi darurile pe care le adunăm ca virtuţi în viaţa noastră creştină, rugându-ne, crezând, postind, făcând fapte bune, iubind, iertând, făcând pace, făcând lumină. Suntem datori şi noi să facem lumină în jurul nostru. Aceasta învăţăm de la orbul din pericopa evanghelică de azi: să devenim apostoli, mărturisitori ai lui Hristos şi următori ai Lui. Să mergem pe aceeaşi cale pe care au mers apostolii în urma lui Hristos, a fost îndemnul Arhiereului în încheierea cuvântului de învăţătură.
