În atenţia contribuabililor mijlocii – O parte din contribuabilii maramureşeni sînt preluaţi la Direcţia Regională Cluj

0
947

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca re­aminteşte contribuabi­lilor persoane juridice că, începînd cu data de 1 februarie 2016, la nivelul DGRFP Cluj-Na­poca funcţionează Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii (competenţele de administrare fiscală ale acesteia au fost stabilite prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3649/2015).
Lista contribuabililor mijlocii de pe raza judeţelor: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, care vor fi administraţi de către această nouă structură fiscală, a fost aprobată prin OPANAF nr. 3702/2015 şi poate fi vizualizată pe site-ul: www.anaf.ro, secţiunea INFO PUBLICE, modulul 04 „Informaţii privind agenţii economici”, submodulul 01 „Listele contribuabililor mari şi mijlocii”.
Contribuabilii mijlocii vor efectua plata obligaţiilor fiscale, începînd cu 1 februarie 2016, la Trezoreria Municipiului Cluj-Napoca – cod TREZ 216.
Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, constituită la nivelul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, are sediul în municipiul Cluj-Napoca, P-ţa Avram Iancu nr. 19, et. 1, cam. 138-147, cod poştal 400117. Informaţii suplimentare puteţi obţine la tel. 0264592602 sau 0264592603, interior 102, e-mail: contrib.mijlocii.cj @mfinante.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.