EDITORIAL De o vreme nu am mai scris despre învăţământul românesc în continuă transformare, deoarece nu am mai ţinut pasul cu informaţiile care se succed cu repeziciune. Apoi, am crezut, şi mai cred, că necesar şi potrivit este să ascultăm părerile celor care sunt acum în sistem. Cei care ştiu cel mai bine cum stăm cu învăţământul. Sindicatele politice din învăţământ m-au convins că se ocupă cu altceva. Ori li s-a retras dreptul de protest? Acest text m-am îndemnat să-l scriu în calitate de muncitor în casa Limbii Române, iubitor de istorie şi cu regretul că nu am învăţat la Şcoala Pedagogică limba latină. Pot să-mi dau şi eu cu părerea despre Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial din România al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei şi care se află în dezbatere publică. Constat dispariţia singurei ore de limba latină, amputarea unei ore de limba şi literatura română şi diminuarea drastică a numărului de ore de istorie. Asta a constatat şi Academia Română, care a trimis ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, un act de îngrijorare. Ştiu că pentru orice ajustare din programa şcolară sunt argumente. Dar pentru limba română, istorie şi latină, orice patetism trebuie scos din calcul. Vectorul politic, cu decizii de conjunctură şi interes, trebuie ocolit. Mă reazim pe drumul meu intelectual şi pe opiniile unor savanţi a căror voce, în ultima vreme, trebuie percepută ca un strigăt. De ani de zile, academicianul Dinu C. Giurescu încearcă să ne lumineze minţile. Într-o intervenţie recentă, se întreabă: Pe cine supără Istoria românilor? Disciplina nu se va numi, în viziunea proiectului, Istoria românilor, ci Educaţie cetăţenească. În fapt, spune distinsul academician, Istoria românilor a dispărut ca disciplină formativă în învăţământul liceal. Tinerilor li se oferă o istorie care poate fi a oricui. Acum istoria este o disciplină secundară, cu o singură oră pe săptămână şi nu mai este materie obligatorie pentru bacalaureat, observă istoricul. Academia constată că nu mai avem manual de istorie a românilor. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată ca la abator istoria românilor, pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie să o înveţe, deoarece principiul cronologic a fost desfiinţat. Aşa, Ştefan cel Mare a fost contemporan cu regele Ferdinand. Spune un profesor de istorie: Nu s-au mai întâmplat niciodată în istoria şcolii româneşti asemenea inovaţii total nepotrivite. Istoria trebuie să-şi ia drepturile fireşti. Este un obiect care formează conştiinţa naţională. Un popor care nu ştie de unde vine, nu-şi cunoaşte trecutul este un popor mort. Spune domnul Giurescu: „În zilele noastre, a-ţi iubi ţara este aproape un delict, cu cât uiţi mai repede şi mai ireversibil trecutul care-ţi aparţine, cu atât mai uşor îşi pierzi identitatea”. Cât despre limba română, ştim cât este de agresată. Când eram asupriţi, într-o formă sau alta, limba poporului, cea română, îşi vedea de drumul ei. Rezista. Acum, în libertate, pericolul este mai aprig. Globalizarea oferă alte idiomuri aproape obligatorii. Nu a socotit nimeni, e dificil, câţi vorbitori de limba română pierdem cu plecarea în străinătate a semenilor noştri. Dar câţi vorbitori de limbă corectă avem în graniţele României? Cine îmi spune clar câţi analfabeţi avem? E secret de stat. Cât despre limba latină, ce să mai vorbim? Identitatea românescă nu poate fi înţeleasă fără componenta ei latină. Am uitat de Şcoala Ardeleană? Ce a argumentat originea latină a poporului şi a limbii române în Transilvania. L-am auzit şi pe marele scriitor Nicolae Breban, membru al Academiei Române, care a pledat pentru istorie, limba română şi latină. Să fie învăţate, nu alungate din şcoli. M-am uitat la conducerea Institutului care se ocupă de proiectul în discuţie. Nu cunosc pe nimeni după nume. Nici pe dr. Fartuşnic, director general. Atunci mă adresez domnului ministru Curaj. Se joacă identitatea românească! Sentimentul că suntem români! N-am nimic cu Europa. Dar să nu rătăcim! Trufia unora ne poate costa scump.
