Gavril Ciuban s-a născut la Vişeu de Mijloc, Maramureş, în 10 iulie 1951. Fiu de pădurar, copilăria şi-a petrecut-o prin pădurile de pe Valea Vaserului, loc determinant, într-un anume fel, în spaţiul definit de poezia sa mai târziu. A debutat ca poet în revista „Cronica” de la Iaşi (1975). Poemele sale au fost traduse în limbile italiană, franceză, germană, albaneză, ucraineană şi engleză. Din anul 1998, este membru titular al Uniunii Scriitorilor, filiala Bucureşti.
Al Vaserului
De-a viitorul se joacă cine în gându-i
loc i-a lăsat nemuririi; fraţi, surori
de cenuşe fierbinţi în veci vor rămâne
oriînce limbă ce se lasă grăită; de-a pretutindeni
repovestită. Credincioşi ori atei câtă frunză
şi iarbă iertare-şi vor cere în aceleaşi
şi alte însorite religii. Te uită iubito.
O stâncă împinsă de vulcanii marini
peste turla bisericii din cantonul silvic Făina;
crucea vâsleşte prin valuri de cositor
sub pojarul lunar. E-o nebunie
că încă mai suntem. Poate mâine s-a rătăcit,
nu-i de aşteptat.
Pentru o tânără viaţă veni-vor cândva
alt el, altă ea.
Din hăuri
Când voi fi terminat de murit
prin labirintul cântului tău Straino
alunece un stol mut
iscălituri cu aripile din înalturi-
autografe pe nisip selenar.
Epilog
La ziua de mâine adaug secunda
Trupul ei de neputrezit. Singura în viaţă,
ultima preaiubită de oameni şi zei;
de nerepetat-
Şi cât de senină-i dureros de curata
suflare ce arde numai o dată
pe toţi luminându-i
în stingerea ei
cu nesfârşitele versuri nescrise ce apucă să tacă
Amin!
(Gavril Ciuban, Al Vaserului)
