Sistemul românesc de sănătate este bazat pe contributivitatea fiecărui salariat şi a fiecărei firme. La bugetul de asigurări sociale de sănătate participă persoanele fizice care obţin venituri şi persoanele juridice. Fac excepţie copiii, categoriile de persoane aflate în dificultate socială şi … favorizaţii. Pe an, la bugetul CAS Maramureş se adună venituri de 250 milioane lei, iar cheltuielile sînt de 500 de milioane de lei. Boala „financiară” este gravă şi greu de vindecat!
Deocamdată, sistemul contributiv este cel mai potrivit pentru funcţionarea mecanismului public de sănătate. Dar acest sistem „oală comună”, în care contribuie fiecare cu cît poate şi ia fiecare cît are nevoie, este perdant. Tendinţa psihologică a omului este să dea mai puţin sau să nu dea nimic, dar să ia cît are nevoie sau chiar mai mult. Cu această frică/lăcomie a indivizilor nu te poţi lupta, însă poate fi controlată prin legi a căror aplicare să nu fie discutabilă. După ce banii ajung în oala comună, spre ei se întind o grămadă de mîini. Bolnavii solicită medicamente compensate (40% – pensionarii sub 700 lei/lună) şi gratuite pentru cancer şi alte boli grave. Medicii intermediază acest schimb de bani şi produse farmaceutice. Ne putem închipui că cineva poate să fraudeze acest circuit, deoarece nu apar cazuri de contracte reziliate pentru greşeli în modul de cheltuire a 200 din cele 500 de milioane de lei. În medie, 400 de lei pe fiecare contribuabil, iar pe persoană bolnavă, 4.000 lei pe an! Nu judecăm suma ca mărime, deoarece costul tratamentului pentru cancer este de circa 20.000 de lei pe lună. Există şi boli mai „ieftine”, cum este diabetul. Punem în discuţie mecanismul prin care se cheltuie fondurile publice şi lipsa controlului/sancţiunilor.
Se spune că după introducerea cardului de sănătate, infracţiunile din sistem sînt mai puţine, ceea ce poate fi real. Avînd card, decontările făcute pe fiecare pacient pot fi verificate mai uşor decît pînă acum, cînd pacientul doar semna că a primit medicamente gratuite sau compensate. Dar nici cardul nu dă o garanţie fermă, de vreme ce medicii pot obţine codurile de acces. Bolnavii sînt cele mai vulnerabile fiinţe, ultima lor grijă este cît costă tratamentul pe care îl fac. Doar schimbarea matricii, introducerea contribuţiilor voluntare, plata din contul personal a serviciilor ar putea schimba situaţia.
Spitalele din judeţ cheltuie 180 de milioane de lei pe an. Şi aici apar … şmecherii, căi multe de a abuza şi profita de sistemul public. Omul de rînd ajunge cu greu în spital, trebuie să aştepte la cabinetul medicului de familie, la medicul de specialitate, la policlinică, eventual pe la unitatea de primire urgenţe, şi reuşeşte cu greu să fie internat, investigat şi tratat. Dar apare calea „scurtă”, eşti internat „pe hîrtie”, însă stai acasă. Sau eşti internat „o zi” şi îţi faci toate analizele, pe gratis, fără să aştepţi luni de zile. Verificările lipsesc şi găurile din sistem nu sînt căutate, administratorii sănătăţii mizînd naiv pe buna credinţă a sistemului (medicilor). Este o greşeală managerială ca „laptele” să fie lăsat la voia „viţelului”!
Pentru bolile cronice, se cheltuie pe judeţ 60 de milioane de lei. Cea mai mare masă sînt diabeticii, ei merg de două ori pe an la control. Medicii din ambulator primesc suma de 60 milioane lei pe an şi li se impune să nu consulte mai mult de 20 de pacienţi pe zi. Cine a stabilit această cifră? Nu se ştie, cineva o fi făcut „normarea muncii”. Este totuşi greşit să restricţionezi activitatea specialiştilor, cărora le plăteşti direct 14 milioane de lei pe an. Ei muncesc şi după-amiaza, activează în cabinetele private, de unde mai cîştigă un bănuţ smuls de la pacienţii care plătesc şi asigurări de sănătate.
Cheltuielile urmează: medici de familie 33 milioane, stomatologi 2,3, îngrijiri la domiciliu 1,6, prestaţii internaţionale 9, oncologie 27, transplant 1,6, boli rare 3,4, neurologie 3, supleere funcţie renală 15 milioane lei etc. Iar verificarea cheltuielilor privind realitatea lor este lăsată la voia … conştiinţei prestatorilor de servicii medicale!
