Poetul şi bunul prieten Echim Vancea îmi stârneşte în ultima vreme interesul sporit pentru Maramureşul din dreapta Tisei. Loc românesc de care mă leagă inclusiv un episod din familia mea, pe care l-am purtat cu mine de când am început să pricep lumea. Echim mi-a dăruit recent ultimele două numere din gazeta regională social-politică din Transcarpatia „Apşa”. Este fondată de Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia, având sediul în Apşa de Jos. Director, Ion M. Botoş, redactor-şef, Echim Vancea. În colegiul de redacţie sunt mai mulţi intelectuali din dreapta Tisei, dar şi istoricul Ilie Gherheş din Baia Mare şi Tiberiu Moraru din Oradea.
Fac o întoarcere în timp. Imediat după căderea comunismului în România, trei curajoşi confraţi din Sighetu Marmaţiei au trecut, în ianuarie 1990, apa Tisei, pe podul de cale ferată de la Câmpulung la Tisa: Echim Vancea, Spiridon Pralea şi Ladislau Varady. Fiind invitaţi de Vasile Ona Jotu, unul (dacă nu chiar primul) dintre românii din vecini care au făcut mare bine relaţiilor dintre locuitorii de pe cele două maluri ale Tisei. Atunci s-au pus bazele Asociaţiei culturale „George Coşbuc”, care a avut un rol decisiv pentru mai buna cunoaştere a românilor de pe cele două maluri ale apei. Să nu uităm că mai era în viaţă Uniunea Sovietică, e adevărat, scârţâia serios din încheieturi. Ei au pregătit şi turneul Ansamblului „Mara” al Casei de cultură din Sighetu Marmaţiei prin aşezări româneşti din dreapta Tisei, la care am participat şi eu. Era chiar de Sfintele Paşti. Am ajuns până la Cernăuţi. Acea emoţie a descoperirii mă stăpâneşte încă. Aşa că gazeta „Apşa” era extrem de necesară. Ştiu că au fost şi alte publicaţii, care s-au retras din prim plan. „Apşa” este un seismograf al timpului prin care am trecut, dar mai ales al celui prezent. Spuneam că am citit cu respect cele două numere. Predomină imaginea color, pe principiul consacrat în publicistică că o fotografie este cât o mie de cuvinte.
Haideţi să vă provoc curiozitatea lecturii! Numărul din noiembrie-decembrie este consacrat Zilei Naţionale a României, sărbătorită în Transcarpatia. Este publicată Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, din 18 noiembrie – 1 decembrie 1918. Un document de mare interes, care ar trebui să fie în casa fiecărui maramureşean, este Punctul de vedere asupra statutului românilor din Transcarpatia (Ucraina), în care se spune: „Teritoriul actual al regiunii Transcarpatia (Ucraina) cu raioanele Rahău (Rahiv), Teceu (Teaciv), Hust (zona istorică a Maramureşului de Nord, cu plasele Rahău, Taras, Teceu şi Hust) din 1 Decembrie 1918 şi până în 26 iulie 1921 au făcut parte de facto şi de iure din componenţa Statului Român, Judeţul Maramureş”. Documentul este datat Cluj-Napoca, 23 iulie 2015, şi aparţine prof. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române. Apoi Legea asupra Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al României. Sunt publicate mai multe credenţionale prin care delegaţii din Maramureş (inclusiv din dreapta Tisei) erau împuterniciţi să participe la Marea Adunare de la Alba Iulia. Documente extrem de importante pentru destinul Maramureşului. Despre Maramureşul românesc scrie dr. Ilie Gherheş, avizat şi bine documentat, ca întotodeauna. Este remarcat Seminarul Internaţional „Promovarea valorilor culturale a patrimoniului material specific comunităţilor româneşti din dreapta Tisei (Ucraina) ca parte a moştenirii culturale comune europene” (28-29 noiembrie 2015, Apşa de Jos). Numărul din „Apşa” de pe lunile ianuarie-februarie este dedicat Concursului literar „Mihai Eminescu” (ediţia a X-a) de la Apşa de Mijloc. Tiberiu Moraru face o retrospectivă a deceniului mărturisirii eminesciene. Un documentar minuţios despre Apşa de Jos, cea mai mare localitate românească din Transcarpatia, este semnat de Viorel Ciubotă, Livia Ardelean şi Ion M. Botoş. Pe ultima pagină a gazetei, scrie: „Număr apărut la Sighetu Marmaţiei în colaborare cu Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei şi Biblioteca Municipală „Laurenţiu Ulici” din Sighetu Marmaţiei. Finanţatori: Muzeul Ţărilor Crişurilor din Oradea şi Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei”. Laud fără rezerve acest demers publicistic şi pe cei care-l fac, să rămână pod spiritual şi istoric peste timp.