Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 98 milioane euro în 2015, faţă de 113 milioane euro, cât înregistra în 2014, influenţat, în principal, de o uşoară scădere a veniturilor şi anumite cheltuieli nerecurente ale anului 2015.
Valoarea totală a activelor Raiffeisen Bank a ajuns la 6,95 miliarde euro, în creştere cu 8% faţă de 6,41 miliarde euro, cât erau la finele lui 2014. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, creditele nete acordate au crescut cu 5%.
Cifra raportată de creştere a creditelor este de12%, evoluţie influenţată de o tranzacţie încheiată cu o companie parte a Grupului RBI, care a însemnat preluarea unui portofoliu de credite în valoare de aproximativ 240 milioane euro.
În ceea ce priveşte soldul depozitelor atrase de la clienţi, deşi ratele dobânzilor din piaţă s-au aflat la niveluri reduse, acestea au crescut constant, în 2015, cu 12% faţă de anul precedent (depăşind cu peste 30% creşterea înregistrată la nivelul sistemului bancar). În consecinţă, raportul credite/depozite a înregistrat o valoarea de 81%, similară cu cea din 2014. Capitalizarea băncii este solidă, cu o rată de adecvare a capitalului de 18,6%.