„Bătrînul” Robert Ilyes îngroapă Sighetul

0
528

CSM Sighetu Marmaţiei – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1 (0-1)

Stadionul Solovan. Timp rece. Teren bun. Spectatori, aproximativ 300. • CSM Sighetu Marmaţiei: Radu – Turda, Ferariu, Urs, Groza, Cârstoiu – căpitan (min. 72 Bedea), M. Pop, Hristu Chiacu (min. 65 Brian Lemac), Jianu, Lima Dos Santos (min. 46 Onyeka), Denis Lemac. Antrenor Marius Popescu. • AFK Csikszereda: Husar – Kovacs, Lorincz, Galis, Czimbaros, Tanko, Czuros, Teut, Robert Ilyes, Gyorgyi (min. 73 Balint), Bazko – căpitan. Antrenor: Barna Lengyel. • Arbitri: Andrei Ţiţii (Sibiu), Marian Lazăr, Mircea Roşca (ambii Bistriţa). Observatori: George Bologan, Sebastian Moisin (ambii Oradea).

Să vezi şi să nu crezi, un veteran la 42 ani, pe nume Robet Ilyes, fost jucător de prima ligă cu mulţi ani în urmă, a reuşit să umilească o adunătură de aşa zise vedete care în acest moment nu au tangenţă cu fotbalul de performanţă. Rar mi s-a dat să critic formaţia sigheteană, scriu în presă din 1978, dar o aşa echipă fără orizont nu am mai întîlnit. Oaspeţii, de altfel o echipă mediocră, a reuşit să fie cu o clasă peste gazde. Dacă o echipă condusă pe teren de un jucător de 42 ani a umilit o echipă cu pretenţii la promovare, la ce să ne aşteptăm cînd vor întîlni premiantele seriei. A fost o prestaţie ruşinoasă, nedemnă de o formaţie cu pretenţii la promovare, iar jucători ca Hristu Chiacu nu au ce căuta la Sighetu Marmaţiei. Drept dovadă, acesta a fost aspru admonestat de spectatorii aflaţi în tribune.
Începutul de meci aparţine gazdelor, care în min. 14 vor rata şansa golului prin Denis Lemac, numai că atacantul trage imprecis de la 10 metri. A fost şi singura ocazie sigheteană a reprizei. În min. 29, harghitenii dau lovitura meciului. Teut pătrunde pe partea dreaptă, centrează în careul mare, fundaşii sigheteni ezită şi vulpoiul Ilyes îl execută pe Radu cu o torpilă ce poposeşte în poarta gazdelor: 0-1. Repriza a doua a fost una anostă, cu acţiuni firave la poarta lui Husar, respinse uşor de apărarea oaspete, sigură pe ea. Trei puncte pierdute şi ratarea obiectivului. Cine este de vina să plătească.

Ioan MIHNEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.