Liderii poştaşilor maramureşeni i-au convocat în ultima zi din martie pe parlamentarii maramureşeni, pentru a le prezenta revendicările pe care le au în acest moment. La discuţii au fost prezenţi doar doi dintre aleşii maramureşeni, respectiv senatorul Liviu Titus Paşca şi deputatul Florin Tătaru. Alţi trei parlamentari şi-au trimis la întâlnire consilierii. La şedinţă a fost prezent şi liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, Matei Brătianu. Poştaşii maramureşeni au semnalat încă o dată imposibilitatea personalului din mediul rural de a pleca în concediul de odihnă.
Încă din 2010 datează problema privind imposibilitatea intrării în concediul de odihnă a factorilor poştali din mediul rural. În repetate rânduri, liderii de sindicat au făcut demersuri la instituţiile abilitate pentru a fi găsită o soluţie în acest sens. În 31 martie, sindicaliştii au făcut o nouă încercare de a obţine o rezolvare la această revendicare. Ei au cerut sprijin de la parlamentarii din judeţ pentru a putea fi modificat Codul Muncii sau legea Serviciilor Poştale. „Necesitatea modificării sau completării acestei legi a apărut ca urmare a imposibilităţii acordării concediilor de odihnă pentru salariaţii din mediul rural care sunt unici angajaţi în cadrul unei localităţi. În ultimii şase ani, în cadrul Poştei Române, pentru funcţia de agent poştal, nu au putut fi acordate fizic concediile de odihnă, întrucât reglementările legii în vigoare nu permit angajarea de personal pe perioada determinată pentru această situaţie. Compania Naţională Poştă Română are anual aproximativ 4.000 de astfel de situaţii, în judeţul Maramureş fiind 64 de cazuri”, a declarat liderul Blocului Naţional Sindical Maramureş (BNS), Marcel Giurge. Prezent la discuţiile cu aleşii maramureşeni, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, Matei Brătianu a accentuat că din necesitatea de a se face unele „artificii” prin care angajatul să figureze în concediu, legea ajunge să fie încălcată. „Un alt aspect este că diriginţii sunt obligaţi printr-un ordin al companiei să asigure continuitatea serviciului poştal. Neputând să vină lume care nu cunoaşte persoanele din sat, se recurge la un artificiu: agentul figurează în concediu. Dirigintele îi trimite tot lui mandate, scrisori, altă persoană figurează în evidenţă ca şi cum l-ar înlocui pe agentul în concediu. În realitate, el duce toate trimiterile, el semnează, el trimite documentele semnate de el. Dacă se întâmplă ceva (accident, am avut salariaţi care au făcut comoţii cerebrale), acel om este găsit cu bani asupra lui sau cu corespondenţă pe care nu trebuia să le primească. Şi aşa sunt în pericol dirigintele, persoanele care figurează ca înlocuitori. De aceea cerem modificarea legii serviciilor poştale. Acolo vom avea mai puţină opoziţie, să includem o prevedere care să permită Poştei Române să angajeze persoane pe perioadă determinată pentru concediul de odihnă al poştaşilor”, a punctat Matei Brătianu. Parlamentarii maramureşeni au promis că vor transmite la nivel central revendicările poştaşilor. (c.t.)