Sunt oameni cărora nu trebuie să le aduci elogii, să le iscodeşti lauri ori cuvinte mieroase pentru a ne dărui sufletul. Ce au în ei mai bun. Ei îşi constuiesc singuri scara, pe care o urcă în tăcere, treaptă cu treaptă. Ori fuştel cu fuştel, într-o exprimare mai locală. Folosesc scara pentru a se desprinde de pământ. Ajung acolo mai sus, în turnul de observaţie, de unde privesc lumea cu ocheanul care vede până dincolo de orizont. Un asemenea constructor de destin a fost şi rămâne prietenul Augustin Cozmuţa. Care a ştiut, la vremea potrivită, unde să înfigă stâlpul care consacră locul. Scara lui Augustin a fost construită din cărţi. Care dau lumina care nu se stinge. Lumina sacră de la începutul Cuvântului. Care ar trebui să nu te amăgească niciodată. Cu această credinţă a pornit pe drumul cărturăriei Augustin Cozmuţa. Absolvent al Universităţii clujene, căreia îi aprecia fiorul academic şi spiritul ardelenesc şi european al culturii, a intrat cu idei proaspete în alcătuirea temeinică a Maramureşului cultural. Care se cerea deschis spre adierea bună din marile centre ale ţării. Avea farmecul riscului, care-l prindea bine stimulând împrejurimile. A ştiut să folosească cu dibăcie micul liberalism din vremea tinereţii lui. A intrat în armonie culturală de ţinută cu poezia, plastica, teatrul din Maramureş. Cu fapte de referinţă. Lui îi datorăm antologia „Nord statornic” (1973), în care, cu simţul valorii, a conturat prima grupare a scriitorilor din Maramureş. Validaţi valoric. Nu uit că a pariat atunci şi pe mine. La întâlnirile literare era spiritul critic avizat. Amintea şi argumenta de ce fiecare creator este necesar să ţină seama de instituţia critică. Era adeptul criticii de autoritate. Analiza unui text, credea Augustin, are nevoie de răbdare, de empatie, de un limbaj adecvat. Şi nu în ultimul rând, de gustul dat de cultură. Cronica teatrală, căreia i s-a dedicat ani mulţi, a avut în Augustin un autor care a priceput şi explicat scena de la clasic la experiment. Simezelor maramureşene, dar şi celor clujene, le-a fost aproape, dovedind o intuiţie specială pentru interpretarea şi lămurirea imaginii. Cred că artiştii plastici pot depune mărturie că privirea criticului a fost întotdeauna solidară şi explicită. Splendid conviv a fost Augustin. Îmi este un dor prietenesc de mesele simple, cu discuţii bogate, pe care el le onora. Augustin avea un fel personal de a se mira de lumea asta. Când credeai că îndoiala este preocuparea din dialog, venea cu plinătatea cuvântului fără apostrof. Îţi sugera că nu a lăsat să-i trăiască alţii viaţa, ci şi-a trăit-o singur. Augustin a mai participat la un fapt de întemeiere: cotidianul „Graiul Maramureşului”. Cea mai longevivă publicaţie din existenţa acestui Ţinut. Reapărut la Baia Mare, după întoarcerea lumii din 1989. Am fost alături, umăr la umăr, în conducerea ziarului, aproape două decenii. Am spus-o şi o repet: a fost cea mai dovedită comunicare, în folosul ziarului! Scara lui Augustin avea multe trepte. Întrevăd o carte, un portret de grup cu Augustin Cozmuţa, în care pot rezona calităţile acestui om. Care este reper pentru cine vrea să vadă. Acest text se dăruieşte evenimentului care are loc astăzi, 26 mai, la Cerneşti, locul natal al lui Augustin. La care s-a referit cu evlavie toată viaţa. Este vorba ca Biblioteca din comună să poarte numele: Augustin Cozmuţa. Splendidă idee! Doamnei Elena Cozmuţa şi fiicei lor Ioana, din America, prezente la marea emoţie, cuvânt de devotată apreciere pentru memoria soţului şi tatălui Augustin. Autorităţilor, de care depindea acest botez, înalta mea consideraţie. Că au recunoscut valoarea lui Augustin. Aşa, scara lui este cu fuştei rezistenţi. Încercaţi scara lui Augustin! Urcaţi spre mai înalt!
