Săptămâna trecută am trăit într-o linişte aparentă. Chiar pe uliţa cu garduri din nuiele. Campania electorală s-a umflat ca un balon şi a plesnit cu efecte de ură pe termen lung. Şi la nivelul satelor, cei care se vor îndrumători de destin se pârăsc de mama focului. Să nu se spună că dreptatea (aia cu capul spart!) nu se regăseşte până în molecula societăţii. În oraşul dintre ape se răstoarnă politic valori de decenii. Toţi dau din umăr. Cică aşa este bine, să fie rău. Pe terasa prăvăliei, clienţi consecvenţi pun lumea lor la cale. Ţăranul, atâta cât a mai rămas din el, are păreri mai ferme despre ameninţarea Rusiei, decât despre faptul că şcoala a rămas fără gard. Ce zici, mă întreabă unul, va face Rusia război? De unde să am un răspuns liniştitor? Întrebarea m-a dus cu gândul că de prea multe ori nu luăm seama la vorbe care pot deveni fapte. Scutul de la Deveselu a stârnit mai multe comentarii legate de reacţia ruşilor. Însuşi ţarul Putin a arătat cu degetul spre noi. Apoi spre Polonia. Propaganda Moscovei este mai ofensivă. Caută să schimbe părerea opiniei publice din statele Uniunii Europene şi NATO faţă de aceste organisme. În acest sens a recurs la o propagandă înroşită. Am citit despre documentarul postului public de televiziune din Rusia, intitulat cu viclenie „Capcana europeană”. România este prezentată în agonie. Imaginile dintr-un cartier sărac din Bucureşti sunt comentate că aşa arată întreaga Românie. „Iată imaginea unei capitale europene”, sugerează televiziunea rusă. Sunt preluate cu dibăcie articole din presa românească, în care unii confraţi îşi pun întrebări fireşti despre starea Uniunii Europene. De pe un site clujean se decupează un punct de vedere radical. Cum că România e pregătită pentru a deveni un teritoriu pentru un viitor război cu Rusia. Omul cu condeiul îi îndeamnă pe români „să fie raţionali şi patrioţi, să iasă în stradă şi să spună NU războiului şi provocărilor, indiferent că vin de la Washington sau Moscova”. Aici îmi aduc aminte de lozincile din trecut: dezarmare – pace! Buna intenţie este una, iar realitatea este mult mai complicată. Strigătele din stradă nu topesc rachete, când stăpânii lor le vor îndrepta împotriva noastră. Deocamdată arma noastră la îndemână este diplomaţia. Poate ea există, dar nu se arată, ca luna de pe terasa satului aparent liniştit. Tot dinspre Moscova vine vestea că este risc de pandemie în România, că populaţia ar putea fi înjumătăţită. Ştirea apocaliptică pleacă de la declaraţia unui fost consilier prezindenţial care a atras atenţia că în România îşi desfăşoară activitatea companii farmaceutice care nu au nici o ezitare să declanşeze o pandemie şi să decimeze populaţia României pentru profit. Citite în cheia minimei realităţi, uşor putem observa exagerarea. Propaganda rusă este expertă în deturnarea unor sensuri. Mă grăbesc a spune că multe întâmplări nefericite din România (scandalul Hexi Pharma, experimentele unor medici psihiatri) sunt mănos izvor de inspiraţie pentru vecini. Nu doresc a îndulci vremurile cu vorbe mieroase, ci să fim capabili a înţelege adevărata dimensiune. Cât o putem percepe noi. Declaraţiile belicoase, nervoase ale lui Putin la adresa României nu s-au spus la şezătoare. Ci la Atena. Răspunsurile liderilor noştri, timide, pe măsura suprafeţei ţării. Pentru a-i răspunde omului de la terasa satului, am recurs la doza de optimism: război cu Rusia nu se face! Dar că Rusia ar dori să intrăm din nou în sfera ei de influenţă nu am nici o îndoială. Pentru noi, minte şi cumpătare. Publicaţia franceză Liberation scria recent: „România este acum în colimatorul Moscovei şi propaganda rusă a intrat în acţiune. România se protejează. Putin ameninţă, UE tace. Se vrea a se pune capăt visului european”. Nu cred că sunt vorbe de clacă. Neliniştea dinspre Răsărit este reală. În josul livezii, un sătean bate aprig cuie într-un acoperiş de draniţe. Se ridică o casă nouă.
