Şoferi şi comercianţi sancţionaţi de poliţişti

0
503

Poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au fost prezenţi în trafic şi au acţionat, în principal, pentru a verifica dacă autovehiculele ce se deplasează pe drumurile publice îndeplinesc condiţiile privind starea tehnică. Au fost controlate 41 de autoturisme şi au fost constatate 52 de contravenţii, dintre care 27 au fost abateri de la normele privind starea tehnică. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 10.500 lei. De asemenea, poliţiştii au retras 11 certificate de înmatriculare şi au reţinut în vederea suspendării un permis de conducere.
La Sighetu Marmaţiei, poliţiştii au acţionat în târgul ce se organizează lunar în municipiu, precum şi în zonele adiacente acestuia. Poliţiştii de ordine publică au controlat persoanele fizice şi juridice care desfăşurau activităţi comerciale iar cei de la Biroul Rutier au acţionat pentru supravegherea, controlul şi fluidizarea traficului din zona adiacentă târgului.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost constatate 23 de abateri de la legislaţia privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi de la normele privind circulaţia pe drumurile publice. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în sumă de 4.200 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 300 lei.

A încercat să se sustragă controlului poliţiştilor

Un sătmărean a încercat să se sustragă controlului poliţiştilor întrucât a fost surprins în timp ce conducea un autoturism deşi are permisul reţinut şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Marţi, la ora 16, poliţiştii care acţionau pe DN 18, strada Bogdan Vodă din Vişeu de Sus, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism înmatriculat în judeţul Satu Mare. În încercarea de a se sustrage controlului, cel de la volan şi-a continuat deplasarea până pe strada 22 Decembrie, unde a abandonat autoturismul. În scurt timp, în urma verificărilor şi căutărilor efectuate, poliţiştii l-au găsit şi identificat pe şoferul fugar, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din satul Turţ, judeţul Satu Mare.
Acesta are permisul de conducere reţinut din data de 16.08.2015, fără drept de circulaţie pe drumurile publice. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie mai mare de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice şi stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.