Mihaiu’ Popii, cum îl ştie toată lumea din satul Corneşti, comuna Călineşti, unde s-a şi născut, are venerabila vârstă de 106 ani, trei copii, o mulţime de nepoţi şi strănepoţi. Cu toate că nu mai este la prima tinereţe, Mihai Ivanciuc a stat de vorbă cu noi, ne-a împărtăşit din vasta lui experienţă de viaţă, iar la plecare ne-a petrecut până la colţul casei.
Omul îşi începe fiecare zi încălţându-se singur cu opincile tradiţionale la care nu renunţă. Apoi se spală pe obraji şi iese la aer. Noi l-am găsit pe prispa casei aşteptând. El este trecut prin viaţă, a prins două războaie mondiale, dar a şi avut probleme cu Securitatea. Nu a fost bolnav aproape deloc, iar despre vizită la medic, nici nu se pune problema. Când l-am întrebat câţi ani are, bătrânul ne-a dat un răspuns original, explicându-ne cum era împărţită lumea pe vremea când s-a născut el: „Eu sunt de pe vremea când era ţara ungurească şi nu era România pe aici. Pe când a fost România eu eram de vreo 10 ani deja. Când s-a făcut războiul mondial prima dată, Austria cu Rusia, România era numai un regat mic pe lângă Dunăre, însă Ungaria era mare. Apoi s-a dat Dobrogea la români, că era înainte a turcilor. Apoi cu Basarabia, s-a dat şi apoi iar s-a luat la ruşi. Deci cam de atunci sunt eu. Apoi dacă faceţi calculul, ies ani buni”, a spus Mihai Ivanciuc.
Amintiri de pe vremea războaielor mondiale
Bătrânul a prins ambele războaie mondiale. Deşi nu a participat activ la niciunul, a fost implicat indirect, având tangenţă cu soldaţii unguri sau germani: „Au venit apoi străini aici în prund. Eu eram prunc mic atunci. Le-a făcut mămăligă, tocană cum zicem noi, şi apoi le-a tăiat câte o scrijea, apoi le-a dat să mănânce. Cu un car au venit unii, iar alţii pe jos pe drum, horind. Noi, pruncii, eram după ei. Românii au zis că Ungaria e fundul la căldare, dar tot oameni erau toţi, chiar dacă nu ştiau să vorbească în aceeaşi limbă. Nu înţeleg însă de ce a omorât conducătorul Germaniei milioane de jizi, că au fost buni şi de ajutor la români. Ei au făcut plute pe ape, iar pădurile de pe munţi le-au cumpărat. Aveau şi bucătari la mâncare ce făceau tot felul de bucate, deci a găzdălit jidul, era tare bun şi nu erau rău cu românii şi acesta (n.r. Hitler) i-a dus cu trenul la el în ţară, în Germania şi i-a omorât pe toţi. Era acolo ceva groapă unde i-a băgat pe toţi după ce i-a gazat”, ne-a explicat Mihaiu’ Popii.
Securitatea l-a luat în vizor
Bătrânul a avut probleme şi cu Securitatea. Astfel, el nu a scăpat nici de interogatoriile stresante, ori de bătaia cunoscută pe care comuniştii o aplicau celor reţinuţi sau anchetaţi, pentru a-i face să recunoască anumite lucruri: „Pe vremurile alea, pe mine m-au tot dus la Securitate, care era unde a stat prefectul demult. Apoi era unul acolo, colduş şi m-a întrebat: la ce te-a adus aici, să ne sperii Guvernul? Şi apoi, bătaie. Pe mine m-a dus un ungur din oraş, bietul, era sărac. El a fost şofer. M-au văzut la Ocna, nu vă spun minciuni, şi m-au chemat şi m-au dus acolo unde erau copiii. Eu nu am şezut aici unde suntem acum, ci acolo jos unde e şcoala, dar m-au scos de acolo şi apoi am venit şi mi-am făcut aici casa unde stau acum. După aceea am tot umblat mult, mi-au măsurat pământul şi m-au tot purtat pe drumuri până când, mai apoi, m-am dus ca să culeg mălai în Dobrogea. Vai că mulţi oameni am cunoscut de când sunt”, a spus cel care a trecut de un secol de viaţă. În momentul de faţă, bătrânul locuieşte cu una dintre fiice, care îl şi îngrijeşte. Nepoţii săi stau aproape, îl vizitează şi de câte ori vine vorba despre bunicul lor, vorbesc cu mândrie. Omul a fost o viaţă întreagă agricultor şi a crescut oi. „Am fost prin Baie (n.r. Baia Mare), am fost şi prin Satu Mare, am umblat prin ţara asta cu treburi”, a conchis Mihai Ivanciuc. La plecare bătrânul ne-a condus, ca o gazdă bună ce e, până la colţul casei. În speranţa că vom mai sta la poveşti şi la 110 ani, noi îi urăm un sincer „La revedere!”.
Dacii liberi inca traiesc prin acest om!