Recent, am citit cartea Memorii a Părintelui Greco-Catolic Simion Mesaroş. Apărut la Editura Marist din Baia Mare, volumul surprinde prin sinceritatea debordantă cu care sunt analizate crâmpeie din viaţa personală a autorului, derulate pe fundalul istoric al României, timp de aproape 75 de ani.
Născut la 1 februarie 1942 în cartierul Ferneziu, din părinţii Alexandru şi Ana Mesaroş, autorul, inginer de profesie, descrie, cu o pană de adevărat literat, meandrele propriului destin cu acea linişte şi detaşare pe care doar înţelepciunea vârstei ţi le oferă. Mezin al unei familii cu 8 copii, unde tatăl era topitor şi mama casnică, îşi aminteşte: ”Părinţii ne iubeau. Noi nu vedeam că ne iubesc, dar simţeam. Simt şi acum. Acum şi văd.” Crescut după principiul ”Ora et labora – Roagă-te şi lucrează” îşi aminteşte, cu aceiaşi emoţie, de Prima Împărtăşanie, în 1950, de sărbătoarea Înălţării Domnului şi de Preotul Ioan Câmpian. De această perioadă este legată conştientizarea situaţiei Bisericii Unite cu Roma şi toate necazurile şi frustrările abătute asupra celor ce aparţineau acestui cult religios. Aflat în pragul adolescenţei, la 13 ani i se decide soarta spre a merge la o şcoală profesională, iar la 16 ani se vede deplin matur, cu salariu ce îi oferă independenţă. ”Meseria mi-a fost dragă… Abia aşteptam să merg la serviciu” mărturiseşte. Ambiţia şi aptitudinile intelectuale îl mână spre a urma liceul la seral, după care efectuează stagiul militar. În primele zile după eliberarea din armată are intuiţia că va deveni preot, ceea ce se va întâmpla în 8 septembrie 1973. În acest răstimp a absolvit Politehnica din Bucureşti (devenind inginer în specialitatea turnătorie) şi s-a căsătorit cu medicul pediatru Maria-Salomeia Răfan, fiica preotului greco-catolic Andrei Răfan. Alături de dânsul a celebrat multe liturghii clandestine, până în 1990. Activitatea preoţească s-a îmbinat perfect cu cea de inginer la U.U.M.R. (1974-1990). Odată cu schimbarea de regim din România, devine Rector al Institutului Teologic ”Episcop Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, calitate în care se va zbate mult pentru reorganizarea Bisericii Greco-Catolice din acest colţ de ţară, alături de Prea Fericitul Cardinal Lucian Mureşan (Episcop al Diecezei de Maramureş şi Satu Mare între 27 mai 1990 – 4 iulie 1994) şi fratele său Alexandru Mesaroş (Mesian), la acea vreme Vicar General al Episcopiei, iar din 1994 Episcop al Eparhiei de Lugoj. Pagini interesante şi impresionante sunt şi cele referitoare la anul 1999, când, prin scrisoarea 775/1 noiembrie 1999, datată sub episcopatul regretatului Prea Sfinţit Ioan Şişeştean, este numit paroh la Parohia Greco-Catolică Baia Mare III, fără nicio adresă, parohia devenind, în timp, înălţătoarea Biserică ”Sfântul Anton” ridicată pe locul fostei Băi Comunale a oraşului, pe strada Victoriei, nr.15.
Nu am intrat, intenţionat, în detaliile niciunei perioade relatate, tocmai pentru a stârni interesul pentru lectură căci cartea este, în întregime, un document extrem de preţios.
Ciudat amestec de gentileţe şi sarcasm, propriu probabil doar firilor oneste şi sensibile, nu-i e teamă să-şi dezvăluie, în faţa cititorilor, nici afecţiunea, nici dezaprobarea faţă de oamenii şi situaţiile ce i-au marcat existenţa. Cititorul atent, fie că îl cunoaşte personal sau nu pe narator, îşi dă seama, după lectura celor 160 de pagini, că depunerea mărturiilor aici prezente nu este făcută din orgoliu, ci din dorinţa de a fi corect cu sine însuşi, căci doar aşa poate a-şi înţelege cu adevărat propriul loc în Univers.
Antoaneta Turda
