Lara Avram, eleva cu 10 pe linie pe parcursul întregii şcoli

1
13870

Lara Avram este una din cele şase eleve din Maramureş care a avut la finalul examenului de bacalaureat, media 10. Tânăra care a studiat la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare recunoaşte că rezultatul ei nu s-a datorat faptului că a intensificat studiul doar în ultimul an de liceu. A fost ambiţioasă pe parcursul tuturor anilor şcolari. Spune că a învăţat mai mult din plăcere şi nu pentru notă. Cu toate acestea, a reuşit să fie o elevă de nota 10 pe parcursul tuturor anilor şcolari. Lara vrea acum să studieze Arhitectura tocmai la Cambridge. A parcurs mai multe proceduri pentru a fi admisă şi chiar a participat la două interviuri. Pentru că era o concurenţă foarte mare, 15 pe un loc, Lara Avram nu şi-a făcut speranţe că va fi admisă la facultatea engleză. A mers însă cu entuziasm, iar în luna ianuarie i s-a comunicat că a fost acceptată. I s-au impus atunci încă două condiţii pentru a putea studia în Anglia: promovarea unui examen de limba engleză şi o medie minimă de 9,50 la bacalaureat, cu condiţia ca la două materii să obţină note de 9,80. După ce a văzut rezultatul la Bacalaureat, Lara a ştiut că visul ei de a se forma ca arhitectă la Cambrigde a devenit realitate. Astfel, din toamnă, tânăra va fi studentă la Arhitectură în Anglia. Vrea să aducă un suflu nou, dar mai ales vrea să-i convingă pe români să nu renunţe la identitatea naţională nici măcar când e vorba despre stilul arhitectural.

O elevă de nota 10

R: Cum ţi s-a părut examenul de bacalaureat?
L.A.: La începutul clasei a XII-a nu reprezenta neapărat un stres ieşit din comun. Bacalaureatul e un examen mediu, cel puţin cu ce se studiază la noi, la liceu şi cum se studiază. Din momentul în care am obţinut oferta de la Cambridge, şi îmi cereau medii de 9,80 la două dintre materiile de la bacalaureat, am realizat că asta ar însemna nicio greşeală sau o greşeală foarte mică. Din acel moment mi-am schimbat atitudinea legată de bacalaureat şi am încercat să învăţ la modul mult mai serios. rezultatele la bacalaureat n-au fost însă doar rezultatul cunoştinţelor acumulate în clasa a XII-a, ci am învăţat constant în liceu. Cred că asta mi-a uşurat munca în clasa a XII-a. Chiar înainte de bacalaureat eram destul de stresată. Ştiam că am nevoie de note mari. În timpul examenului fiecare se capacitează şi reuşeşte să-şi demonstreze cunoştinţele acumulate.
R: Care a fost proba ce ţi-a dat cele mai mari bătăi de cap? Unii spuneau că limba şi literatura română a fost examenul cel mai dificil.
L.A.: Şi să învăţ la română mi-a fost cel mai greu. Mi se pare că e proba cea mai subiectivă, iar nota de 10 nu poate fi garantată oricât de mult ai învăţa. Depinde de foarte mulţi factori, chiar şi de ziua respectivă depinde. Mie îmi plăcea mult matematica, participasem anual la olimpiade, încă din clasa a V-a. La biologie am avut un profesor foarte bun, iarăşi am fost la etapa naţională a Olimpiadei de Biologie. Cu matematica şi biologia stăteam destul de bine. Am învăţat foarte mult la română. Nu mă aşteptam la o asemenea notă. A fost chiar o surpriză.
R: Pe parcursul anilor şcolari ai mai avut o asemenea performanţă şcolară?
L.A.: Da, am 10 pe linie din clasa a V-a. Nu a fost un scop. Totdeauna am încercat să învăţ cu interes. Niciodată nu am învăţat pentru notă, ci pentru mine. Am încercat să pară totul interesant şi să învăţ cu plăcere.
R: Ai avut o performanţă similară şi la finele clasei a VIII-a?
L.A.: Da, am absolvit clasele V-VIII cu media 10. Aceeaşi medie am obţinut şi la Evaluarea naţională. Atunci a fost puţin diferit, dat fiind că am terminat Liceul de Arte, iar programul şcolar la un astfel de liceu e destul de aglomerat. Am studiat foarte mult desen, volum, istoria artei, materii suplimentare faţă de ceilalţi colegi ai mei. Atunci a fost chiar imperios necesar să-mi organizez timpul extrem de bine.
R: Cât timp ai studiat la Liceul de Arte?
L.A.: Am studiat Artele Plastice În clasele V-VIII. Şcoala gimnazială am făcut-o acolo. Cred că încă de atunci ştiam care îmi va fi drumul în viaţă. Vroiam să fac arhitectură, dar nu eram suficient de sigură. Participam în paralel la olimpiadele de matematică şi biologie, unde am fost şi la etapa naţională şi cumva oscilam între ştiinţele exacte şi artele plastice, o combinaţie între cele două domenii. Aşa că am ales Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, deoarece îmi oferea o mai mare varietate de opţiuni la finalul liceului. Prin clasa a X-a am realizat că Arhitectura mi se potriveşte. Am reluat orele de desen şi istoria artei şi am decis să studiez în străinătate. Îmi place mai mult sistemul lor de învăţământ, în special legat de domeniul pe care l-am ales să-l studiez.
R: După facultate ce intenţionezi să faci? Te întorci în România?
L.A.: Masteratul cu siguranţă am să-l urmez acolo. După încheierea studiilor, probabil am să profesez la început acolo. În timp sper să revin în România şi să fiu mulţumită cu job-ul pe care îl voi avea.

„Trebuie să respecţi arhitectura tradiţională”

R: E nevoie de o nouă viziune arhitecturală în România?
L.A.: Nu neapărat o altă viziune arhitecturală. Mai degrabă o nouă mentalitate. Titu Maiorescu spunea în literatură acum vreo 100 de ani legat de teoria formelor fără fond că noi împrumutăm literatura străină şi doar o implementam în România. O copiam doar. Consider că în România asta se întâmplă acum legat de arhitectură. Copiem ce vedem în Occident, nu ne păstrăm identitatea naţională, autenticul. Eu asta iubesc mult la englezi, la ei trebuie să respecţi arhitectura tradiţională. Nu poţi construi o casă dacă nu e în concordanţă cu stilul lor arhitectural. În România cred că asta ne lipseşte în acest moment şi sper din suflet să pot aduce o abordare nouă când voi reveni din Anglia. Acolo, arhitectura se studiază şi din punct de vedere filozofic, psihologic. E mult mai largă abordarea. Aici am observat că se focusează mai mult pe partea teoretică.
R: Ce sfat ai avea pentru tinerii de azi?
L.A.: Şi eu am toate preocupările obişnuite ale unui elev. Nu consider că o performanţă şcolară îţi asigură succesul în viitoarea carieră. O notă de 10, nicidecum, nu-ţi asigură un succes în viaţă, dar faptul că ai fost ambiţios, că ai depus muncă şi te-ai capacitat într-o anumită direcţie consider că asta te ajută cu adevărat. Cred că important e, până la urmă, să faci ceva şi să faci cu pasiune şi devotament. Eu am încercat să învăţ din plăcere şi niciodată pentru notă.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.