Iasmina Pop: De la pasiunea pentru stele la studiul creierului uman

Iasmina Pop a absolvit Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” Baia Mare. Este una dintre elevele de nota zece din Maramureş, de la sesiunea de vară a bacalaureatului. Dezinvoltă şi plină de energie, Iasmina Pop se declară o pasionată de chimie şi de ştiinţele reale. De altfel, pe parcursul şcolii a fost “o abonată” a olimpiadelor şcolare la ştiinţele exacte, în clasa a XII-a reuşind să obţină menţiune la faza naţională a Olimpiadei de Ştiinţa Pământului, pentru care a fost nevoită să se pregătească intens la patru materii: chimie, fizică, matematică şi geografie. De-a lungul timpului, a avut mai multe pasiuni. I-a plăcut studiul stelelor, dar în cele din urmă a abandonat astronomia în favoarea medicinii, pentru că e fascinată de ceea ce înseamnă creierul uman. În timpul liber, Iasmina Pop preferă să facă sport, să realizeze fotografii, să se plimbe sau să călătorească. Iasmina Pop va fi din toamnă studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. Deşi a tentat-o ideea să studieze în străinătate, a ales în cele din urmă România, pentru că învăţământul românesc “e unul de prestigiu”.

R: Cum au fost subiectele de la bacalaureat?
I.P.: Nu mi s-au părut atât de grele ca şi în anii trecuţi. Am rezolvat şi subiectele de anul trecut pentru a mă pregăti. Mi s-au părut uşoare în special la proba de matematică unde pot să spun că nu m-am pregătit atât de mult pe cât ar fi trebuit. În schimb, la chimie am ştiut că o să mă descurc. Mai greu la chimie mi s-au părut calculele fără calculator. Eu eram obişnuită de la olimpiadă să fac calcule pe calculator, ori la bacalaureat nu aveam voie cu aşa ceva. De partea de matematică mi-a fost frică şi la chimie.
R: Care a fost materia ta favorită?
I.P.: Chimia a fost printre preferatele mele. Întotdeauna mi-au plăcut ştiinţele: chimie, biologie, fizică puţin, dar la fizică nu m-am prea descurcat, deşi mi-a plăcut.
R: De când ţi-ai descoperit pasiunea pentru ştiinţe?
I.P.: Pot să zic că am descoperit-o din greşeală, în clasa a VII-a când intenţionam să particip la olimpiada de biologie, dar profesoara mea de atunci a zis că nu aş fi potrivită. Aşa că am mers la Cercul de Excelenţă de Chimie şi de acolo totul a venit de la sine. Mi-am găsit afinitatea spre chimie. Ulterior, când am început să mă pregătesc pentru medicină, am început şi cu biologia mai serios. Am văzut că mi se potriveşte.
R: Ai fost şi la olimpiadele şcolare?
I.P.: Da, am participat la olimpiade încă din clasa a VII-a. Până în clasa a IX-a. Apoi, am trecut pe o olimpiadă mai complexă, cea de Ştiinţele Pământului care implică biologie, chimie, fizică şi geografie. Am ajuns până la faza naţională, iar în clasa a XII-a, a fost punctul culminant. Paradoxal, am obţinut cel mai bun rezultat al meu, la olimpiada naţională, m-am situat pe locul 12 la nivel naţional şi am luat menţiune. A fost surprinzător, având în vedere că mi-am dedicat destul de mult timp învăţatului pentru bacalaureat şi nu prea s-a potrivit cu olimpiada de Ştiinţele Pământului unde a fost nevoie să mă pregătesc la patru materii.
R: Ai mai avut zece pe linie, în timpul şcolii?
I.P.: În clasa a X-a când am luat o pauză de la olimpiadă, am avut doar note de 10. În restul anilor de liceu, am avut câte o medie de 9 la matematică sau informatică, dar media generală tot timpul a fost peste 9,90, în cei patru ani de liceu.
R: Ce pasiuni ai avut pe parcursul şcolii?
I.P.: Am descoperit astronomia uitându-mă la stele. Ulterior am aflat că pentru a studia astronomie trebuie să ştii fizică, dar e o materie pe care nu o prea înţeleg oricât aş încerca. A fost o pasiune cam de trei veri, mai ales vara mă uitam la stele. Apoi, pasiunea pentru sport mi-a insuflat-o tatăl meu. Am practicat handbal pe vremea când eram în şcoala generală şi nu aveam atât de mult de învăţat. Am făcut handbal trei ani şi a fost o perioadă foarte bună din punctul de vedere al capacităţii mele de a-mi manageria timpul. Ştiu că ajungeam acasă de la şcoală, aveam antrenament. De la antrenament ajungeam seara acasă şi trebuia să mă ocup serios şi de teme, dar m-am descurcat, deşi nu ştiu cum. Antrenoarea mea spunea că se vede că analizez tot ce fac, inclusiv pe teren în timpul acela scurt. Probabil că m-a ajutat logica, sau pasiunea mea pentru ştiinţe. Întotdeauna sportul a fost un moment de relaxare, nu m-am gândit niciodată să-mi fac o carieră din asta, deşi acum îmi e dor să alerg sau să mă arunc pe jos în semicerc. Acum fac sport, în sensul în care merg la alergat sau la sală. Nu am eliminat complet sportul din programul meu.
R: Ce te-a determinat să alegi pe viitor medicina?
I.P.: Prin analogie oarecum cu astronomie. Am citit că “De fapt cunoaştem mai multe despre Univers, decât despre propriul nostru creier”. Asta mi s-a părut destul de fascinant. Mereu mi-au plăcut lucrurile complicate. De exemplu, când eram mică, mama îmi zicea că preferam să fac un puzzle decât să mă joc cu păpuşile. La mijloc a fost şi pasiunea pentru chimie. Am fost în culmea fericirii când am aflat rezultatul de la facultate, mai ales că nu eram foarte sigură de rezultat când am ieşit de la examen. Mi-am dat seama în timpul examenului când am completat răspunsurile că am două greşeli. Atunci era târziu să mai corectez ceva, pentru că sistemul de completare al chestionarelor e destul de complicat, cu nişte teste grilă pe care trebuie să le umpli cu cariocă neagră. Îţi ia timp destul de mult să completezi o nouă grilă, aşa că am zis că asta e. Am reuşit la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca.
R: Spre ce specializare te vei orienta?
I.P.: Mi-a plăcut întotdeauna tot ce e legat de creierul uman, de cum gândesc oamenii, aşa că probabil ceva legat de asta voi face: neuro-chirurgie, neurologie, psihiatrie.
R: Cum de nu te-ai orientat spre străinătate?
I.P.: De când am intrat în liceu am zis că voi merge să studiez în străinătate, dar pe parcursul liceului m-am documentat mai bine. Am aflat că nu e chiar aşa uşor să supravieţuieşti la facultate, mai ales financiar. Să fi studiat acolo ar fi însemnat să îmi iau şi un part-time job, ceea ce nu s-ar fi potrivit deloc cu programul de studiu al unui student la medicină. Ar fi cam imposibil să ai şi un job, să şi studiezi la medicină. Probabil cei care sunt la alte specializări ar putea să facă acest lucru. Pe de altă parte, m-am gândit că totuşi Universităţile de Medicină din România au un anumit prestigiu. Se poate face medicina şi în România. În timpul facultăţii există o serie de programe, schimburi de experienţă şi abia aştept să văd ce-mi oferă universitatea.
R: La finalul studiilor, te gândeşti să rămâi în România?
I.P.: Chiar le spuneam celor din familie şi prietenilor că dacă o să mi se dea şansa să plec, o să accept această variantă. Sigur că mi-aş dori să fiu medic în România, dar cu toate problemele sistemului medical din ţară nu ştiu când o să pot zice că asta e cea mai mare dorinţă a mea, să fiu medic în România. Aştept să termin facultatea, apoi o să văd. O să-mi urmez şi instinctul.