Semnele mari?

0
360
Editorial Graiul Maramureşului

Academicianul Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române este o prezenţă constantă în Maramureş. Cu puţină vreme în urmă a fost la Sighetu Marmaţiei şi la Giuleşti. De Sfînta Marie Mare va fi la Săliştea de Sus. Am avut şansa să-i fiu în preajmă în mai multe rînduri, în oraşul de pe Iza. Cel care a descifrat multe date din spiritul Maramureşului mi-a rămas un reper în lecturile atente fiind pasionat de cultura istoriei şi a credinţei. Aşa am citit recent un articol al academicianului Surdu despre un subiect camuflat în actualitate. Dacă nu era semnat de Domnia Sa îl puneam la rubrica de fapt divers, de care nu mai am timp să mă ocup. Deci, să luăm atenţie că transcrierea din cifre în bare şi din bare în cifre, s-a constatat că cele trei bare de protecţie, de la începutul, mijlocul şi sfîrşitul codului reprezintă tot cifre. Mai precis, aceeaşi cifră şi anume ŞASE. Spune domnul academician că „asta înseamnă că fiecare cod de bare pentru preţurile mărfurilor din orice supermarket conţine numărul şase sute şaizeci şi şase (666). Observîndu-se acest lucru şi făcîndu-se legătura cu cifra menţionată de Sf. Ioan (13, 17-18), o parte dintre cumpărători au protestat. Foarte puţini, însă, căci majoritatea nu ştie nici astăzi ce ascunde fiecare cod de bare. Se spune că cifrele cu pricina au fost alese la întîmplare. S-au cerut alte cifre. Răspunsul a venit că deja sînt pe piaţă foarte multe calculatoare care pot citi numai coduri de bare 666. La noi, în România, nimeni nu ar fi manifestat că ar fi preocupat de aşa ceva. Am observat mai tîrziu, dar parcă nu ne pasă, că marile lanţuri de magazine au redus la tăcere comerţul autohton. Parcă în ultimele luni s-a mişcat teoretic ceva. Preferăm produse de aiurea cu marca 666. Ni se mai aduce în atenţie că noua ordine mondială presupune şi renunţarea treptată la folosirea banilor. S-au inventat şi impus cardurile pentru plata mărfurilor. Care se citesc tot electronic.
Unii creştini le-au refuzat la început (printre care m-am numărat) dar dificultatea banului peşin la majoritatea institutelor i-a determinat să le accepte. Au apărut carduri pentru convorbiri telefonice, cardul de sănătate etc. Toate cu numărul „fiarei sau bestiei” (ton arith­mon tou theriou, numerum bestia). Se întreabă domnul Surdu, cine are totuşi interesul ca toate tranzacţiile comerciale, ca şi toate schimburile de servicii, plăţile salariilor şi ale taxelor, intrările în localurile publice sau private, pornirea şi oprirea aparatelor etc. să se facă numai cu instrumente care să aibă numărul fiarei? Îşi răspunde singur: s-ar părea că este cineva care urmăreşte cu mare străduinţă să adeverească textele Apocalipsei. Da, domnule academician, cum spuneaţi, aproape toţi creştinii, cu excepţia sihaştrilor, a monahilor izolaţi, a păstorilor din munte sau a nomazilor care nu cumpără şi nu vînd, toţi acceptăm schimburile cu marca numărului fatidic. Mai aduce în discuţie cărţile de identitate (eu am buletin cu copertă gri) codul numeric personal. Dar după ce codul numeric personal a fost transcris în codul de bare cu 666, cu orice preţ, ne aminteşte Surdu, omul este tratat ca un fel de marfă în numele său devine număr! Aşa este! La ghişeu îmi cere codul numeric personal şi apoi ce nume port! Au apărut paşapoartele electronice. Le-am văzut utilizate în mari aeroporturi din Europa şi America. Academicianul aduce în discuţie revelaţia Sf. Ioan despre semnele mari (semeia megala) corelată cu exterminarea popoarelor prin bombardamente. Prin fiară, înţelege marele computer de la Bruxelles, unde sînt centralizate toate datele despre locuitorii lumii. Mai este un computer la Amsterdam şi mai sînt cîteva în America. Asta este lumea în care trăim. Închei cu spusa academicianului: „Pe unde te duci numai semne ale fiarei, numai 666 şi tot felul de fiare la vedere.” Aceea este fiara! Ba nu, cealaltă! Şi totul este o farsă”. Stau pe gînduri. Cum mă întîlnesc cu acad. Surdu la Săliştea de Sus, peste cîteva zile, vă promit o lămurire mai amplă pe această temă. Cum este zi de sîmbătă, puteţi medita la alte semne. Fericire, la toţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.