Avem regalitate în România, dar nu şi monarhie. Situaţia aceasta hazlie nu poate fi întîlnită decît pe plaiul nostru mioritic, la intersecţia Orientului cu Occidentul, unde totul este posibil. Sîntem un stat democratic original, Guvernul Cioloş ar vrea să instituţionalizeze Casa regală, ceea ce este bizar. Apele trebuie separate, nu putem fi republică şi monarhie deodată, trebuie să ne decidem ce sîntem.
Ar trebui să aşteptăm o leacă, mai întîi Franţa, Elveţia, Austria şi Germania să revină la monarhie, şi poate şi celorlalte republici europene, inclusiv Rusia şi Turcia! Acest lucru nu este posibil, pentru că occidentalii au ideologie republicană, sînt oameni educaţi, ei decid singuri ce se întîmplă în ţara lor. La noi, partidele de stînga iau măsuri de dreapta şi invers, după cum le dictează interesele de moment. Ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană este fără îndoială şi un efect al formei de guvernămînt diferite: monarhie în Regatul Unit şi republică în Franţa şi Germania. Extinderea discuţiei ar duce la separarea pe acest nou criteriu, ar apărea partide monarhiste puternice (noi nu avem nici unul). Regele Mihai ar fi putut înfiinţa un partid monarhist, care să ceară schimbarea formei de guvernămînt din republică în monarhie. Ce folos am fi avut? Probabil nici unul, deoarece se trăieşte la fel de bine în Anglia, care e regat, ca şi în Germania, care este republică. Se trăieşte la fel în Spania ca în Portugalia. În Finlanda, republică, precum în regatele Norvegia şi Suedia. Deci nu aceasta este problema. În Europa de Vest peste tot există democraţie, stat de drept, o viaţă socială stabilizată, o politică consecventă. Monarhiile din Occident sînt însă simbolice, au rol de reprezentare. Cam la fel ca şi preşedinţii în republicile parlamentare. N-ar trebui să ne facem nici un fel de iluzii că monarhia ne-ar salva, că am primi ceva în plus, fără de efortul nostru. Unii români tînjesc după un domn sau un rege care să ne conducă spre binele comun. Oare nu ne-am săturat de iluzia că dictatorul aduce bine ţării? Vremurile s-au schimbat, nici un rege din Europa nu are puteri cum aveau regii medievali. Oamenii nu mai acceptă aristocraţia, destinul omului nu trebuie să fie impus ereditar, ci după calităţile pe care le are fiecare. (Şi la noi prin Maramu’ bate un vînticel revolut, unii îşi aduc aminte că străbunii lor erau nobili „de şapte pruni”. Tinerii rîd, nobilimea a fost desfiinţată în Evul Mediu şi de atunci considerăm că oamenii sînt cu toţii luminaţi şi egali între ei, aşa cum ne consideră şi Dumnezeu.)
Istoria să stea la locul ei, în muzeu. Monarhia a avut rol important în modernizarea statului, dar şi în acele timpuri au fost neîmpliniri şi insuccese, iar idealizarea regimului monarhic poate fi făcută doar de cei care nu cunosc istoria sau au alte interese, personale. Adepţii monarhiei au tot dreptul să se manifeste politic, să-şi organizeze cluburile şi cercurile, să se adune, să cînte imnul regal, dar nimeni nu poate demonstra că regalitatea este un fenomen natural, cum pretind ei. Monarhia nu-i superioară republicii. Regele nu-i superior preşedintelui. Casa regală n-ar trebui folosită ca anexă politică, subvenţionată de stat sau de altcineva (din retrocedări nemeritate).
În aceste zile, se discută despre rege şi regină, dar observăm că apare tendinţa de anexare politică a Casei regale, care a acceptat sprijinul republican. Este o greşeală pe care o fac guvernanţii, în speranţa că vor calma discursurile care instigă la schimbarea sistemului de guvernămînt. N-ar trebui să ne batjocorim unii pe alţii, orice păreri am avea. În aceste zile, vedem cum miniştrii republicani, preşedintele, politicienii aduc omagii regalităţii, de parcă ar fi regalişti. Nici vorbă! Sînt doar oportunişti care se pregătesc pentru campania electorală din toamnă. Moartea reginei Ana este transformată în prilej de anexare politică a Casei Regale. Ar trebui să avem respect pentru fostul rege, prin aceste laude exagerate să nu-i facem supărarea şi mai mare.
