Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş a pus bazele unui grup de iniţiativă care are rolul de a convinge comunităţile de romi de pe Pirită să accepte înscrierea şi participarea copiilor minori din comunitate la un sistem educativ organizat, respectiv grădiniţă şi şcoală, pentru a beneficia şi de stimulentele sociale oferite de societate. Din cei 300 de locuitori ai acestei zone, 94 sunt copii minori. Un recensământ realizat în luna iulie 2016 de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, SPAS Baia Mare, DGASPC Maramureş şi asistenţii sociali ai fundaţiilor umanitare HHC România, Somaschi, ASSOC, Young Roma Maramureş a dus la identificarea acestora: dintre cei 94 de copii din comunitate, cu vârsta cuprinsă între 3-18 ani, 80 nu au nicio educaţie, iar 14 sunt cuprinşi într-o formă de educaţie. Pentru a facilita procesul de integrare şcolară, pe parcursul verii s-a derulat „Grădiniţa de vară” la care au participat 50 de copii şi tineri cu vârsta între 3 şi 16 ani. Aici au fost alternate activităţile de prealfabetizare, cu activităţi sportive şi recreative. Masa caldă a fost asigurată‚ în regim de catering, de Fundaţia HHC România. De asemenea, la începutul noului an şcolar, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, în colaborare cu SPAS Baia Mare şi cu membrii fundaţiilor umanitare, au informat familiile, le-au motivat să-şi înscrie copiii la grădiniţă şi la şcoală. Astfel, 23 de copii preşcolari sunt înscrişi la Grădiniţa cu program prelungit nr. 8 – structura Grădiniţei cu Program Normal nr. 32 Baia Mare, 30 de copii vor fi înscrişi în Programul „A doua şansă”, pentru moment fiind în proces de evaluare la Comisia de evaluare CJRAE pentru orientare şcolară, iar 23 de copii au fost înscrişi în clasa pregătitoare la Liceul Teologic Penticostal Baia Mare. (i.s.)