Îl cheamă Dan Avram, este din comuna Băiuţ şi are o pasiune pentru a lucra cu lemnul. Din mâinile meşterului ies lucrări de toată frumuseţea. Pasiunea o are din copilărie, însă abia în urmă cu zece ani şi-a „reactivat-o”.
Pe lângă traforaj, meşterul popular mai practică intarsia, o tehnică specială de a modela lemnul: „Sunt pasionat de traforaj, dar în stilul profesional şi de intarsia în lemn. Aceasta este o lucrare în lemn, dar făcută ca şi un puzzle din esenţe de lemn de diferite nuanţe. Aşa poţi realiza un tablou. Practic, decupezi în lemn anumite forme, individual, după un proiect iniţial. Contează cum aranjezi piesele şi direcţia fibrei, ca să iasă ca şi un tablou, după o pictură sau o fotografie, spre exemplu. Nuanţele sunt în funcţie de ce lemn foloseşti.

Eu utilizez lemn de nuc, paltin, tei, cireş, arin, brad. După ce decupez piesele din lemn, conform proiectului, le şlefuiesc, apoi le îmbin şi le lipesc cu aracet. După asta lemnul este lăcuit şi apoi înrămat”, a declarat Dan Avram, meşter popular.
Omul realizează şi artizanat în sticle
Pe lângă traforaj şi intarsie, meşterul popular mai lucrează şi artizanat în sticle sau sculptură. A învăţat singur această tehnică: „Pasiunea asta cu traforajul o am de prin liceu. Dar de vreo zece ani, căutând pe internet şi văzând mai multe lucrări, am zis că hai să încep iar să lucrez. Însă te plictiseşti de la un moment dat să faci numai traforaj. Mai vrei să faci şi altceva. Aşa am început cu intarsia în lemn.

Sculptură am încercat, dar mai puţin. De vreo doi ani de zile, fac şi artizanat în sticle. Am văzut meşterii populari din zonă cum lucrează şi am încercat şi eu să văd dacă pot să fac. Nu trebuie să te înveţe nimeni. Lucrând, înveţi singur cum trebuie să montezi piesele în interior”, ne-a explicat meşterul.
Poate reproduce din lemn orice clădire
Dan Avram este atât de iscusit în lucrul cu lemnul încât poate reproduce, la scară mică, orice catedrală din lume. Acesta este şi motivul pentru care meşterul popular primeşte comenzi de la biserici, pentru a le face copii din lemn, în miniatură. Nu este uşor şi necesită mult timp şi muncă, dar o face din plăcere: „Piesele pe care le fac, unele le păstrez. Mai am şi comenzi, însă multe lucrări create sunt doar aşa, de expoziţie. Este însă foarte mult de lucru pe ele. De exemplu, pe această lucrare, copie după catedrala Amiens din Franţa, am lucrat vreo trei luni de zile. Să vrei să o vinzi, nu prea ai la cine, cel puţin aici la noi în ţară.

Comenzi pentru lucrări primesc în schimb din partea preoţilor de la biserici, care îmi dau fotografii cu biserica respectivă, pe care vor să o fac, iar eu o construiesc din lemn, la dimensiuni reduse, bineînţeles. Preţurile variază în funcţie de lucrare şi de om. Dacă este preot, mai laşi din preţ, însă acesta începe de la vreo 2.000 de lei şi ajunge până la 4.000 de lei pentru un chivot ca cel de aici, spre exemplu. Mai fac lucrări din lemn, dar mai mici, pentru cadouri. Dar nu se poate vorbi că faci foarte mulţi bani din pasiunea asta. S-ar putea, dacă îţi faci reclamă pe internet, pe site-uri. Eu sunt înscris la Centrul de Creaţie din Baia Mare, ca meşter popular, şi particip la diferite târguri de profil. Am fost acum şi la Sărbătoarea Castanelor, la Prislop. Însă aici am vândut doar piesele mici, de genul suvenirurilor, că cele mari, complexe, mai greu le vinzi. M-am gândit la o mediatizare şi peste hotare, însă momentan nu am timp. Lucrez doar după-masa cu lemnul. Când voi ieşi la pensie şi voi avea tot timpul să mă dedic acestei activităţi, îmi voi face reclamă şi peste hotare. Acum îmi pregătesc lucrări ca să am pe atunci ce prezenta ca şi reclamă”, a mai spus meşterul popular.
Troc pentru materia primă
Nici lemnul pe care îl foloseşte ca şi materie primă nu este ieftin. Totuşi, omul a găsit o metodă prin care nu dă bani pe el, ci face troc. Aşa câştigă ambele părţi: „Nici materia primă nu este ieftină, dar mă descurc să o procur în diferite feluri. De exemplu, aici în zonă sunt multe persoane care au scândură de nuc, de paltin, de tei şi omului, ba îi trebuie ceva lucrare de artizanat să facă un cadou, ba pentru el, şi uite aşa facem troc: el îmi dă lemn, eu îi plătesc prin faptul că îi confecţionez ceea ce are el nevoie, aşa că nu dau bani pe lemn”, a conchis meşterul popular Dan Avram.




























Buna ziua ! Sunt interesat de a face schimb de proiecte ! Am cateva sute, incepand de la tablouri cu diferite tematici, ceasuri,castele etc. Ce ziceti ?