Concursul interjudeţean de matematică ARGUMENT, ediţia a VIII-a

0
2054

Sâmbătă, 12 noiembrie, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare a găzduit a opta ediţie a concursului interjudeţean de matematică „Argument”. Au participat 312 elevi de clasele V-XII, de la şcoli şi licee din Baia Mare, Bistriţa, Dej, Bârlad, Năsăud, Oradea, Satu-Mare, Sighetu-Marmaţiei, Târnăveni, Tîrgu-Mureş şi Zalău. Concursul a fost organizat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, al Consiliului Judeţean Maramureş (partener tradiţional al acestei manifestări), al Asociaţiei „Argument-Gheorghe Şincai” şi al numeroşilor sponsori. Preşedintele concursului a fost, ca de fiecare dată, conferenţiarul universitar dr. Vasile Pop de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai buni problemişti români, care a elaborat subiectele de la liceu şi a contribuit şi la cele de gimnaziu (întocmite de membrii catedrei de matematică a colegiului).

S-au acordat 134 de premii şi menţiuni, la care s-a adăugat Marele Premiu „Dumitru Angheluţă”, pentru elevul de liceu care a obţinut cel mai mare punctaj din concurs şi pentru profesorul acestuia. Marele Premiu a fost instituit în anul 2013, la iniţiativa şi cu directa finanţare a unui absolvent şincaist al generaţiei 78, care trăieşte în Canada (şi doreşte să rămână anonim). Acesta a ţinut să contribuie la păstrarea memoriei profesorului Dumitru Angheluţă.
Marele Premiu „Dumitru Angheluţă”: Rus Raul Octavian, clasa a XII-a, L.T. „Andrei Bârseanu” Târnăveni şi prof. Andreescu Dorin, de la acelaşi liceu.
• Clasa a V-a:
Premiul I: Robu Dacian, Ştirbu Andrei (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare);
Premiul al II-lea: Teleptean Amalia (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare);
Premiul al III-lea: Haiduc Mihaela (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Menţiune: Retegan David (C.N. A. Mureşanu, Dej), Shahzad Ahmed Rayad (Şc. Gim. L. Blaga, Baia Mare), Tămâian Lidia (Şc. Gim. N. Iorga, Baia Mare);
Menţiune specială: Acasandrei Anna (Şc. Gim. N. Iorga, Baia Mare), Alexandrescu Maria (Şc. Gim. L. Blaga, Baia Mare), Breban Camelia, Ioniţă Sebastian, Şpan Teodora, Mare Teodora, Zainea Jessica, Botizan Tudor, Ureche Rafael (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Şugar Andrei (Şc. Gim. D. Cantemir, Baia Mare), Koblicica Iulia, Geiger Matyas, Nădişan Luca (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare), Jer Daria, Nemeş Bianca (Şc. G. Coşbuc, Sighetu Marmaţiei), Motica Luca (Şc. Gim. G. Coşbuc, Baia Mare), Maximciuc Ada (Şc. Gim. N. Stănescu, Baia Mare).
• Clasa a VI-a:
Premiul I: Dumitru Marian (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Premiul al II-lea: Costin Oana (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Premiul al III-lea: Şpan Mihai, Tuş Traian (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Menţiune: Popan Cosmin (C.N. M. Eminescu, Satu Mare), Rus Tudor (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Menţiune specială: Ciors Cristina (C.N. M. Eminescu, Satu Mare), Muntean Tudor, Gheţe Ruxandra, Mărcuş Alexandru, Tiut Cristian, Fechete Şerban, Prună Ştefana, Paşcu Dacian, Tătaru Andrei, Naşcu Matei (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Moca Andrei (C.N. L. Rebreanu, Bistriţa), Diaconescu Răzvan, Coman David, Nagy Alin, Onea Iulian, Pop Daria, Tibil Oana (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare), Pintilii Andrei Valentin (Şc. Gim. I. Antonovici, Bârlad), Rogozsan Robert (Şc. Gim. I.L. Caragiale, Baia Mare), Hanţig Lorena Maria (Şc. Gim. nr. 7, Borşa), Giurgi Bogdan (C.N. Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei), Ariciu Andrada, Marchiş Marius (Şc. Gim. D. Cantemir, Baia Mare), Lucăcean Maria (Şc. Gim. nr 18, Baia Mare).
• Clasa a VII-a:
Premiul I: Zlampareţ George (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Premiul al II-lea: Iliuţă Filip (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Premiul al III-lea: Hosu Iulia (C.N. Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei);
Menţiune: Robu Raluca, Ştirbu Silvia (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare), Mujdar Milan (C.N. Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei), Pop Sebastian (C.N. M. Eminescu, Satu Mare)
Menţiune specială: Lazea Darius, Pop Ştrempel Alexandru, Gulin Tudor, Pop Radu, Borcuti Oana (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Crişan Oana (C.N. A. Muresanu, Dej), Ilieş Andrei, Mecea Corina (Şc. Gim. G. Coşbuc, Baia Mare), Dragoş Andreea, Pop Andreea (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare), Brăgaru Maria (Colegiul de Arte), Braica Patricia (C.N. M. Eminescu Satu Mare), Lupşe Isabela, Popa Leona (Şc. Gim. Dr V. Babeş, Baia Mare), Vaida Adrian (L.P. Regele Ferdinand, Sighetu Marmaţiei).
• Clasa a VIII-a:
Premiul I: Zaharie Oana (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare);
Premiul al II-lea: Afrăsinei Cătălin (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Premiul al III-lea: Ciceu Denis, (V. Lucaciu, Baia Mare);
Menţiune: Giuroiu Tudor, Nechita Florina (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Talpoş Carina (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare);
Menţiune specială: Biriş Erik, Turda Raul, Riglea Teodora, Maxim Sonia (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Bote Tudor (C.N. A. Muresanu, Dej), Lazăr Laurenţiu, Treista Ioana (C.N. Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei), Săsăran Tania, Stan Teodora, Vanciu Daria (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare), Szekely Bianca (Şc. Gim. G. Coşbuc, Sighetu Marmaţiei), Şuba Giulia (Şc. Gim. I.L.Caragiale, Baia Mare).
• Clasa a IX-a:
Premiul I: Boroica Adrian (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Premiul al II-lea: Becsi Paul (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Premiul al III-lea: Pop Călin (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Menţiune: Florea Ciprian (C.N. Al. Papiu Ilarian, Tîrgu Mureş), Roman Ioana (C.N. M. Eminescu, Satu Mare), Ţiplea Ştefan (C.N. Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei);
Menţiune specială: Moldovan Nicolae, Andreicuţ Teofil, Francioli Daria, Ilieş Iulia, Dunca Alina, Mociran Eduard, Nicolaescu Tudor (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Puţura Emanuel-Vasile, Pupeză Bogdan-Nicolae (C.N. L. Rebreanu, Bistriţa), Oprea Tereza, Huciu Iris (C.N. Unirea, Tîrgu Mureş), Rîpan George (C.N. M. Eminescu, Satu Mare), Roman Dariana (C.N. A. Mureşanu, Dej), Trifan Octavian (Liceul Teologic Baptist ”Emanuel”, Oradea), Bud Antoniu (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare), Tuduce Iulia Maria (C. N. Silvania, Zalău).
• Clasa a X-a:
Premiul I: Tîrlişan Ioan Paul Petru (C.N. G. Coşbuc, Năsăud);
Premiul al II-lea: Deac Alex Claudiu (C.N. L. Rebreanu, Bistriţa);
Premiul al III-lea: Matei Bledea Alexandru (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare);
Menţiune: Purcar David (C.N. Unirea, Tîrgu Mureş), Mercea Ioana, Mureşan Ioan (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Cotârlan Codrin (C.N. Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei);
Menţiune specială: Stepan Dacian, (C.N. Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei), Zelina Paul (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare), Balazshazi Alex, Pop Robert (Liceul Teologic Baptist”Emanuel”, Oradea), Gorbatâi Cristian (C.N. M. Eminescu, Satu Mare).
• Clasa a XI-a:
Premiul I: Blaga Bogdan (C.N. Al. Papiu Ilarian, Tîrgu Mureş);
Premiul al II-lea: Tenie Anda (C.N. Al. Papiu Ilarian, Tîrgu Mureş);
Premiul al III-lea: Roatiş Iris (C.N. M. Eminescu, Satu Mare);
Menţiune: Lucaciu Sergiu, Pop Vlad (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Mocan Paula (C.N. Silvania, Zalău);
Menţiune specială: Mărieş Maria, (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Puşcaşu Iulia (C.N. A. Mureşanu, Dej).
• Clasa a XII-a:
Premiul I: Rus Raul Octavian (L.T. A. Bârseanu, Târnăveni);
Premiul al II-lea: Tötös Gyorgy (C.N. Silvania, Zalău);
Premiul al III-lea: Tiutin Cristina (Liceul Teologic Baptist “Emanuel”, Oradea);
Menţiune: Zelina Mihai (C.N. V. Lucaciu, Baia Mare), Chişcă Andrei (C.N. Gh. Şincai, Baia Mare), Oprea Maria (C.N. Al. Papiu Ilarian, Tîrgu Mureş);
Menţiune specială: Buna-Mărginean Alex (C.N. Al. Papiu Ilarian, Tîrgu Mureş);
(Informaţii primite de la prof. Dana HEUBERGER)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.