Eram cu mieii spre Drăguiasa. Vărul meu primar, văr întâi, era şi el pe acolo. Eu eram mai mic, mai tânăr. Şi s-au auzit bubuituri de tun. El îmi spune: ”Sunt din Japania!” Eu am înţeles că sunt din Japonia. Abia după 10-15 minute am înţeles că vin din muntele Japania, din Munţii Maramureşului, dinspre Bucovina. Apoi au venit studiile şi hărţile. Eram un copil, ca şi astăzi… Ce gând bun despre această lume!
La volumul prim al artistului fotograf Myia Kosei, dăruit nouă în prima ediţie, am băgat de seamă că multe fotografii erau din Iapa, cartier al Sighetului de azi. Chiar căuta asemănări cu … Japonia. Ficso-nomice, nu am zis fizionomice. A şi găsit. Sunt asemănări, sunt diversele semne că suntem aproape aceeaşi civilizaţie. Myia Kosei vine să demonstreze că toţi suntem de aceeaşi sorginte umană, care luptă să coexiste cu regnul uman/animal în Parcul acestui Pământ.
Mă uit la noul album, editat de Published by Idea Design+Print. Editură, Cluj, 2016. Sunt doar câteva fotografii din vechile albume. Dar toate, multe, sunt noi imagini din Maramureş (dar şi din Oaş). Mai acum câteva zile a venit la noi acasă Myia Kosei. La fel de tânăr, aşa cum era şi acum 50 de ani (are 79 de ani), când mergeam de Crăciun să colindăm în Săliştea de Sus, împreună eram şi cu Mihai Olos. O seară şi o noapte de vis: ne-am dus la o parte dintre cei 62 de veri primari ai mei, veneau cu noi o parte dintre ei, eram o ceată respectabilă. Am terminat colindul pe la 10-11 a doua zi, în ziua de Crăciun.
Myia Kosei se mărturiseşte în ”Cuvânt înainte” că viaţa este pasiunea sa: ”Unul dintre prietenii mei spusese că «nostalgia» din fotografiile mele are o profunzime specială. Eu însumi nu pot decide dacă e adevărat sau nu”. Şi rosteşte mai departe: ”În timp ce situaţii monstruoase acoperă întreg Pământul, sper că acest album va fi ca o fereastră în sufletele oamenilor, fiinţelor umane şi vieţilor lor pline de omenie”. Virgil Ştefan Niţulescu, la încheierea acestui album, rosteşte: ”Maramureşenii au încă prospeţimea gândului de a se bucura de faptul că se întâlnesc cu aparatul de fotografiat, mai ales dacă acesta este mânuit de cineva care nu e din partea locului. Este o ingenuitate specifică sătenilor din localităţile care păstrează o dâră din curiozitatea pe care omul tradiţional o are faţă cu modernitate. Şi putem vedea această atitudine în toate insulele de civilizaţie tradiţională de pe glob”. În cele 216 pagini sunt prezente majoritatea localităţilor maramureşene: de pe văile Tisa, Iza, Mara, Vişeu, Cosău, predominând însă Poienile Izei, Săpânţa şi Berbeşti.
În postfaţă, autorul mărturiseşte: ”Oamenii din Maramureş sunt cunoscuţi şi ca moroşeni. Apoi sunt români şi europeni. Oamenii din Maramureş locuiesc în centrul Europei din punct de vedere geografic, şi ştiu că Parisul şi Londra sunt situate la marginea Europei. Spiritul sătenilor care locuiesc în regiune, printre brazi şi oi, le-a permis să păstreze atmosfera generală a satului. Ei sunt oameni mândri. Le spun tinerilor: «cine vrea să ştie ce va veni, trebuie să ştie ce a fost». Lucrurile din vechime şi tradiţiile rămân mereu noi şi nu vor fi departe niciodată” (p. 204).
Este un album de văzut, de meditaţie asupra lumii de azi, de ieri, care dispare încet-încet din ne-cuprinsul acestei lumi, odată cu noi. Bravo artistului fotograf Myia Kosei!
Dumitru IUGA
