În această toamnă Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare a editat un nou număr din cunoscuta revistă, provocându-i la lectură nu doar pe prietenii constanţi ai acestei prestigioase instituţii de cultură, ci şi pe cei care, atraşi de mirajul lecturii, au curiozitatea măcar să o frunzărească.
Satisfăcând o multitudine de gusturi, publicaţia, ce îi are în colectivul redacţional pe: dr. Florian Roatiş (Redactor-şef), Laviniu Ardelean (Redactor şef-adjunct), Gabriel Stan-Lascu, Dorina Cadar, Csilla Temian şi Ioan Neamţiu (Redactori) dezvăluie multă pasiune pentru o meserie ce nu pare a avea nimic spectaculos, la prima vedere. Şi totuşi! Dacă e să luăm pulsul unei biblioteci fie chiar ca simpli cititori, e imposibil să nu ne dăm seama de măreţia acestei profesii care obligă, prin natura ei, la propagarea cunoaşterii, aşa cum bine o demonstrează primele două articole ale publicaţiei: Bibliotecile-între tradiţie şi inovaţie (Dr.Teodor Ardelean) şi Alexandria sau memoria cunoaşterii (Dr. Mircea Regneală).
A vorbi cu mândrie despre meseria de bibliotecar înseamnă a înţelege şi a te bucura pe deplin de mirajul slovelor prăfuite din cărţile vechi de la Compartimentul Colecţii Speciale atât de relevant prezentat de Simona Dumuţa.
A fi un bun bibliotecar înseamnă a fi mereu racordat la lume, aşa cum par a fi Adina Dorolţan şi Valentina Rotaru de la American Corner (de la a cărui inaugurare se împlinesc 10 ani) secţie în care, aşa cum mărturiseşte Annamaria Farkas, adolescenţi şi studenţi conştientizează importanţa lărgirii orizonturilor lingvistice şi multiculturale.
Un bibliotecar cu talent pentru această meserie e conştient că munca sa nu poate fi desăvârşită fără a face propagandă instituţiei în care lucrează, fără a folosi orice prilej de a aniversa sau a comemora mari personalităţi naţionale şi internaţionale. Înţelegând pe deplin aceasta, Mara Popovici prezintă manifestările dedicate sculptorului Constantin Brâncuşi. În aceeaşi sferă a comemorărilor se înscriu articolele Amaliei Talpoş şi Dorinei Cadar dedicate lui Petre Dulfu precum şi ale lui Ioan Gogotă şi Alina Lemnean despre Biblioteca din Cerneşti, satul natal al regretatului ziarist Augustin Cozmuţa. Câteva gânduri sensibile aşterne pe hârtie Ilie Gherheş despre poetul Gavrilă Bilaşcu.
Tot din sfera strictă a meseriei de bibliotecar interesante mi s-au părut articolele: Săptămâna cărţii pentru copii (Laura Zah), Festivalul de povestiri digitale (Corina Şandor-Martin), Interferenţe profesionale: Revista LECTURN 2013 (Csilla Temian), Zilele Academiei Clujene (Anca Sima) precum şi eseurile Angelei Sitar şi Alinei Ilieş despre cărţi, lectură şi cititor.
O muncă riguroasă scot la iveală articolele despre comuna Gârdani (Aristiţa Borbei şi Liana Pop) şi S-a întâmplat acum 50 de ani (Laviniu Ardelean).
De foarte mare interes pentru istoria acestei prestigioase instituţii de cultură este rubrica Din agenda culturală a bibliotecii (Ştefan Selek, Maria Belea şi Ioan Gogotă) în care sunt prezentate aspecte de la lansările de carte ce au avut loc în prima jumătate a anului 2016. Amintesc doar câteva dintre ele: Sub semnul lui Eminescu (15 ianuarie) dubla lansare de carte a etnologului Pamfil Bilţiu: Studii de etnologie românească, vol. IV şi Gheorghe Dăncuş (29 ianuarie), volumul semnat de Laura şi Lazăr Temian, Laviniu Ardelean şi regretaţii Valentin Băinţan şi Zamfir Dragomir, File de cronică: Ţinuturile Chioar, Codru, Lăpuş, Maramureş volumul I, din paleolitic până în 1918 (15 februarie), Episcop Greco-Catolic de Lugoj Alexandru Mesian: File din viaţa mea (14 martie), lansarea, sub egida Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, a monografiilor-album Protopopiatul Lăpuş, Protopopiatul Baia Mare şi Chivote ale credinţei (31 martie), lansarea volumului 2 al cărţii Zodiile lui Orfeu, semnată de cunoscutul actor băimărean Paul Antoniu (6 aprilie).
Cele 40 de pagini ale rubricii Pagini culturale stârnesc interesul prin varietatea subiectelor din care am reţinut articolele: O băimăreancă prin muzeele lumii (Stanca Ioana Ursu), Contribuţii la istoricul presei medico-farmaceutice din Maramureş (Felix Marian), Românii-povara unei imagini (Teodor V. Marton).
Din bogatul conţinut al revistei face parte şi rubrica Philosophia perennis care cuprinde articole incitante despre Mircea Eliade, Tacitus, Eminescu şi Arthur Schopenhauer precum şi prezentarea cărţii lui Grigore Spermezan: De la Socrate la Wittgenstein: gândire critică, argumentare şi comunicare (Dr. Florian Roatiş).
Mai sunt prezentate 10 recenzii la rubrica cu titlu omonim din care am reţinut comentariul la romanul Analfabeta care ştie să socotească (Ştefan Adrian Bărbulescu), Vasile Gogea şi anatemele sale (Ionel Necula), Un sălăjean îndrăgostit de Maramureş: Andrei-Iustin Hossu (Dorina Cadar).
Masiva revistă de 172 de pagini surprinde şi prin bogăţia ilustraţiilor şi fotografiilor, totul unitar care formează publicaţia constituind un adevărat deliciu spiritual.
Antoaneta Turda




























