În zilele de 19 şi 20 noiembrie, la Bucureşti – Voluntari s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Epigramă şi Caricatură. Printre organizatori figurează inginerul Viorel Martin, directorul revistei „Lumea Epigramei”. A fost ediţia cu cea mai numeroasă participare, fiind prezente 17 cluburi care au fost reprezentate de autori de epigramă din întreaga ţară, inclusiv de la „Spinul”. La acestea se adaugă şi cele două cluburi din Bucureşti. În total în jur de 50 de participanţi. În cadrul evenimentului, epigramista Viorica Găinariu i-a înmânat un răspuns lui George Corbu care a prezentat un raport de activitate pe 2015 din postura de preşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România. La concursul de epigramă organizat în cadrul festivalului, printre premianţi s-a aflat şi Viorica Găinariu Tazlău care a obţinut o menţiune şi o diplomă de onoare. Viorica Găinariu Tazlău a mai arătat că a decis să doneze Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, revistele primite („Atitudini” a Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a municipiului Ploieşti şi „Independenţa Română” editată de Fundaţia Literar – Istorică „Stoika”).