Campania electorală s-a încheiat, azi este o zi de reflecţie, iar mîine (duminică, 11 noiembrie 2016) vom vota la urnă, pentru un candidat ori altul, pentru un partid sau altul. Nu este bine să facem recomandări de tipul: votaţi cu partidul cutare, deoarece alegătorii nu acceptă să li se ia puterea de decizie, nu le place să fie manipulaţi pe faţă şi lipsa de respect îi poate determina să pună ştampila pe dos. Nu acceptă nici sfaturi de tipul: votaţi cu extrema, cu partidul de stînga, cu centrul, cu dreapta, cu extrema dreaptă. Cetăţenilor majori nu le convine nici măcar să fie trimişi la vot cu acea superioritate a şefului de stat – democraţia nu se face cu forţa!
Ce se întîmplă dacă un alegător nu merge la vot? În principiu, nimic rău. Preşedintele Iohannis îi ameninţă pe cei care nu votează, spune că alţi alegători vor decide în locul lor. Nonsensul este evident, cei prezenţi decid într-un scrutin, iar cei absenţi practic se abţin. În spatele îndemnului se ascunde dorinţa şefului statului de a-i trimite pe alegători către secţia de votare, ca să-şi exercite dreptul la vot cîştigat la revoluţia din 1989 şi să gireze candidaţi cu gîndul la sine şi la viitorul ţării. Membrii şi simpatizanţii unui partid să voteze cu acea formaţiune politică. Nehotărîţii să se dumirească, iar cei supăraţi pe partide şi pe politicieni să voteze ca să le treacă nervii. În orice situaţie s-ar afla, … să voteze.
Preşedintele ne-a prins pe toţi în plasa vorbelor sale. Doar dacă nu vom merge la vot îl vom contrazice. Campania electorală a fost insistent dirijată de preşedinte spre lupta anticorupţie, agenda ultimei luni a fost dominată de tendinţa preşedintelui de a practica o politică de stat cu pronunţat caracter justiţiar – de parcă magistraţii nu şi-ar face treaba şi ar avea nevoie de încurajări de pe margine. Preşedintele procedează precum spectatorii care aplaudă faulturile la meciurile de fotbal. Dacă 50% dintre candidaţi sînt suspecţi de corupţie sau de alte fapte penale, înseamnă că jumătate dintre români am putea fi corupţi. Unul din doi este corupt, dacă nu soţul, atunci soţia e coruptă. Lupta antistat ia forme absurde, bazate nu pe adevăr, ci pe ascunderea lui, pentru a intimida şi a instaura în popor teama de lege, iar de aici şi pînă la frică mai este un pas. Acest mod de a trăi în teroare ne este bine cunoscut de pe vremea lui Ceauşescu şi nimeni nu ar mai trebui să-l susţină.
Alegătorii au alte priorităţi decît preşedintele, oamenii doresc o guvernare transparentă, ca fiecare leu public să fie justificat pe ce bunuri şi servicii a fost cheltuit. Buna gestionare a bugetului de stat este cerinţa alegătorilor, însă observăm că atunci cînd e vorba de propriile salarii şi indemnizaţii, politicienii, inclusiv preşedintele, se înţeleg perfect. Raportul dintre pensia unui fost cooperator agricol şi salariul preşedintelui este de 1:50, în creştere de la 1:12! Dacă vorbim de valori şi principii, cel al echităţii este primordial. Mergem cu toţii la vot, avem dreptul la un vot, dar votul preşedintelui este de 50 de ori mai avantajos decît votul ţăranului pensionar! Probabil de aceea nu merg 50% dintre alegători să voteze, nu au nimic de cîştigat. Dar dacă îi chemă primarul din comună sau din oraş, oamenii vor alerga să voteze, deoarece au de cîştigat simpatia primarului, ceva ce este inconsistent şi fragil, dar totuşi atît de stimulativ cînd faci o faptă bună pentru comunitate.
Să mergem la votare fără de teamă că efectele alegerii noastre vor fi negative. Omul îşi are propriile interese pe care le urmăreşte, iar conduita sa la urnă va urma acest ţel. Fiecare are o practică în activismul politic şi civic personal, pentru a face alegerile cele mai potrivite. Dacă avem încredere în români, şi românii vor avea încredere în noi.
