Mîine mă voi duce la urnă, nu am de gînd să stau acasă. Gestul ar însemna nepăsare faţă de pulsul societăţii în care trăiesc. La toate alegerile mi-am dorit să votez pozitiv. Să dau votul altui partid, numai în ideea că va veni cu măsuri şi soluţii credibile, mai eficiente decît guvernarea aflată la putere. Un astfel de partid încă se lasă aşteptat şi ca atare votul pozitiv rămîne unul numit dorinţă. Dezamăgit şi resemnat, la alegerile precedente am luat calea votului negativ. Prin care am sancţionat guvernarea partidului aflată la butoanele puterii, nefiind convins că o nouă guvernare nu va proceda la fel. Poate mai rău, nicidecum mai bine. Ca mulţimea alegătorilor am fost nevoit să apelez la eterna poveste, din două rele să aleg răul cel mic. Frustrările legate de istoria votului, de pe urma căruia cu nimic nu m-am ales, le pun exclusiv pe seama politicienilor. Despre vinovăţia şi comportamentul lor, în preziua alegerilor, nu vreau să vorbesc. Mîine mă voi duce la vot cu două obiective îndeplinite. Mai întîi am consultat listele candidaţilor propuşi de filialele judeţene ale partidelor. Pe liste figurează personaje noi, altele reciclate, nume mai mult sau mai puţin cunoscute sau care nu spun nimic. În afară de politica făcută la TV, alte criterii de selecţie ale candidaţilor nu cunosc. Al doilea obiectiv a vizat duelul declaraţiilor, în care promisiunile au surclasat realizările. De unele înfăptuiri nu mă dezic, sînt demne de luat în seamă. Reîntregirea salariilor bugetarilor şi uşoara majorare a pensiilor au fost măsuri reparatorii şi necesare. Altele sînt discutabile şi nu trebuie supraevaluate. Creşterea economică bazată pe import şi consum, pe termen lung, devine periculoasă şi nesănătoasă. Mă uit după vorbele economiştilor nu ale politicienilor. La fel, proiectele finalizate şi finanţate din bani publici, fonduri europene sau alte resurse financiare este incorect şi imoral să fie socotite ca succese ale unui candidat sau partid. Directorul unei instituţii publice reabilitate nu prezintă nicio garanţie că va deveni un politician eficient şi consecvent, în măsură să restructureze sistemul din care face parte. La promisiuni, concurenţa a bătut toate recordurile. O seamă de teme electorale, intrate de ani de zile în comă profundă au fost resuscitate şi readuse la viaţă, mi-e teamă că numai în limitele campaniei electorale. Aş fi bucuros ca peste patru ani să admir peisajul din Borşa din telegondolă şi să circul în siguranţă pe drumul rapid Baia Mare – Vaja (Ungaria). Deşi spaţiul nu-mi permite să detaliez conţinutul tuturor fanteziilor spuse în campania electorală, o declaraţie de prost gust nu poate fi trecută cu vederea. Mai ales că ea vine din partea unui fost premier şi al doilea om din stat. Domnia sa nu are motive să atace companiile multinaţionale că exportă profitul şi nu plătesc impozite şi taxe. Dumnealui face politică de la originile democraţiei pînă în prezent, timp în care ţara s-a vîndut la bucată. Nu cred că a suferit de miopie, în asemenea hal, încît să nu vadă ce s-a întîmplat sub proprii ochi. Mai ştiu şi alte promisiuni populiste şi iraţionale. Cu gîndul numai la pensii şi salarii majorate, ţara va bate în continuare pasul pe loc. Dezavuez atitudinea liderilor de partid care şi-au asumat realizări mărunte şi colaterale interesului public. Aş vota cu ambele mîini partidul care-mi oferă certitudinea că în legislaţia următoare va fi în măsură să rezolve definitiv o problemă vitală pentru societate şi ţară. Sănătatea, educaţia, agricultura, infrastructura de toate felurile stau la rînd şi aşteaptă parlamentari cu idei personale şi soluţii concrete. Care ar putea fi partidul? Evident că niciunul. O poză cu mielul în braţe şi văcuţa din tîrg ţinută de lanţ face cît o mie de cuvinte dar nu rezolvă problema agriculturii. Rămîn la convingerea că noii parlamentari, aleşi sau realeşi, nu se vor detaşa de apucăturile foştilor colegi trecuţi pe linia moartă a politicii. O politică constructivă necesită un anumit grad de pregătire, o ideologie, predictibilitate, previziune, multă consecvenţă şi perseverenţă în promovarea propriilor idei. Altfel, viaţa de parlamentar rămîne dulce, frumoasă şi lipsită de grija zilei de azi şi de mîine. Mulţimea nemulţumirilor personale mă determină să iau în calcul şi varianta votului antisistem, ca formă de protest şi avertisment dat întregii clase politice. Dacă problemele de fond ale societăţii şi ţării nu se schimbă din temelii, politicienii ar fi bine să ştie că răbdarea îşi are propriile limite. Supărările trebuie lăsate la o parte şi mîine la vot să mergem cu toţii. Felul în care vom vota rămîne la decizia noastră.
Prof. Vasile ILUŢ
