Copiii uitaţi ai României…

0
458

Pagina Facebook „Copiii niciodată uitaţi ai României” a fost înfiinţată în 2015 de Ileana Cunniffe Băiescu, o româncă din judeţul Buzău, stabilită în Irlanda din 1996, în speranţa că îl va găsi pe fratele său, Marin Constantin Victor, dat în adopţie internaţională în anul 1990. După mai mulţi ani de căutări fără un rezultat, Ileana a avut ideea să transfere căutările pe reţelele de socializare, prin conectarea cu cît mai mulţi tineri adoptaţi din România în diferite ţări ale lumii. Aşa a descoperit existenţa multor pagini Facebook, grupuri şi profile ale acestor tineri adoptaţi. Între ei subiectul principal de discuţie era căutarea familiilor lor biologice.
Vestea a circulat şi pagina „Copiii niciodată uitaţi ai României” a ajuns să fie o punte de legătură între tinerii adoptaţi şi familiile din ţară. În cei 2 ani de activitate, au fost înregistrate 500 de cereri de căutări de familie din partea tinerilor, dintre care 150 de familii din România care sunt în căutarea copiilor daţi spre adopţie. Pagina nu poate să ajute sau să susţină sutele de familii în căutarea copiilor lor adoptaţi. Totuşi, păstrează numele copiilor căutaţi şi doar în cazul în care aceştia se adresează paginii vor fi ajutaţi să intre în legătură cu familiile lor. S-a constituit progresiv un mic grup de voluntari şi translatori care asistă tinerii în căutarea familiilor şi reuniunile cu familiile lor. Până în prezent, voluntarii paginii de comunitate Facebook au ajutat la găsirea a 154 de familii. Aproape în fiecare zi, se fac noi solicitări. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi pe Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României”, sau pe adresa de email: theneverfor gottenrchildren@yahoo.ie.
(Carina-Otilia Calinca)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.