Arhive Lunare: decembrie 2016
Criticul şi bunul simţ
Nu ştiu cât de bun memorialist sunt, dar văd că trebuie să exersez arta evocării trecutului împins din spate de împrejurări. La Biblioteca judeţeană, pe atunci era în Centrul Vechi al Băii Mari, acolo l-am văzut pentru prima dată pe Augustin Cozmuţa. Slăbuţ, cu...
Mini-schiţă de portret: Doamna culorilor
Coordonatele existenţei sale sînt culorile şi iubirea. Mai mult, adevăraţii prieteni ai Mariei au convingerea că pictoriţa visează numai şi numai color. Har cu care Dumnezeu îi înzestrează doar pe artiştii autentici.
Pe un alt palier al exprimării sale, nu greşim deloc cînd spunem că...
Fotbal în sală: Favoritele s-au calificat în grupele semifinale
Marţi, 27 decembrie, a debutat prima ediţie a Cupei Minerul la fotbal în sală, competiţie ce se derulează pe parcursul a trei zile (27-29 decembrie) în Sala polivalentă "Lascăr Pană" şi la care participă 9 echipe. Dan Nistor, Sergiu Hanca, Steliano Filip, Cristian Bud,...
Călin Căbuţ şi Raul Fotonea vor participa la o acţiune condusă de antrenorul naţionalei
În perioada 13-15 ianuarie 2017, la Izvorani, Federaţia Română de Handbal organizează o acţiune de testare şi pregătire a loturilor naţionale de juniori şi cadeţi, acţiune condusă de antrenorul echipei naţionale de seniori a României, Xavier Pascual Fuertes. Din lotul Clubului Sportiv Minaur a...
Concursul naţional de jurnalism şi fotografie “Privesc (prin) obiectiv”
Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” Baia Mare în parteneriat cu Colegiul de Arte Baia Mare au organizat Concursul naţional de jurnalism şi fotografie "Privesc (prin) obiectiv", în perioada noiembrie-decembrie 2016.
Au participat 70 de elevi de liceu din 20 de judeţe. Organizatorii au asigurat premii în...
Martor la izvoare: „Motroaştele” în cadrul jocurilor cu măşti, de Anul Nou
În colectivităţile tradiţionale, noaptea de trecere în Anul Nou este primită cu oarecare nelinişte. Aşa ne putem explica deghizările de tot felul. Caracterul de petrecere al sărbătorii implică îmbrăţişarea ludicului. Între deghizările de la această sărbătoare, semnalăm prezenţa, în satele din Codru, a deghizărilor...
Inaugurarea unui aparat performant în Spitalul Judeţean Baia Mare
Marţi, 27 decembrie 2016, a fost inaugurat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare, unul dintre cele mai performante aparate folosite în sălile de operaţie din întreaga lume: bisturiul cu ultrasunete. Este rezultatul unei sponsorizări primite de spital de la compania...
Donează 2% pentru Prietenii Spitalului Judeţean “Dr. Constantin Opriş”
Dacă ai o afacere de succes, te aşteptăm alături de noi să ajutăm comunitatea maramureşeană. Direcţionează 2% din impozitul pe profitul firmei tale pentru a sprijini cauza noastră. O poţi face până la 31 decembrie 2016. Astfel, vei contribui la dotarea Unităţii de Accidente...
Înţelesurile Crăciunului
Sărbătorile de iarnă ne îndeamnă să ne apropiem de noi înşine şi să ne descoperim aşa cum sîntem cu adevărat, persoane cu puteri şi slăbiciuni deopotrivă. Calităţi avem cu toţii, dar şi defecte, de la vlădică pînă la opincă, pe care le gestionăm după...
Cereri pentru motorina agricolă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a Cererilor de solicitare a acordului prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2017 se prelungeşte pînă pe data...
”MARMAŢIA 2016”: Dracii au venit la oraş, iar oamenii s-au ascuns în case!
Pornit în 1969 ca Festival al datinilor şi obiceiurilor laice de iarnă, manifestarea de la Sighet s-a transformat după 1990 în festival de Crăciun, majoritatea grupurilor şi ansamblurilor invitate având în repertoriu doar colinde şi Viflaimul.
Festivalul a început ieri dimineaţă, în parcul din centrul...
Crăciunul, sărbătorit “cel mai frumos”
Slujbă arhierească în prima zi a marelui praznic al Naşterii Domnului la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare. În mijlocul credincioşilor care au umplut până la refuz locaşul de cult s-a aflat PS Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Cu această ocazie, ierarhul maramureşean a...
Noaptea Viflaiemurilor la Vişeu de Sus
În noaptea de Ajun de Crăciun, Primăria şi Consiliul Local, Protopopiatul Ortodox Vişeu şi Centrul Cultural-Social au organizat NOAPTEA VIFLAIEMURILOR.
Viflaimul (Viflaiemul – termenul folosit în zonă, ales special pentru a păstra autenticitatea obiceiului) este o formă de teatru religios, o dramă liturgică asimilată de...
Paula Seling, “Acasă de Crăciun”
Prima zi de Crăciun a adus cu un nou cadou de suflet pentru cei care au ales să fie prezenţi, la ceas de seară, în Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare.
Consiliul Judeţean Maramureş în colaborare cu Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului au...
De Crăciun la datorie!
În intervalul 24-27 decembrie, pompierii militari au intervenit pentru lichidarea a trei incendii.
• Sâmbătă, pompierii sigheteni au lichidat un incendiu izbucnit la podul unei case, în municipiul Sighetu Marmaţiei, pe strada Titu Maiorescu. Flăcările au distrus circa 100 de metri pătraţi de acoperiş din...
FRONTIERA: 13 migranţi din Irak şi Siria opriţi la frontieră
În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş au depistat 13 cetăţeni irakieni şi sirieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară.
În data de 25 decembrie, în jurul...
La Cavnic 600 de copii şi 1.000 de persoane nevoiaşe au primit cadouri de sărbători
Administraţia locală a oraşului Cavnic s-a străduit să facă fericiţi cât mai mulţi oameni în preajma Crăciunului. Astfel, aproximativ 600 de copii au primit cadou de Moş. De asemenea, circa 1.000 de persoane nevoiaşe, cu situaţie materială dificilă, au beneficiat de câte un tichet...
Sărbătoare la Centrul de activităţi Vişeu de Sus
Copii, colinde şi daruri - toate acestea s-au reunit la Centrul de Activităţi pentru Copii şi Tineri din cadrul Centrului Cultural-Social Vişeu de Sus.
În săptămâna Crăciunului, copiii ce beneficiază de serviciile Centrului au pregătit un program de colinde şi scenete, regizat de psihologul Camelia...
Un Logan câştigat la tombola “Orizont”
Înainte de Crăciun, firma SC Orizont SRL din Sighetu Marmaţiei i-a dăruit unui client un autoturism Dacia Logan, în cadrul Tombolei de Crăciun. La extragerea din 23 decembrie, au participat taloanele clienţilor care au achiziţionat de la ORIZONT materiale de construcţii în valoare mai...
Colinde la Seini
Comunitatea seineană şi a celor două localităţi aparţinătoare, Săbişa şi Viile Apei, s-a bucurat şi în acest an 2016 de şoapta de colindă, tradiţie şi obiceiuri aduse cu har şi dăruire pe scena casei orăşeneşti de cultură, în faţa unui numeros public. Au colindat...
Daruri pentru 250 de nevoiaşi
Mai mulţi lăpuşeni au venit în sprijul a 250 de copii şi adulţi năpăstuiţi de soartă. În primul rînd al donatorilor s-au aflat slujitorii Catedralei ortodoxe române „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, preotul paroh Andrei Baboşan, preotul Mihai Gheduţiu, fătul Gheorghe Şişeştean, cantorul Ioan...
Verjel în Ţara Lăpuşului
În satele Cupşeni şi Groşii Ţibleşului, tinerii şi-au ales birăul şi locul unde s-a desfăşurat obiceiul numit Verjel, invitate fiind toate fetele de măritat. Elemente de recuzită: verjele de la războiul de ţesut, o postavă (covată din lemn), două taljere (blide de lut) şi...
Masa rotundă “Crăciunul – obiceiuri şi simboluri”
Dezbateri pe tema simbolurilor, semnificaţiilor şi obiceiurilor de Crăciun au avut loc marţi, 15 decembrie 2016, la Palatul Administrativ din Baia Mare. Consiliul Judeţean Maramureş, Facultatea de Litere (Centrul Universitar Nord) şi Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare au organizat masa rotundă...
Asociaţia Maramureş din Torino
Liliana Solomon locuieşte în Torino de 17 ani. La început, se temea să iasă din casă, deoarece nu avea documente legale. În urmă cu patru ani, a deschis un magazin cu produse tradiţionale româneşti. Pe lîngă munca sa, face şi voluntariat, adună hăinuţe, jucării...
Colindători la casa lui Nicolae Sabău
Elevii din clasa I A de la Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” din Baia Mare (învăţătoare Ioana Coza) şi elevii din clasa a II-a A de la Şcoala Nicolae Iorga din Baia Mare (învăţătoare Anca Găvrişan) l-au vizitat pe Nicolae Sabău acasă la Cicîrlău. I-a...
Spectacolul “Fulgilor de nea”
Elevii clasei pregătitoare de la Şcoala Gimnazială “Nicolae Iorga” Baia Mare, îndrumaţi de profesoarele pentru învăţământ primar Vanda Selek şi Oana-Maria Farcaş, precum şi de profesor Ancuţa Muntean, coordonatorul Cercului de Cultură şi Civilizaţie Engleză din cadrul Palatului Copiilor, au susţinut la Casa de...
Ştefan Hruşcă – 25 de ani de colindat
În decembrie 2016, fascinantul cantautor Ştefan HRUŞCĂ marchează, prin turneele întreprinse în străinătate şi în ţară, un sfert de veac de colindat. Niciodată nu l-am auzit pe Ştefan spovedindu-se cu atîta sinceritate ca în emisiunea PROFESIONIŞTII a Eugeniei Vodă de la TVR, din decembrie...
Premii pentru sportivii de elită ai Maramureşului
- suma totală a fost de 50.000 lei -
76 de sportivi şi 23 de antrenori ai cluburilor sportive din Maramureş au fost premiaţi, vineri, 23 decembrie, de Consiliul Judeţean Maramureş. Premiile au fost înmânate de preşedintele Gabriel Zetea, cei doi vicepreşedinţi, Ioan Doru Dăncuş...
Antrenorii băimăreni Eugen Apjoc şi Vasile Lucaciu – cei mai buni din ţară
La final de an, rugby-ul românesc şi-a aflat cei mai buni jucători şi antrenori, stabiliţi prin votul iubitorilor de rugby, dar şi al unei comisii special desemnate pentru fiecare categorie în parte. Astfel, după numărătoarea voturilor, au fost desemnaţi câştigătorii, în două situaţii înregistrându-se...
Baschet: Înfrângere la scor
Phoenix Galaţi - BCM Olimpic Baia Mare 102-57 (30-16, 36-8, 24-16, 12-17)
Ultimul joc oficial din 2016 pentru BCM Olimpic s-a disputat la Galaţi, acolo unde echipa noastră a întâlnit pe Phoenix din localitate. Băimărenii au pierdut meciul la scor, însă au realizat o nouă...





















































