Se întâmplă sub ochii noştri, astfel că vedem toţi despre ce e vorba. Sigur, multe vedem cu ochiul liber mai aproape sau chiar mai departe de locul unde ne aflăm. Dar una este să vezi pe cineva atât de absorbit de el însuşi că nici măcar nu-ţi răspunde la Bună ziua. Şi, de bună seamă, altceva să observi un om care pe ce pune mâna se cunoaşte. Un asemenea gospodar de toată isprava mi se pare de când îl ştiu, şi chiar îl ştiu de ceva vreme, este inginerul Ştefan Blasko. Mă întreb cine nu-l cunoaşte la noi în Maramureş, şi nu numai?
Ani de zile, domnul Ştefan Blasko era bine ştiut pentru autoritatea sa ca specialist la o importantă unitate idustrială băimăreană. Un accident de biografie generat de miopia vremurilor l-a oprit din drumul său pentru a-i imprima o traiectorie periferică. Nu ca remuneraţie avea să piardă el cât mai ales în planul răspunderilor încredinţate. L-am descoperit în iureşul schimbărilor de după 1989, când nu puţini dintre noi preferau să privească de pe margine. Economia de piaţă i-a făcut cu ochiul, chemându-l aproape. Înhămat prin propria-i decizie la treburile cerute de nevoia de supravieţuire, Ştefan ne-a servit, o face şi în prezent, o lecţie de bună însuşire şi corectă stăpânire a regulilor jocului într-o lume a afacerilor pentru care cei mai mulţi dintre noi nu ne-am arătat pregătiţi. Cu o rară capacitate de orientare în spaţiu, a forţat uşi potrivnice, a fabricat prin propria-i inteligenţă chei potrivite pentru numeroasele lacăte care apăreau te miri când în drumul întreprinzătorului privat. Te minunezi aflând de câte ori s-a descoperit în situaţii potrivnice, gata oricând să te convingă să renunţi. El a rămas îndatorat convingerii că, vorba poetului, „o luptă-i viaţa, deci-te luptă/ cu dragoste de ea, cu dor…”. Şi câtă dragoste stăpâneşte domnul inginer faţă de munca pe care o desfăşoară de atâţia ani, oriunde s-a aflat.
Îl găsim la ora de faţă în fruntea unei unităţi industriale cu faimă. „Electro Sistem SRL” reprezintă o emblemă industrială. Una de referinţă în vidul cvasigeneral ce s-a instalat cu rapiditate în teritoriul invadat de doctrina „grămezilor de fier vechi” şi a strategiilor aferente. Până a se ajunge aici, la „Electro Sistem”, s-au consumat câteva experimente, gândite să dureze dar părăsite de şansă la întâlnirea cu realităţile post-decembriste. Mi-a vorbit despre ele Ştefan Blasko, cu năduful celui care ară la timp, seamănă ce trebuie, întreţine culturile dar când să adune recolta, constată că un gândac de Colorado, nevăzut, necunoscut, dar harnic şi neastâmpărat ronţăia orice şansă. Înfiinţase cea dintâi firmă privată prin 1992; a fost nevoit s-o ignore când a constatat după vreun an şi jumătate că n-are oxigenul necesar. A urmat a doua încercare, ceva mai târziu, dar după ceva vreme asociaţii şi-au luat rămas bun de la fuselajul produsului ieşit din mâna lor. Ceva lipsea.
„Electro Sistem” s-a ivit pe lume în 1996. Maramureşanul nostru se asocia cu un întreprinzător român stabilit în Germania. Semnele că primăvara intrase şi pe strada unde căuta să-şi găsească rostul priceputul şi ambiţiosul Ştefan. Au trecut, iată, două decenii. Firma „Electro Sistem” există, funcţionează cu motoarele în plin. Are, precum ştim, ca obiect de activitate proiectarea de reţele şi sisteme cu tensiuni până la 110 kV, producţia de posturi de transformare compacte, tablouri electrice de medie şi joasă tensiune şi comercializarea de echipamente de medie şi joasă tensiune pentru sistemele de distribuţie a energiei electrice. Ţi-e mai mare dragul să stai de vorbă cu directorul Blasko despre ce face fabrica, despre proiecte avute în vedere, despre rezultate. El însuşi mi se pare a întruchipa prototipul omului care ştie ce are de făcut, cu eleganţă şi fermitate. Se spune că omul sfinţeşte locul. Ei bine, precum este de prezentabil şi convingător directorul de la Electro Sistem, pe atât de bine pusă la punct şi articulată în toate privinţele se dovedeşte compania băimăreană. Rezultatele o confirmă. Produsele sale sunt prezente pe pieţele din fostul spaţiu socialist dar şi în ţări precum Germania, Anglia, Franţa. Un eveniment de ultimă oră ne confirmă. Am fost prezent la Gala Topul Naţional al Firmelor, ediţia XXIII, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Firma Electro Sistem SRL a fost declarată ocupanta locului 2 pe ţară în domeniul Industrie, la grupa Fabricarea aparatelor de distribuţie şi control a electricităţii, categoria Întreprinderi Mari. Ni se confirmă la modul concret reuşita unei activităţi de succes, aşezată temeinic pe fundaţii solide, numite în cazul de faţă calitatea produselor, respectarea riguroasă a termenelor, preţul corect.
Băimărenii văd cu ochii lor valenţele diverse puse în valoare de firmă. Cine nu ştie că există aici un club de orientare sportivă? Academia de Handbal Minaur, al cărui membru fondator este chiar directorul general de la Electro Sistem reprezintă un model de implicare în viaţa comunităţii. Comportamentul sportiv al acelor adolescenţi atraşi spre înalta performanţă ilustrează o idee unanim apreciată. Merită conspectată şi larg împărtăşită experienţa acumulată în această privinţă de Academia băimăreană, fiind pilduitoare pentru atâţia alţii.
Ne surprind de fiecare dată iniţiativele culturale ce poartă pe antet firma la care ne referim. Reamintind de RIVULUS DOMINARUM, despre care şi eu am simţit nevoia să scriu în acest colţ de pagină, nu facem decât să semnalăm diversitatea şi fertilitatea spiritului creator având ca protagonişti pe pe cei doi concetăţeni atât de apreciaţi şi respectaţi – Stefan şi Liliana Blasko. Felicitări pentru reuşitele lor, şi deplin succes în tot ce-şi propun să intreprindă şi de acum încolo!
Nicolae BUD