Dosare penale pentru conducere fără permis sau sub influenţa alcoolului

0
403

La finalul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au depistat patru conducători auto care au pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducând fie fără a deţine permis, fie sub influenţa băuturilor alcoolice.
• Pe B-dul Traian, din Baia Mare, poliţiştii au depistat un băimărean, de 30 de ani, care se deplasa cu autoturismul chiar dacă avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
• Pe raza localităţii Cătălina, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism, condus de un băimărean, în vârstă de 47 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
• Un bărbat, de 37 de ani, domiciliat în localitatea Chechiş, a fost depistat în timp ce se deplasa pe raza localităţii de domiciliu chiar dacă nu deţine permis de conducere. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa alcoolului.
• Şi un tânăr, de 21 de ani, din Târgu Lăpuş, este cercetat de poliţişti după ce, pe fondul consumului de alcool, a fost  implicat în producerea unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.
În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice iar la finalizarea lor vor fi dispuse măsuri legale.

Cercetat pentru trei infracţiuni  la regimul circulaţiei rutiere

Un bărbat, din Bogdan Vodă, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident de circulaţie, soldat cu rănirea a două persoane, iar apoi a părăsit locul faptei. La aproximativ o oră a fost identificat de poliţişti iar acum este cercetat sub aspectul comiterii a trei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Sâmbătă, 14 ianuarie, poliţiştii din Dragomireşti au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie. Un bărbat, din Bogdan Vodă, aflat la volanul unei autoutilitare, a efectuat manevra de mers înapoi, de pe strada pe care locuieşte, iar la intersecţia cu DJ 186 a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de o tânără, de 21 de ani, din Şieu.
În urma impactului, conducătorul auto care a pătruns pe DJ 186 fără a se asigura suficient a parcat autoutilitara în afara părţii carosabile şi a părăsit locul faptei.
Conducătoarea auto şi o pasageră, de 19 ani, din Şieu au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La aproximativ o oră de la producerea accidentului, poliţiştii l-au identificat pe şoferul autoutilitarei, un bărbat, de 40 de ani, din Bogdan Vodă. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fiindu-i recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.