Arestaţi pentru lovire sau alte violenţe…

0
320

Prin Încheierea penală nr. 392 din data de 31.01.2017, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.O.C. pentru săvârşirea faptei de lovire sau alte violenţe, pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
În fapt, la data de 15 ianuarie 2017,  în jurul orei 14:30, persoana vătămată Ş.I.S., împreună cu martora B.I.R., se aflau în faţa imobilului nr. 85A de pe Str. Grănicerilor din Municipiul Baia Mare.
Inculpatul B.O.C, care locuieşte în acest imobil, a ieşit din scara blocului şi i-a aplicat două lovituri în zona capului, cu un ciocan de cauciuc, persoanei vătămate Ş.I.S., cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul B.O.C, a mai declanşat în public acte de violenţă şi în alte împrejurări, fără o cauzalitate anume şi aparent fără nici o motivaţie, comportamentul violent al acestuia vizând persoana martorilor: C.F.M., P.M.L., B.F. şi D.G.D.
Expertiza  medico-legală psihiatrică a pus în evidenţă faptul că inculpatul B.O.C prezintă diagnosticul de „tulburare de personalitate disocială tip impulsiv. Dipsomanie”, însă acesta are capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale întrucât prezintă discernământ.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că, privarea inculpatului de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

… şi pentru furt calificat

Prin Încheierea penală nr. 354 din data de 31.01.2017, s-a dispus arestarea preventivă a G.I. pentru săvârşirea faptei de furt calificat, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
În fapt, la data de 22 decembrie 2016, între orele 18 – 19:30, inculpatul G.I. aflându-se în parcarea aparţinând Euro Hotel, situat pe B-dul Bucureşti nr. 23, din Municipiul Baia Mare, a spart geamul portierei dreapta faţă a autoturismului Volkswagen Toareg, aparţinând persoanei vătămate P.D.O. şi, de pe bancheta autoturismului a sustras o poşetă de damă, în care se afla suma de 250 lei, documente personale, două telefoane mobile marca I Phone 6 şi Samsung Galaxy ON5, precum şi alte bunuri în valoare de 6.000 lei.
După comiterea faptei inculpatul a vândut telefonul sustras I Phone 6 martorului Z.Z., care, la rândul său, l-a vândut martorului M.D.M. iar acesta din urmă l-a înstrăinat  martorului M.P.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că, privarea inculpatului de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.