Orice ideologie poate să cadă în extremă, atunci cînd ideea este dusă prea departe sau cînd primeşte o interpretare grosolană. Manifestaţiile de stradă din ţară tind să decadă într-o acţiune de protest politic fără de ideologie, riscul „extremei de mijloc” fiind prezent. Preşedintele şi partidele interesate n-ar mai trebui să incite strada, ci să facă apel la negociere. Liderii PSD ar fi cazul să intre în dialog cu manifestanţii, este greu de înţeles de ce n-au făcut-o pînă acum, cum de nu s-au gîndit cu înţelegere la aceşti tineri, dar nu este prea tîrziu să o facă!
Politicienii şi noi cetăţenii ar trebui să învăţăm că acuzaţiile de tipul sînteţi răul absolut, iar noi sîntem binele absolut nu au putere logică şi raţională. Sînt copilăreşti şi Biblia ne spune că am evoluat deodată cu Isus. Plasarea pe fractură nu va duce la nimic constructiv, efectele urii vor fi distructive. În această sarabandă a provocărilor la baionetă se înscrie din păcate şi şeful statului, care nu ştie să vorbească politicos. Nici noi românii nu practicăm politeţea, de aceea sîntem mereu nervoşi, revanşarzi, avem impresia că toată lumea ne doreşte răul. Încrîncenarea a dus la acest protest uriaş al tinerilor, va continua probabil în următoarele nopţi, iar sciziunea se va adînci. Ne aşteptăm deci să apară reacţii contrare, existînd riscul ca acţiunea justificată a tinerilor pînă la urmă să fie deturnată spre alte scopuri, pur politice.
Oficialii europeni şi ambasadorii ţărilor cu care avem parteneriate susţin Justiţia şi lupta anticorupţie în forţă. Aşa este normal, ei sînt oameni de stat, ţin să întărească statul. Dar noi, cetăţenii, care avem cu statul român un parteneriat numit Constituţie, ştim mai bine că un stat prea puternic ne va întoarce în Evul Mediu, dacă vom pune accentul prea mult pe întărirea instituţiilor, nu pe libertăţile şi drepturile cetăţenilor. Orice ideologie am avea, ca indivizi trebuie să ne apărăm interesul individual. Nu mai putem fi conservatori, partidele care înaintează dînd mereu înapoi, pasele cu balonul politic au adoptat alte ideologii, neoconservatoare, iar apoi liberalii au devenit neoliberali. Marxiştii au devenit socialişti. Mîncăm ideologia pe pîine, dar în nici un caz nu ar trebui să vrem să fim o ţară precum Rusia, condusă de un preşedinte şef al serviciilor secrete, al procurorilor şi al magistraţilor. Democraţia românească dorim să fie parlamentară, dar şi participativă, cu cît mai multe referendumuri, anual cîte unul, pentru a stabili direcţia de urmat.
Pentru tot ce facem plătim un preţ, este o lege care funcţionează şi în politică, şi acest balans păstrează echilibrul şi dreptatea în limitele dorite de popor. Doar dacă înţelegem acest lucru putem accepta şi faptul că românii au ieşit în stradă, dar şi pe acela că minoritatea trebuie ascultată de majoritate, pentru o discriminare pozitivă. PSD trebuie să dialogheze cu minoritatea, cu partidele din opoziţie, cu societatea civilă. Cu cît vor fi mai multe astfel de contacte, cu atît situaţia va fi mai repede detensionată şi vom putea să ne reluăm viaţa. Demolarea puterii politice prin acţiuni de stradă ar fi un semn prost, doar acţiunile violente de tip lovitură de stat l-ar depăşi.
Preşedintele a făcut primul pas, a vorbit în Parlament, tot în stilul berbec, cu vorbe tăioase. Mai eficientă ar fi fost dojana blîndă! Mai bine ne-ar fi asigurat că nu doreşte un stat poliţienesc, care să bage frica în politicieni şi în funcţionarii publici ordonatori de credite. Ar fi trebuit să ne explice că acest conflict între părţi se referă la ideea de justiţie, pe care trebuie să o discutăm şi să o tranşăm la un referendum. Aşa sîntem noi, oamenii, vedem mai repede paiul din ochiul vecinului decît bîrna din ochiul nostru. Nu trebuie niciodată să spunem că noi avem dreptate, ci să-i lăsăm şi pe ceilalţi să aibă dreptatea lor. Escaladarea conflictului ar duce la instabilitate, de aceea haideţi să nu uităm de unde a fost pornit conflictul şi să înceapă negocierile pentru stingerea lui. Liderii PSD ar trebui să iasă în stradă, să stea de vorbă cu protestatarii, să-i invite la dialog. Iar preşedintele să fie mediatorul, arbitrul, nu „extrema de mijloc”.
