Campanie pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale

0
270

Angajatorii şi salariaţii maramureşeni vor fi implicaţi din această lună şi până în decembrie, în acţiuni de informare cu privire la îmbolnăvirile profesionale cauzate de expunerea lucrătorilor la silice cristalină. Astfel, la nivelul judeţului Maramureş vor fi organizate mese rotunde cu angajatori şi reprezentanţi ai salariaţilor din domeniile de activitate unde se intră în contact cu silicea cristalină, vor fi prezentate materiale şi legislaţia aplicabilă. În etapa a doua vor fi efectuate acţiuni de control la agenţi economici din judeţ care desfăşoară activitate în aceste domenii, urmând ca în ultima etapă să fie verificate măsurile dispuse în acţiunile de control, raportarea rezultatelor şi valorificarea acestor rezultate ale campaniei. „Silicea este numele dat unui grup de minerale compuse din siliciu şi oxigen, cele mai răspândite elemente în crusta pământului. Silicea cristalină este o componentă de bază a materialelor, având multiple utilizări în industrie şi în viaţa noastră de zi cu zi. Este imposibil să ne imaginăm viaţa fără drumuri şi alte infrastructuri de transport, fără bunuri din sticlă şi ceramică, ori case fără cărămizi, mortar sau ferestre, maşini fără motoare sau parbrize etc. Expunerea profesională la silicea cristalină apare în procesarea mineralelor, prelucrarea pietrei, spargerea şi finisarea pietrei, lucrul cu zidărie, cărămizi şi ţiglă, prelucrarea fontei, fabricarea cărămizilor şi ţiglei, unele procese refractare, activitatea de construcţii, inclusiv lucru cu piatră, beton, cărămizi şi panouri izolatoare, săparea tunelelor, restaurarea clădirilor şi industria ceramică. Efectele asupra sănătăţii ale silicei cristaline sunt legate de fracţiunea de praf respirabilă, care pătrunde adânc în plămâni. Silicea cristalină respirabilă constă aproximativ din fracţia de material purtată de aer, care intră în nas şi gură în timpul respiraţiei şi care este potenţial disponibilă să se depună în sistemul respirator”, a precizat inspectorul-şef al inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş, Dragoş Năcuţă. Expunerea prelungită la niveluri ridicate de praf face dificilă curăţarea prafului din plămâni şi produce, pe termen lung, silicoză, boala pulmonară obstructivă cronică (COPD), cancer la plămâni, precum şi alte efecte asupra sănătăţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.