A VI-a ediţie a spectacolului „Primăvara la cetate” din Berchezoaia

0
448

Comuna Remetea Chi­oarului a fost gazda spectacolului folcloric, ajuns la a VI-a ediţie şi devenit tradiţie, „Primăvara la cetate” din satul Berchezoaia. Astfel, duminică, 30 aprilie, de la ora 14, la Căminul cultural din Berchezoaia, a avut loc un regal folcloric, cu artişti şi ansambluri folclorice cunoscute din judeţ.
La manifestarea organizată de Primăria şi Consiliul Local Remetea Chioarului au participat invitaţi de muzică populară precum: Rafila Bărbos, Maria Tripon, Mircea Patovan, Viorica Costenar, Daniela Satmari, Giulia Giurgiu şi Ramona Filimon. Spectacolul a fost unul reuşit, după cum ne-a precizat şi Marius Coste, coregraful spectacolului: „Am avut noroc deoarece timpul a fost frumos şi a ţinut cu noi, aşa că lumea a venit în număr mare. Astfel, curtea căminului cultural a fost plină de spectatori ce au aplaudat artiştii la scenă deschisă. Ca şi un lucru inedit a fost duetul de excepţie dintre Rafila Bărbos şi Mircea Patovan, savurat de spectatori. Nici nu s-a încheiat bine spectacolul că noi deja ne gândim la ediţia de anul viitor, care sperăm că va fi, de asemenea, una de succes”. La spectacol, prezente au fost şi ansamblurile folclorice Cetăţuia, Cetatea Chioarului, Horitoarele Posta-Săpâia, Struguleul Cicârlău, Flori de Mină Cavnic şi Cioltişorul din Ciolt. Evenimentul a fost prezentat de Viorica Costenar, coregrafia fiind realizată de Marius Coste. Ca şi invitaţi au fost prezenţi primarii din Cicârlău şi Remetea Chioarului, dar şi senatorul de Maramureş, Severica Covaciu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.